Validare poprire. Sentința nr. 9486/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9486/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 9486/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr _
SENTINȚA CIVILĂ NR 9486
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Meral F.
GREFIER: M. B.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect validare poprire, acțiune formulată de creditoarea S. SRL P. KRUK ROMANIA SRL, cu sediul în sector 6, București, Calea Mosilor, nr. 51, . și petentul B. B. S. L., cu sediul în Constanta, ., nr. 129, J. C. în contradictoriu cu debitorul F. C., cu domiciliul în Constanta, .. 72, J. C. și terțul poprit ., cu sediul în Constanta, ., J. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care precizează că prin Serviciul Registratura s-a depus de către B. Bogăție S. L. în copie dosarul de exeutare nr 43/2014.
Procedând la verificarea din oficiu a competenței, constată că în conf. cu disp. art. 790 Cod pr. civ. instanța este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Având în vedere disp. art. 258 rap. la 255 N. Cod proc. civ. și apreciind că proba cu înscrisuri este legală, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, o încuviințează pentru petent.
În temeiul disp. art.394 Cod proc.civ., constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 08.06.2015 sub nr._, petentul B. Bogație S. L. a solicitat validarea popririi înființate prin adresa din 15.05.2015 în dosar nr. 43/2014 privind pe creditorul S. SARL, debitorul F. C. și terțul poprit ..
În motivare, s- a arătat că executorul judecătoresc a înființat poprirea asupra veniturilor pe care debitorul F. C. le obține până la concurența sumei de 2595,35 lei.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 789 C. proc. Civ.
În dovedire a depus următoarele înscrisuri: adresă de înființare a popririi, adresă ITM.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei.
Debitorul și terțul poprit nu au formulat întâmpinare.
La solicitarea instanței, Biroul Executorului judecătoresc a înaintat dosarul de executare silită nr. 43/2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
P. cererea depusă la B.E.J. Bogație S. L. în data de 07.01.2014, creditorul S. SARL, a solicitat executarea silită a debitorului F. C. în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr_/24.11.2006.
P. adresa din 15.05.2015 executorul judecătoresc a înființat poprirea asupra veniturilor obținute de către debitorul F. C. în calitate de salariat al ..
Potrivit art. 790 C. proc. Civ., „Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi”.
Asadar, inființarea popririi presupune existența a două raporturi juridice, între creditorul din faza executării silite și debitorul acestuia și între acesta din urmă și propriul său debitor. Ca urmare a înființării popririi ia naștere un nou raport juridic, între creditor și debitorul debitorului urmărit, devenit terț poprit prin prisma obligației acestuia de a consemna suma urmăribilă.
Din dispozițiile art. 790 C. proc. civ., reiese faptul că una dintre condițiile validării popririi este ca terțul poprit să datoreze sume de bani debitorului, astfel încât între debitor și terțul poprit trebuie să existe raporturi juridice actuale.
P. urmare, având în vedere și aceste dispoziții legale, precum și adresa ITM C. potrivit căreia debitorul F. C. are calitatea de salariat al ., instanța constată că între debitor și terțul poprit există raporturi juridice actuale.
Din titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/24.11.2006 rezulta că există raporturi juridice între creditorul S. SARL și debitorul F. C..
Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente.
Conform art. 789 C.proc.civ. terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului.
Rezultă așadar că validarea popririi produce efecte retroactiv, confirmând măsura de executare silită, cu consecința obligării terțului poprit la plata către creditor a sumelor pe care le datora după notificarea înființării popririi, în limita acoperirii creanței, dar și pentru viitor, atâta timp cât vor exista raporturi juridice între terț și debitor.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, executarea unei hotărâri sau decizii, indiferent cărei instanțe îi aparține, trebuie considerată ca făcând parte din „proces”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauza Hornsby c. Greciei, hotărârea din 19 martie 1997, cauza Immobiliare Saffi c. Italiei, hotărârea din 28 iulie 1999). P. transferarea asupra executorilor judecătorești a competenței exclusive de a proceda la executarea silită a titlurilor executorii, statul nu poate fi exonerat de obligațiile sale pozitive, de a organiza un sistem juridic care să permită creditorilor să obțină din partea debitorilor plata sumelor stabilite de instanțe (cauza E. N. c. României, hotărârea din 1 iulie 2008, cauza Ruianu c. României, hotărârea din 17 iunie 2003).
Deoarece terțul poprit nu a făcut dovada faptului că a respectat dispozițiile din adresa de înființare a popririi, în temeiul art. 789 C proc. civ., instanța va admite cererea și în consecință urmeaza a valida poprirea înființată de Biroul Executorului judecătoresc B. S. L. prin adresa de înființare a popririi din data de 15.05.2015 în dosar nr. 43/2014.
Astfel, se va obliga terțul poprit . să plătească creditorului S. SARL sumele datorate debitorului F. C. pe măsură ce acestea devin scadente, începând cu data de 22.05.2015, până la concurența sumei de 2595,35 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta B. B. S. L., cu sediul în Constanta, ., nr. 129, J. C..
Validează poprirea înființată de Biroul Executorului judecătoresc B. S. L. prin adresa de înființare a popririi din data de 15.05.2015 în dosar nr. 43/2014.
Obligă terțul poprit ., cu sediul în Constanta, ., J. C., să plătească creditorului S. SARL, C._, cu sediul în sector 6, București, Calea Mosilor, nr. 51, ., sumele datorate debitorului F. C., CNP_, cu domiciliul în Constanta, .. 72, J. C., pe măsură ce acestea devin scadente, începând cu data de 22.05.2015, până la concurența sumei de 2595,35 lei.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 09.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Meral F. M. B.
Red jud MF:16.09.2015
Tehnored gref MB: 20.09.2015
6 ex
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9538/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 9315/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|