Plângere contravenţională. Sentința nr. 9151/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 9151/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 28-08-2015 în dosarul nr. 9151/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9151

Ședința din data de 28.08.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE : A. A.

GREFIER: S. G.

Pe rol soluționarea cererii având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul O. M. cu domiciliul în C., ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul U. MILITARĂ 0608 cu sediul în C., ., nr. 246, jud. C..

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 21.08.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28.08.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față,

Prin cererea depusă la data de 06.11.2014 și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petentul O. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata UM 0608, anularea Procesului verbal de contravenție . nr._ din 16.01.2014.

Petentul arată că a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 100 de lei pentru că a consumat băuturi alcoolice în dreptul unui . nu se face vinovat de această faptă, arătând că o altă persoană își însușește identitatea sa, fiind deschis în acest sens dosar penal.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei, conform art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001.

Intimata a formulat și depus în termenul legal întâmpinare, susținând că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, fiind temeinic și legal.

În probațiune, intimata a depus la dosar documentația ce a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială, instanța procedând, totodată, la audierea petentului.

Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, prin Procesul verbal de contravenție . nr._ din 16.01.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 100 de lei pentru că, la data de16.01.2014, a consumat băuturi alcoolice în dreptul blocului FC 22, pe ., faptă prevăzută de Legea nr. 61/1991.

Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001 legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17 din același act normativ referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu.

În ceea ce privește temeinicia proceuslui verbal contestat, instanța constată, din susținerile petentului dar și din declarația martorului audiat în cauză că, la data de 16.01.2014, o altă persoană decât petentul a săvârșit fapta reținută în cuprinsul procesului verbal contestat. Astfel, din declarația agentului constatator, rezultă fără echivoc că nu petentul a fost cel care a fost surprins consumând băuturi alcoolice ci, într-adevăr, o altă persoană se folosește de identitatea acestuia, fiind deschis în acest sens și un dosar penal.

Față de aceste considerente de fapt, instanța apreciază că declarațiile petentului și ale martorului se coroborează, aspectele relatate fiind credibile și în concordanță cu înscrisurile aflate la dosar. În consecință, instanța constată că petentul nu se face vinovat de săvârșirea faptei.

În același sens, reținând că procesul verbal nu a fost semnat de către petent, instanța urmează a respinge și excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de către intimată prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Față de toate aceste considerente, avându-se în vedere starea de fapt reținută în urma administrării probelor și faptul că răspunderea contravențională este o răspundere eminamente personală, instanța va admite plângerea contravențională și va anula Procesul verbal . nr._ din 16.01.2014, ca nefiind temeinic încheiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul O. M. cu domiciliul în C., ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul U. MILITARĂ 0608 cu sediul în C., ., nr. 246, jud. C..

Anulează Procesul verbal . nr._ din 16.01.2014 și exonerează petentul de sancțiunile aplicate.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28.08.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. A. S. G.

Red.Jud. A.A./02.09.2015

Tehnored.S.G./ 02.09.2015/4EX

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9151/2015. Judecătoria CONSTANŢA