Plângere contravenţională. Sentința nr. 6688/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6688/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 21740/212/2014*
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 6688
Ședința publică din data de 05.06.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I. D. - G.
GREFIER: L. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta F. E., CNP_4, cu domiciliul în C., . B, județul C., și pe intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE C., cu sediul în C., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 21.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța a amânat pronunțarea la data de 05.06.2015, când în aceeași compunere a
hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra plângerii contravenționale, de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta F. E., a formulat în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție C. plângere împotriva procesului verbal . nr._ din 10.06.2014.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că fapta pentru care a fost sancționată contravențional nu există, cele înscrise în procesul verbal fiind nereale, că a chemat poliția prin sesizare la 112 pentru că numitul Sebadin Izmail îi violează frecvent proprietatea, s-a întocmit în lipsa acesteia, nu i s-a adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni iar CNP înscris în procesul verbal este al uni bărbat și nu al unei femei.
Plângerea a fost întemeiată în drept pe prevederile art.31, 16,17 din OUG nr.2/2001.
În probațiune s-au depus înscrisuri: actele de proprietate în copie și procesul verbal contestat.
Legal citat, intimatul Inspectoratul de Poliție al județului C. a formulat întâmpinare în dosar nr._/211/2014 solicitând admiterea plângerii și anularea procesului verbal întrucât este nelegal fiind întocmit cu nerespectarea prevederilor O.G. nr._ actualizată, fiind menționat greșit CNP și cu aplicarea art.454 Cpciv în ceea ce privește cheltuielile de judecată.
În dosarul nr._/212/2014 intimatul Inspectoratul de Poliție al județului C. a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii contravenționale și s-a anexat raportul agentului constatator.
Reclamanta F. E. a formulat plângere împotriva aceluiași proces verbal PA nr._ din 10.06.2014 cea format obiectul dosarului nr._/212/2014 prin încheierea nr.6835 din 23.04.2015 s-a admis excepția de litispendență și s-a dispus atașarea dosarului la dosarul nr._ al Judecătoriei C..
A fost încuviințată proba cu înscrisuri și martori fiind audiat martorul asistent.
Verificând legalitatea și temeinicia procesului-verbal pe baza înscrisurilor depuse la dosar și a susținerilor contestatorului, în conformitate cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ din 10.06.2014, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei, reținându-se în sarcina sa că în data de 10.06.2014, ora 14,40 în municipiul C., a provocat și participat efectiv la scandal în locuri publice, respectiv ., faptă prevăzută de art 2 pct.24 și sancționată de art.3, lit.b Legea nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată.
Procedând la analiza legalității procesului-verbal atacat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. În ceea ce privește motivele de nulitate relativă se reține că s-a trecut în mod greșit CNP-ul reclamantei F. E., fiind înscris unul aparținând unui bărbat, procesul verbal fiind întocmit cu nerespectarea prevederilor art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001, deci nelegal fapt recunoscut de intimat prin întâmpinare. Cerințele obligatorii, prevăzute de art.16 alin.1 sub sancțiunea nulității relative, sunt mențiuni pe care organul constatator are obligația de a le preciza în cuprinsul procesului-verbal pe care îl încheie, înscrierea greșită a CNP-ului naște un dubiu în ceea ce privește identitatea contravenientului.
Se apreciază că nici din analiza verificării temeiniciei procesului verbal nu rezultă cu certitudine că petenta a săvârșit fapta pentru care a fost sancționată întrucât raportul agentului constatator se referă la săvârșirea unei alte fapte- apelarea fără motiv a serviciului 112 decât fapta înscrisă în procesul verbal pentru care a fost sancționată reclamanta. Declarația martorului asistent audiat nemijlocit de instanță M. N. care a declarat că nu a fost de față la săvârșirea faptei va fi înlăturată ca neconcludentă cauzei.
Sub aspectul prezumției de nevinovăție și al sarcinii probei în materie contravențională, instanța reține că în legislația româneasca, ca și în cea a altor state europene, contravențiile au fost scoase de sub incidenta legii penale și suspuse unui regim administrativ.
Este adevărat că CEDO a statuat în cauza Ozturk împotriva Germaniei (hotărârea din 21.02.1994) că faptele contravenționale intră sub incidența art. 6 al Convenției cu toate garanțiile impuse de acesta.
Cu toate acestea, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de CEDO, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Considerând că legislația contravențională română este calificată „penală”, în înțelesul european autonom al CEDO și recunoscând prezumția de nevinovăție a petentului, instanța constată că aceasta a fost răsturnată prin prezumția de veridicitate, a cărei aplicare nu este interzisă de CEDO, decât în ipoteza utilizării acesteia în mod nerezonabil.
Față de aceste aspecte, instanța reține că procesul verbal a fost întocmit în mod nelegal, fiind recunoscut și de intimat și netemeinic, motiv pentru care în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională și va anula procesul verbal contestat.
Fără cheltuieli de judecată întrucât nu s-au solicitat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petenta F. E., CNP_4, cu domiciliul în C., . B, județul C., în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE C., cu sediul în C.
Anulează procesul verbal . nr._ din 10.06.2014
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată cu aplicarea art.396 alin.2 Noul Cod de procedură civilă, azi 5.06.2015.
P. GREFIER
I. D. - G. L. A.
Red. Jud.I.D.G. / 10.06.2015;
Tehnored. Grf. A.L. / 10.06.2015 / 4 exp.
Comunicat 2 exp. / 10.06.2015
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 7339/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 6641/2015. Judecătoria... → |
---|