Pretenţii. Sentința nr. 5842/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5842/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 26793/212/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 5842
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 20 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. R.
GREFIER: E. A. P.
Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamanta S.C. E. S. S.R.L. (J_ ; CUI RO_) cu sediul în C., .. 144, jud. C. și cu sediul procesual ales la av. A. C. din C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul C. S. „HANDBAL C. MUNICIPAL” C. (CUI RO_) cu sediul în C., ., jud. C..
Dezbaterile asupra fondului și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 13.05.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art. 396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea la data de 20.05.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 21.08.2014 sub nr._ reclamanta . a chemat in judecata parata C. S. HANDBAL C. MUNICIPAL CONSTANTA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa fie obligata parata la plata sumei de de 1302,59 lei reprezentând contravaloare reparații auto ,la plata sumei de 235,93 lei reprezentând dobânda calculata de la data scadentei obligației de plata si pana la data introducerii acțiunii, si la plata dobânzii legale datorate in continuare pana la achitarea efectiva a debitului principal, cu cheltuieli de judecata.
In motivare reclamanta a arătat ca in calitate de unitate service reparatoare a executat, la solicitarea paratei, servicii de reparații la auto Skoda O. cu nr de înmatriculare_ si auto Ford Mondeo cu nr_ ,proprietatea paratei.
Se arata ca lucrările efectuate la vehiculele paratei sunt evidențiate detaliat in cuprinsul devizelor de reparații nr 12/04.01.2013 si nr 1451/10.07.2013.Urmare a efectuării lucrărilor de reparații au fost emise facturile fiscale nr EPS_/16.01.2013 si nr EPS14855/10.07.2013.
Deși reclamanta si-a îndeplinit obligațiile asumate efectuând reparațiile solicitate, parata nu a inteles sa isi plătească in integralitate obligațiile de plata a contravalorii serviciilor de care a beneficiat, achitând doar suma de 1000 lei.
S-au depus de către reclamanta înscrisuri in dovedirea acțiunii.
Parata legal citata nu a formulat întâmpinare si nu a solicitat probe in apărare.
Instanța a încuviințat pentru reclamanta proba cu înscrisuri si proba cu interogatoriul paratei, considerându-le utile concludente si pertinente soluționării cauzei, parata nedepunând răspunsul la interogatoriul ce i-a fost comunicat.
Analizând cauza in raport cu probele administrate instanța retine următoarele:
Reclamanta este societate comercială al cărui domeniu de activitate vizează prestarea de servicii reparații la autoturisme . service.
In contextul acestei activități, în perioada ianuarie 2013-iulie 2013, s-au născut raporturi juridice comerciale între parți, reclamanta efectuând la vehiculele paratei cu numerele de înmatriculare_ si_ servicii de reparații evidențiate in devizele de reparații nr 12/04.01.2013 si nr 1451/10.07.2013(fila 7 si 9).Urmare a efectuării lucrărilor de reparații au fost emise facturile fiscale nr EPS_/16.01.2013 si nr EPS14855/10.07.2013( filele 8 si 10).
Se mai retine ca facturile nu au fost contestate de către parata.
Din totalul debitelor aferente facturilor mai sus enunțate, pârâta a achitat parțial suma de 1000 lei aferenta facturii nr EPS_/16.01.2013, astfel cum rezultă din chitanțele de plata aflate la fila 33 din dosar.
Deși paratei i s-a comunicat interogatoriul propus a fi administrat,aceasta nu a răspuns, astfel incat instanța va da eficienta dispozițiilor art. 358 C..
Potrivit art. 1270 cod civil contractul valabil încheiat are putere de lege intre parți iar conform art. 1516 Cod civil creditorul are dreptul la îndeplinirea integrala,exacta si la timp a obligației.
Potrivit art. 1535 NCC, „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. "
În aceste condiții, dat fiind faptul că în cauză raportul obligațional creat este unul contractual, atâta vreme cât pârâtul nu a făcut dovada intervenirii unei cauze de forță majoră sau a unui caz fortuit care să-l exonereze de răspundere, dovada existenței creanței făcută de către reclamantă generează două prezumții: prezumția de neîndeplinire de către pârât a obligațiilor asumate prin contract (în speță cea de plata a contravalorii serviciilor prestate de către reclamanta) și prezumția de culpă a pârâtului în ceea ce privește neîndeplinirea obligației.
Dând eficiență acestor prezumții, instanta apreciază că se impune obligarea pârâtului la plata pretențiilor bănești solicitate de către reclamantă, având în vedere dispozițiile normative care stau la baza răspunderii contractuale (art. 1270 si urm C. civ.) – dispoziții conform cărora convenția are față de părțile între care a intervenit efecte obligatorii, similare unui act normativ („pacta sunt servanda”).
Prin art. 11 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar a fost abrogată O.G. nr. 9/2000, stabilindu-se, în art. 1, că părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie. Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare. Dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă din prezenta ordonanță privește atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare.
În speță, asupra cererii accesorii privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale pentru debitul neachitat, instanța apreciază îndeplinite condițiile prevăzute de O.G. nr.13/2011, art.2 “ În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”. În consecință, va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 235,93 lei reprezentând dobânda calculata de la data scadentei obligației de plata si pana la data introducerii acțiunii, si la plata dobânzii legale datorate in continuare pana la achitarea efectiva a debitului principal.
In baza art.453 C.pr.civ., instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 613 lei cu titlul de cheltuieli de judecată .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. E. S. S.R.L. (J_ ; CUI RO_) cu sediul în C., .. 144, jud. C. și cu sediul procesual ales la av. A. C. din C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul C. S. „HANDBAL C. MUNICIPAL” C. (CUI RO_) cu sediul în C., ., jud. C..
Obliga parata la plata sumei de 1302,59 lei către reclamanta reprezentând contravaloare reparații auto ,la plata sumei de 235,93 lei reprezentând dobânda calculata de la data scadentei obligației de plata si pana la data introducerii acțiunii, si la plata dobânzii legale datorate in continuare pana la achitarea efectiva a debitului principal.
Obliga parata la plata sumei de 613 lei către reclamanta reprezentând cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica azi 20.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. R. E. A. P.
Red.thred. Jud.M.R./25.05.2015
Tehnored. Gref. E.A.P./4ex/28.05.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5381/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5599/2015. Judecătoria... → |
---|