Plângere contravenţională. Sentința nr. 5381/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5381/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 32280/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5381

Ședința publică din data de 12.05.2015

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: M. TIMOAȘCĂ

GREFIER: F. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent B. A. A., și pe intimat I. G. AL POLITIEI ROMANE - POLITIA MUNICIPIULUI CONSTANTA - SECTIA 1 POLITIE, având ca obiect plângere contravențională PA_.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 21.04.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.05.2015 și la data de 12.05.2015, dată la care s-a pronunțat.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 13.10.2014, sub numărul_, petentul B. A.-A. a formulat plângere contravențională împotriva procesului – verbal de contravenție . nr._/23.08.2014 emis de intimatul I. de POLIȚIE al JUDEȚULUI C. – POLIȚIA MUNICIPIULUI C., solicitând anularea acestuia.

În motivare, petentul a arătat că în data de 23.08.2014 a fost încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, însă nu a fost de față la încheierea procesului-verbal și a fost comunicat la mai mult de o lună de la data întocmirii, motiv pentru care a invocat excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale.

Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată a plângerii și a depus însă documentația ce a stat la baza întocmirii procesului – verbal de contravenție.

S-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul – verbal de contravenție . nr._/23.08.2014, petentul B. A.-A. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 300 lei, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 24 raportat la art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 61/1991, reținându-se în sarcina acestuia faptul că „la data de 23.08.2014 ora 06.15, petentul, aflându-se în fața imobilului nr. 60 de pe . și participat efectiv la scandal, agresându-l verbal pe numitul S. M..

Procesul-verbal nu a fost semnat de către petent, fiind semnat de martorul asistent S. M..

În urma examinării din oficiu a procesului verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, s-a constatat că acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze, motiv pentru care instanța a trecut la analiza susținerilor petentului privind netemeinicia procesului-verbal, conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

Analizând motivele de netemeinicie invocate în plângere prin prisma probelor administrate în cauză și prin raportare la dispozițiile normative incidente, instanța le găsește neîntemeiate pentru considerentele următoare:

Conform dispozițiilor normative reținute în procesul-verbal de contravenție:

Art. 3 din Legea nr. 61/1991 – Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:

24) provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice;.

Art. 4 alin. 1 din Legea nr. 61/1991 - Contravențiile prevăzute la art. 3 se sancționează după cum urmează: lit. b) cu amendă de la 200 lei la 1000 lei, cele prevăzute la pct. 1), 12), 16), 24), 25) și 28);

În ceea ce privește existența faptei contravenționale reținută în procesul-verbal de contravenție, instanța reține că aceasta este dovedită prin coroborarea probei cu înscrisurile de la dosar, sub aspectul temeiniciei nefiind contestată de petent.

În ceea ce privește comunicarea procesului-verbal de contravenție petentului, instanța reține că petentul nu a semnat procesul-verbal de contravenție și potrivit procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare, acesta a fost comunicat prin afișare la data de 25.09.2014.

Potrivit art. 27 din OG nr. 2/2001 „Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor”.

Sancțiunea necomunicării procesului-verbal de contravenție este conform dispozițiilor art. 14 din OG nr. 2/2001, prescripția executării sancțiunii amenzii contravenționale aplicată prin respectivul proces-verbal.

Astfel art. 14 dispune: „Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancțiunii”

Având în vedere că procesul – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat a fost comunicat petentului în termenul legal potrivit dispozițiilor art. 14 și 27 din OG nr. 2/2001, urmează a respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul B. A. A., cu domiciliul ales in CONSTANTA, .. 15, ., . cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., cu sediul in C., județul C., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării. Apelul se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică azi, 12.05.2015.

P. GREFIER

M. TIMOAȘCĂ F. S.

Red jud. MT

Tehnored gref SF

Data redactării: 31.08.2015/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5381/2015. Judecătoria CONSTANŢA