Plângere contravenţională. Sentința nr. 667/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 667/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 667/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 667 /2014
Ședința publică de la 29.01.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. F.
GREFIER: M. I.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent . SRL cu sediul în C., ., ., . și pe intimat A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA - DIRECTIA GENERALA ANTIFRAUDA FISCALA - DIRECTIA REGIONALA 2 CONSTANTA cu sediul în București, sector 5, ., având ca obiect plângere contraventionala DGAF_.
Dezbaterile asupra fondului, au avut loc în ședința publică din data de 15.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea data ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 29.01.2015, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ în data de 27.05.2014, petenta . SRL a solicitat în contradictoriu cu intimata ANAF – Direcția Generală Antifraudă Fiscală anularea procesului verbal . nr._/14.05.2014 iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertismentul.
În fapt, petenta a arătat că la data de 14.05.2014 a avut loc un control inopinat la punctul de lucru al . SRL. În urma verificării casei de marcat s-a depistat o sumă de 884,45 lei pentru care s-a pretins că nu existau documente justificative, deși soldul zilei anterioare justifica plata mărfurilor achiziționate în cursul dimineții de 14.05.2014.
De asemenea, petenta a mai invocat imposibilitatea de descifrare a conținutului actului de constatare, împrejurare față de care nu a putut formula obiecțiuni, arătând că lipsește temeiul juridic pentru una dintre faptele constatate, indicându-se art. 42 pct. 2 Legea nr. 82/1991 fără a se specifica litera corespunzătoare, în condițiile în care acest text de lege face referire la 7 situații distincte.
În drept, petenta a invocat O.G. nr. 2/2001.
În dovedirea cererii, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și martori.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În probațiune, intimatul a depus la dosar înscrisuri constând în actele care au stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție contestat, respectiv, copia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, nota explicativă, copia monetarului făcut la momentul controlului și raportul X.
In drept, intimatul a invocat prevederile art. 34 OG 2/2001, art. 1, art. 11 alin. 1 lit. B, art. 14 din OUG 28/1999 rep. și HG 479/2003.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor, S. D., cele declarate fiind consemnate în declarația atașată la dosarul cauzei.
Analizând plângerea contravențională prin prisma dispozițiilor legale incidente și a înscrisurilor administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, petenta a fost sancționată contravențional de către intimată cu amendă în cuantum de_ lei, fiind aplicată sancțiunea complementară a confiscării sumelor de 884,44 lei și cea a suspendării activității punctului de lucru pentru o perioadă de trei luni, întrucât s-a constatat săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999, care sancționează încălcarea obligației agenților economici de a emite bonuri fiscale pentru suma totală de 884,44 lei. De asemenea, a fost sancționată cu amendă de 4000 lei pentru fapta prevăzută de art. 41 pct. 2 din Legea nr. 82/1991, reținându-se că nu a întocmit raportul zilnic de gestiune pentru perioada 12.05._14.
Conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța constată că plângerea contravențională a fost introdusă în termenul de 15 zile de la înmânare prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001.
Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Bosoni v. Franța).
Totodată, prevederile art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza H. v. România).
Din împrejurarea că agentul constatator trebuie să fi perceput ex propriis sensibus faptele consemnate în procesul verbal contestat, rezultă că procesul verbal de constatare a contravenției face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Prezumția permite proba contrară, potrivit art. 249 C. proc. civ.., care, dacă este făcută în cauză, înlătură puterea probatorie a procesului-verbal de contravenție.
A. În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 10 lit. b din O.G. nr. 28/1999
Instanța reține că, în raport de probele administrate în prezenta cauză, petenta nu a reușit să facă dovada unei alte situații de fapt. Dimpotrivă, constatările personale ale agentului constatator se coroborează cu monetarul și raportul nefiscal al casei de marcat –f. 63 și urm.
În acest sens, instanța reține că petenta a contestat situația de fapt consemnată în cuprinsul procesului-verbal, însă nu a făcut dovada contrară celor constatate prin procesul-verbal de contravenție, deși a avut această posibilitate procesuală. Astfel, în notele explicative oferite cu ocazia controlului, martora S. D. a arătat că suma de 884,44 lei se justifică „întrucât s-au plătit cu bani din vânzările anterioare”. De asemenea, aceasta a declarat că nu deține facturi de livrare sau chitanțe pentru această sumă.
Potrivit Normelor Metodologice din 27 noiembrie 2008 de întocmire si utilizare a documentelor financiar-contabile, aprobate prin Ordinul 3512/2008 „1.Persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, consemneaza operatiunile economico-financiare, în momentul efectuarii lor, în documente justificative, pe baza carora se fac înregistrari în contabilitate (jurnale, fise si alte documente contabile, dupa caz)”.
Instanța constată că amenda contravențională aplicată se încadrează în limitele prevăzute art.11 alin.1 lit.b din O.U.G. nr.28/1999. Sub aspectul modului de individualizare a sancțiunii, este de subliniat că fapta reținută în sarcina societății petente, prin natura și consecințele pe care le poate produce (agentul economic nu se înregistrează cu încasările pentru care nu s-au emis bonuri fiscale, prin urmare nu va înregistra în evidența contabilă TVA-ul aferent și se va sustrage corespunzător impozitului pe profit), prezintă un grad de pericol care justifică aplicarea amenzii contravenționale.
Conform art.11 alin.3 din O.U.G. nr.28/1999, sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând operatorilor economici prevăzuți la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menționat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat. Instanța constată că, în respectarea dispozițiilor imperative ale art.11 alin.3 din O.U.G. nr.28/1999, intimatul a dispus confiscarea sumei de 884,44 lei, după ce a constatat că societatea petentă nu a putut justifica proveniența acestei sume.
De asemenea, potrivit art.14 alin.2 din din O.U.G. nr.28/1999, nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art.10 lit. b), referitoare la ....neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, ...., atrage și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni. Prin urmare, și sancțiunea complementară a suspendării activității punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni a fost legal aplicată petentei, tocmai în considerarea textului legal precitat.
Asupra cererii subsidiare formulate de societatea petentă:
În sensul celor anterior arătate, instanța apreciază că înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul și înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării activității punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni nu corespund unei juste individualizări a sancțiunii față de natura și consecințele faptei reținute în sarcina societății petente.
Neînregistrarea încasărilor prin eludarea obligației de a emite bon fiscal împiedică efectuarea verificărilor care au drept scop identificarea și combaterea evaziunii fiscale, neputându-se identifica veniturile reale impozabile realizate de agentul economic.
Conform dispozițiilor art.65 alin.3 din H.G. nr.479/2003 – privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr.28/1999 rep., registrul special și raportul Z reprezintă documentele pe baza cărora se înregistrează veniturile din activitatea de comerț cu amănuntul și prestări de servicii direct către populație în evidența contabilă a utilizatorului, cu excepțiile prevăzute de lege. În plus, acestea sunt documentele pe care organele fiscale le au în vedere cu ocazia verificării veniturilor care stau la baza determinării impozitelor și taxelor datorate de agentul economic bugetului de stat (art.4 alin.4 din O.U.G. nr.28/1999 rep.). Prin urmare, din dispozițiile legale anterior amintite, se deduce rolul important pe care îl au, în cadrul evidenței contabile, aceste documente emise de aparatul de marcat electronic fiscal. Întrucât agentul economic nu s-a înregistrat cu încasările pentru care nu a emis bonuri fiscale, acesta nu va înregistra în evidența contabilă TVA-ul aferent colectat, creându-se premise favorabile sustragerii de la plata TVA-ului, a impozitului pe profit, etc. Asemenea consecințe evidențiază, fără putere de tăgadă, gradul de pericol social pe care îl prezintă faptele prin care sunt încălcate obligațiile instituite în acest domeniu.
În plus, trebuie avut în vedere că scopul urmărit de legiuitor prin instituirea normei contravenționale nu se limitează la prevenirea evaziunii fiscale, norma fiind edictată și pentru protecția consumatorilor care, numai prin prezentarea bonului fiscal și-ar putea valorifica drepturile legate de achiziționarea unor bunuri/prestarea unor servicii necorespunzătoare.
Instanța va reține, totodată, și cuantumul ridicat al sumei nejustificate prin emiterea bonului fiscal, având în vedere și aspectul că această sumă a fost constatată la ora 12.50
În consecință, instanța apreciază că sancțiunea aplicată a fost judicios evaluată, fără a se impune reindividualizarea acesteia, întrucât răspunde exigențelor principiului proporționalității în raport cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite și de urmările generate prin lezarea valorilor sociale ocrotite de norma incriminatoare.
B: În ceea ce privește cea de-a doua faptă constatată:
Potrivit art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, “(1)Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: (…) indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția”.
În ceea ce privește temeiul de drept indicat de către intimată în cuprinsul procesului verbal, instanța reține următoarele:
În cuprinsul procesului verbal, fapta constatată este descrisă astfel: „societatea nu avea întocmit raportul zilnic de gestiune pentru perioada 12.05._14”.
Fapta astfel descrisă a fost incorect calificată juridic, intimata indicând în mod incomplet temeiul de drept și aplicând o sancțiune a cărei individualizare nu poate fi verificată de către instanță.
Astfel, fapta a fost încadrată în prevederile art. 41 pct. 2 Legea nr. 82/1991. Potrivit acestui text de lege: Constituie contravenție următoarele fapte: 2.nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv de instituțiile cu atribuții de reglementare în domeniul contabilității prevăzute la art. 4 alin. (3), cu privire la: a)aprobarea politicilor și procedurilor contabile prevăzute de legislație; b)utilizarea și ținerea registrelor de contabilitate; c)întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea și arhivarea acestora, precum și reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse; d)efectuarea inventarierii; e)întocmirea, semnarea și depunerea în termenul legal la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice a situațiilor financiare anuale și, după caz, a situațiilor financiare anuale consolidate, precum și a raportărilor contabile; f)întocmirea, semnarea și depunerea la Ministerul Finanțelor Publice și la unitățile teritoriale ale acestuia, precum și la instituțiile publice ierarhic superioare a situațiilor financiare trimestriale și anuale ale instituțiilor publice, potrivit legii; g)depunerea declarației din care să rezulte că persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1)-(3) nu au desfășurat activitate, respectiv a înștiințării prevăzute la art. 27 alin. (6) lit. b);
3.prezentarea de situații financiare care conțin date eronate sau necorelate, inclusiv cu privire la identificarea persoanei raportoare; 4.nerespectarea prevederilor referitoare la întocmirea declarațiilor prevăzute la art. 30 și 31; 5.nerespectarea prevederilor referitoare la obligația membrilor organelor de administrație, conducere și supraveghere de a întocmi și de a publica situațiile financiare anuale; 6.nerespectarea prevederilor referitoare la obligația membrilor organelor de administrație, conducere și supraveghere ale societății-mamă de a întocmi și de a publica situațiile financiare anuale consolidate; 7.nerespectarea obligației privind auditarea, conform legii, a situațiilor financiare anuale și a situațiilor financiare anuale consolidate; 8.nedepunerea, potrivit prezentei legi, a situațiilor financiare anuale, a situațiilor financiare anuale consolidate, precum și a raportărilor contabile; 9.nerespectarea prevederilor art. 10 și 361.
De asemenea, pentru fapta prevăzută de art. 42 alin. 1 s-a stabilit o amendă de 4000 lei potrivit art. 42 alin. 1 lit. c, or, art. 42 nu cuprinde o astfel de enumerare pe litere.
Prin Decizia numărul XXII/19.03.2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a statuat, fără cale de interpretare, că dispozițiile art.16 din O.G. nr.2/2001 fac trimitere la o nulitate relativă. În interpretarea noțiunii nulitate în sensul art.17 și art.16 din O.G. nr.2/2001, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul că, în afară de sancțiunea prevăzută de articolul 17 din Ordonanța Guvernului 2/2001, care este necondiționată de existența unei vătămări și care urmează regimul nulității absolute, se impune ca, în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
În acord cu această interpretare, instanța apreciază că în speță se impune anularea procesului verbal în partea care privește constatarea și sancționarea celei de-a doua contravenții, în raport de temeiul indicat, întrucât incompleta încadrare juridică a acesteia a atras o sancțiune ce nu poate fi verificată sub aspectul limitelor legale, fiind evidentă vătămarea petentei.
În temeiul art.22 alin.6 C.proc.civ., cu referire la art.451 C.proc.civ., instanța va lua act de faptul că în cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Raportat la art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, coroborat cu art.468 alin.1 C.proc.civ. și la art.471 alin.1 C.proc.civ., prezenta hotărâre este supusă numai apelului la Tribunal – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria C. (instanța a cărei hotărâre se atacă).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta . SRL cu sediul în C., ., ., . în contradictoriu cu intimata Agenția Naționala de Administrare Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanta cu sediul în București, sector 5, ..
Anulează în parte procesul verbal de stabilire și sancționare a contravențiilor . nr._/14.05.2014, în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 41 pct. 2 din Legea nr. 82/1991, și exonerează petenta de la plata amenzii de 4000 lei. Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței astăzi, 29.01.2015.
P. GREFIER
L. F. M. I.
Red.jud.L.F./ 07.05.2015
Tehnored.E.G. 4ex
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 702/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 681/2015.... → |
|---|
