Plângere contravenţională. Sentința nr. 6411/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6411/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 6411/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.3047
SENTINȚA CIVILĂ NR.6411/02.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. D.
GREFIER: D. Ș.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul M. V. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 26.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.06.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 23.12.2014 sub nr._, petentul M. V. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit în data de 09.12.2014 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C..
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat, în esență, că prin procesul-verbal . nr._ numitul GÎNȚA I. a fost sancționat pentru faptul că a condus autoutilitara marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_ pe DN 39, dinspre C. spre Eforie Nord, iar în apropiere de Eforie Nord a efectuat virajul la stânga, peste marcajul dublu longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers și a pătruns pe sensul opus de circulație, fiind acroșat de autoturismul marca Skoda cu nr. de înmatriculare_, condus de petent pe banda din sensul opus.
A învederat petentul că situația de fapt reținută în actul de sancționare nu corespunde realității, iar sancțiunea aplicată conducătorului auto GÎNȚA I. este prea blândă, raportat la gravitatea faptei comise și pericolul social pe care aceasta îl prezintă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 16 alin. 1, art. 17, art. 25 alin. 1, art. 31 alin. 1 și art. 32 din O.G. nr. 2/2001.
În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu expertiză și a probei testimoniale.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.
Prin întâmpinarea depusă la data de 16.03.2015 (f. 17), intimatul a invocat excepția lipsei calității procesuale active întrucât legea nu îi conferă petentului dreptul de a contesta procesul-verbal atacat în prezenta cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei, intimatul a precizat că în mod legal și temeinic numitul GÎNȚA I. a fost sancționat contravențional întrucât, în data de 09.12.2014, a condus autoutilitara marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_ pe DN 39, dinspre C. spre Eforie Nord, iar în apropiere de Eforie Nord a efectuat virajul la stânga, peste marcajul longitudinal dublu continuu ce separă sensurile de mers și a pătruns pe sensul opus de circulație, fiind acroșat de autoturismul marca Skoda cu nr. de înmatriculare_, condus de petent din sensul opus.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002, H.G. nr. 1391/2006, O.G. nr. 2/2001.
În dovedire, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Petentul a depus răspuns la întâmpinare (f. 29) prin care a arătat că temeiul formulării plângerii contravenționale în constituie art. 31 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, menționând că este îndreptățit să declanșeze prezentul litigiu întrucât, în cazul în care se menține procesul-verbal de constatare a contravenției, față de situația de fapt reținută în cuprinsul acestuia, petentul, în calitate de parte vătămată, nu va putea fi despăgubit.
Cu privire la fondul cauzei, au fost reiterate aspectele dezvoltate în plângerea contravențională.
Analizând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) C.pr.civ., excepția lipsei calității procesuale active, invocată de intimat, instanța reține următoarele:
Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana care are calitatea de reclamant și titularul dreptului dedus judecății, iar, conform art. 32 alin. (1) C.pr.civ., este o condiție de promovare a unei cereri de chemare în judecată, alături de existența capacității procesuale, formularea unei pretenții și justificarea unui interes.
Potrivit art. 31 alin. (1) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. De asemenea, alin. (2) al aceluiași text de lege dispune că partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea, iar cel căruia îi aparțin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce privește măsura confiscării.
Instanța ia act că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit în data de 09.12.2014 de către intimat (f. 6) nu a fost sancționat petentul, ci numitul GÎNȚA I., pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 77 alin. (2) din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată de art. 102 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.
Art. 31 alin. (1) din O.G. 2/2001 conferă unei categorii restrânse de persoane dreptul de a contesta în fața instanței de judecată procesul-verbal de contravenție, astfel încât numai persoanele care se încadrează în sfera determinată de textul de lege pot contesta legalitatea și temeinicia actului de sancționare.
Instanța ia act că prin procesul-verbal atacat nu s-a dispus măsura confiscării unor bunuri aparținând petentului M. V. și nici nu s-a stabilit vreo despăgubire față de acesta, motiv pentru care petentul nu are calitate procesuală activă pentru a contesta actul sancționator.
Nu pot fi primite apărările petentului relative la incidența prevederilor art. 31 alin. (2) teza întâi C.pr.civ., întrucât în baza acestui temei partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea stabilită prin procesul-verbal, în conformitate cu art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, potrivit căruia în cazul în care prin săvârșirea contravenției s-a cauzat o pagubă și există tarife de evaluare a acesteia, persoana împuternicită să aplice sancțiunea stabilește și despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vătămate, făcând mențiunea corespunzătoare în procesul-verbal. Astfel, persoana care se consideră vătămată prin întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenției din cauza faptului că, față de situația de fapt reținută în cuprinsul acestuia, nu ar putea primi eventuale despăgubiri de la asigurător, nu are calitatea de a contesta actul de sancționare.
Pentru considerentele expuse în precedent, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale active, invocată de intimat, cu consecința respingerii plângerii ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale active, invocată de intimat.
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul M. V., CNP_, cu domiciliul în mun.M., ., ., ., jud.C. în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C., cu sediul în C., ., jud.C., ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria C..
Pronunțata în ședință publică, astăzi, 02.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. D. D. Ș.
Red.,tehnored.jud.D.D.
4 ex./06.08.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7547/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7492/2015.... → |
---|