Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9507/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 9507/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 9507/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.9507

Ședința publică de la 09.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE- O. C. M.

GREFIER-M. E. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . pe pârâta ., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc la termenul din data de 02.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea la data de 09.09.2015, hotărând următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 03.03.2015 sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pârâta . solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe acesta din urmă la plata sumei de 207,35 lei, reprezentând debit principal, precum și la plata plata dobânzii legale în cuantum 26,72 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că, ținând cont de relațiile comerciale avute cu pârâta, i-a livrat acesteia din urmă marfă reprezentând produse lactate conform comenzilor înaintate de către aceasta. Contravaloarea produselor livrate în baza acestor comenzi nu au fost achitate în totalitate de către pârâtă nici până la data prezentei, acumulând astfel un debit de 207,35 lei.

A mai precizat că modul în care s-a lucrat cu pârâta a fost același de la începutul relației contractuale, respectiv pârâta făcea o comandă de marfă care era livrată de către societatea reclamantă, marfa se preda în baza facturii fiscale, iar confirmarea de primire a mărfii și acceptul de plată al facturii îl constituie aplicarea ștampilei pârâtei pe factura fiscală.

A mai arătat reclamanta că este beneficiare unei creanțe certe, lichide și exigibile, astfel că se impune admiterea cererii și stabilirea unui termen de plată de maxim 10 zile pentru pârâtă.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1028 alin. 2 Cod procedură civilă.

În susținerea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, pe care le-a anexat la dosarul cauzei (f. 9-15).

Cererea a fost legal timbrată cu 50 lei taxă judiciară de timbru, conform art. 6 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 (f. 8).

Pârâta nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

Instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamanta . și pârâta . s-a încheiat un contract în formă simplificată, concretizat prin facturile emise de către reclamantă ca urmare a livrării unor produse lactate, pârâta asumându-și obligația de a achita contravaloarea acestora, în cuantum total de 207,35 lei.

În dovedirea acestui act juridic au fost astfel întocmite factura nr._/26.03.2013 în valoare de 66,27 lei (f. 9), factura nr._/16.04.2013 în valoare de 76,22 lei (f. 10) și factura nr._/28.05.2013 în valoare de 64,86 lei (f. 11), ștampilate de către ambele societăți litigante.

În drept, potrivit art. 1026 alin. 1 Cod procedură civilă, procedura cererii de valoare redusă se aplică dacă atunci când valoarea cererii, fără fi luate în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de_ lei. De asemenea, alin. 2 și 3 ale aceluiași articol cuprind, limitativ, materiile și cererile care nu sunt supuse procedurii cererii de valoare redusă.

Analizând dispozițiile legale menționate anterior, instanța reține că sunt îndeplinite condițiile pentru judecarea cererii potrivit acestei proceduri speciale având în vedere că valoarea creanței pretinse nu depășește pragul maxim de 10.000 lei, iar prezentul litigiu nu se încadrează printre cele prevăzute la art.1026 alin. 2 și 3 C.proc.civ. ca fiind exceptate de la aplicarea procedurii cererilor cu valoare redusă.

Având în vedere prevederile art. 1350 alin. 1 și 2 C. civ. conform cărora orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare nu își îndeplinește această îndatorire, este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii, instanța apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale în ceea ce o privește pe societatea pârâtă, respectiv existența unei fapte ilicite a acesteia, existența unui prejudiciu patrimonial, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția celui care săvârșește fapta ilicită.

Astfel, fapta ilicită a pârâtei constă în nerespectarea obligației de a achita la scadență contravaloarea serviciilor prestate de către reclamantă conform facturilor emise și anterior menționate, aducând prin aceasta atingere unui drept subiectiv patrimonial al reclamantei, iar prejudiciu patrimonial se concretizează în suma de 207,35 lei reprezentând debit restant.

Instanța mai reține că art. 1531 C.civ. dispune că prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de către creditor și beneficiul de care acesta a fost lipsit, în timp ce art. 1530 C.civ. prevede că este reparabil numai prejudiciul care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau culpabile a obligației.

În ceea ce privește vinovăția pârâtei, instanța constată că art. 1548 C. civ. prevede o prezumție de vină în sarcina acesteia prin simplul fapt al neexecutării unei obligații contractuale, prezumție relativă, care, însă, în cauză, nu a fost răsturnată de către pârâtă.

Prin urmare, instanța apreciază ca întemeiate pretențiile reclamantei cu privire la plata debitului restant în cuantum de 207,35 lei.

În ceea ce privește dobânda legală în cuantum de 26,72 lei solicitată de către reclamantă, instanța observă că, potrivit art. 1535 alin. 1 Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de către părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. Ținând cont de dispozițiile legale precitate, instanța apreciază întemeiată solicitarea reclamantei sub acest aspect, urmând ca, drept consecință a neachitării la scadență a contravalorii facturilor emise de către reclamantă, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 26,72 lei cu titlu de dobândă legală, calculată de către reclamantă conform tabelului cuprins în cererea introductivă, de la scadență și până la data de 23.02.2015.

În ceea ce privește solicitarea de stabilire a unui termen de plată pentru societatea pârâtă, instanța observă că procedura cu privire la cererile de valoare redusă, declanșată de către reclamantă, nu permite stabilirea unui astfel de termen, ci doar procedura ordonanței de plată

Având în vedere dispozițiile art. 453 C.proc.civ. și art. 1032 C. proc. civ., privind culpa procesuală în declanșarea prezentului litigiu, societatea pârâtă va fi obligată și la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta . cu sediul în Orașul S. G., ..1, jud. C., având CUI RO_, J_, în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în Mun. C., ., ., ., jud. C., având CUI_, J_ .

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 207,35 lei, reprezentând debit principal și la plata dobânzii legale în cuantum 26,72 lei.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

O. C. M. S. E. M.

Red. Jud. O.C.M. /07.10.2015;

Tehnored. Gr. M..E.S./ 07.10.2015/ 4 ex.

Comunicări 2ex./07.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9507/2015. Judecătoria CONSTANŢA