Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 175/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 175/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 175/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 175
Ședința publică din data de 15.01.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I. D. - G.
GREFIER: L. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . cu sediul în Cluj N., .. 47, județul Cluj, CUI RO_, înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare. De asemenea se învederează că prin serviciul registratură s-a depus de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară documentația care a stat la baza încheierii nr._/2014, precum și copie cărții funciare, precum și concluzii scrise depuse de societatea petentă.
Instanța, din oficiu verificând competența, în temeiul art. 529 NCPC constată că este competentă să judece prezenta cauză, din punct de vedere general, material și teritorial, potrivit disp. art. 126 din Constituție, art. 31 din Legea 7/1996 actualizată.
Deliberând asupra probei cu înscrisuri solicitate de societatea petentă, constatând că este legală, pertinentă, concludentă și utilă cauzei în conformitate cu disp. art.258 C.pr.civ. o admite astfel cum a fost formulată.
În conformitate cu disp. art 394 C.pr.civ., instanța, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 24.07.2014, petentul . a formulat plângere împotriva încheierii de respingere nr._/17.07.2014 pronunțată de OCPI C. – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C. în dosarul nr._/27.06.2014, solicitând admiterea cererii cu privire la imobilul cu număr cadastral_ (provenit din numărul cadastral de pe hârtie_) înscris în cartea funciară_ (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu numărul_) UAT C., notându-se fuziunea prin absorbție a societății . de către societatea absorbantă ..
În motivare, petentul a arătat că, prin încheierea de respingere nr._/20.06.2014, a fost respinsă cererea de notare a fuziunii dintre . și societatea absorbantă ., cu privire la imobilul număr cadastral_ (provenit din numărul cadastral de pe hârtie_) înscris în cartea funciară_ (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu numărul_) UAT C.. S-a mai susținut că împotriva acestei soluții s-a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă prin încheierea nr._/17.07.2014 ce face obiectul prezentei plângeri.
Petentul a arătat că, pentru a pronunța această soluție, OCPI C. a reținut faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 35 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, respectiv nu există extras de carte funciară pentru autentificarea actului de fuziune nr. 61/23.01.2014.
S-a susținut de către petent că trimiterea la art. 35 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 este eronată raportat la prevederile art. 29 din Legea nr. 7/1996, și, în special la cele ale alineatului 5 din aceste dispoziții.
Petentul a mai arătat că a existat un proces de fuziune prin absorbție, aprobat prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 2/2014 a . și prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 1/21.03.2014 a ., ambele autentificate potrivit legii, iar, prin încheierea civilă nr. 1007/02.04.2014 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr._, a fost admisă cererea formulată de ., instanță care a constatat legalitatea procesului de fuziune prin absorbție, legalitatea actului constitutiv, dispunând înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunilor fuziunii și radierea ..
S-a solicitat de către petent să fie avută în vedere și adresa internă a ANCPI cu nr._/21.12.2012 care lămurește situația înscrierilor în cartea funciară atunci când are loc un proces de reorganizare, indicându-se faptul că se înscrie în baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.
În drept, s-au invocat prevederile art. 31 alin. 3 și 4 din Legea nr. 7/1996.
În dovedire, s-a administrat administrarea probei cu înscrisuri.
La solicitarea instanței, a fost atașat dosarul încheierii de respingere nr._/17.07.2014 pronunțate de OCPI C. – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C. în dosarul nr._/17.07.2014.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._/16.06.2014 la OCPI C., petentul a solicitat notarea în cartea funciară a fuziunii dintre . și ., cu privire la imobilul nr.cadastral_(numărul cadastral de pe hârtie_).
Cererea a fost respinsă prin încheierea nr._/20.06.2014, împotriva căreia petentul a exercitat calea de atac a cererii de reexaminare, cerere care a fost la rândul ei respinsă de registratorul șef prin încheierea nr._/17.07.2014.
Motivele care au stat la baza respingerii cererii petentului au fost legate de faptul că actul de fuziune nr. 61/2014 a fost autentificat fără a avea la bază extras de carte funciară de autentificare, încălcându-se prevederile art. 35 alin. 1 din Legea nr. 7/1996.
În drept, conform art. 35 alin. 1 din Legea nr. 7/1996: „(...) La autentificarea actelor notariale prin care se transmite, se modifică sau se constituie un drept real imobiliar, notarul public va solicita un extras de carte funciară pentru autentificare, care este valabil timp de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, sau, după caz, un certificat de sarcini. La autentificarea actelor notariale prin care se stinge un drept real imobiliar, precum și în cadrul procedurii succesorale, pentru imobilele înscrise în cartea funciară se va solicita extras de carte funciară pentru informare.”
În cauza de față, instanța reține că prezenta plângere este întemeiată pentru următoarele motive:
Astfel, instanța reține că extrasul de carte funciară pentru autentificare, menționat de prevederile art. 35 din Legea nr. 7/1996, reprezintă un act fără care actele notariale prin care se transmite un drept de proprietate ar fi lovite de nulitate absolută. Scopul extrasului de carte funciară pentru autentificare este atât protejarea intereselor cumpărătorului, dar și protejarea securității circuitului juridic civil, interes public prin urmare, aspect ce conturează caracterul absolut al sancțiunii nulității.
Conform art. 233 alin. 1 C.civ., fuziunea a două societăți comerciale nu reprezintă un act prin care se transmite, se modifică sau se constituie un drept real imobiliar, ci un mod de reorganizare a unei persoane juridice, motiv pentru care nu era necesar un extras de carte funciară pentru autentificare.
Potrivit art. 239 din Legea nr. 31/1990, fuziunea se realizează urmare a hotărârii adunării generale a asociaților fiecăreia dintre societăți care participă la fuziune, nu în urma unui act notarial, iar proiectul de fuziune autentificat de notar reprezintă doar o condiție ce trebuie îndeplinită pentru înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului a mențiunilor referitoare la fuziune.
Este adevărat că, în temeiul art. 235 alin. 1 C.civ., urmare a fuziunii prin absorbție, drepturile și obligațiile persoanei juridice absorbite se transferă în patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe, dar obiectul actului notarial nu este transmiterea drepturilor imobiliare între două societăți, ci autentificarea unui proiect de fuziune.
Astfel, instanța reține că, în prezenta cauză, modalitatea de transmitere a dreptului de proprietate este fuziunea însăși, iar nu este proiectul de fuziune autentificat. De fapt, transmiterea dreptului de proprietate a intervenit ca urmare a reorganizării . prin fuziunea prin absorbție de către societatea absorbantă ..
Instanța reține că, prin încheierea civilă nr. 1007/2014 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr._, s-a constatat legalitatea Hotărârii Adunării Generale a Asociaților nr. 2/2014 a . și a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților nr. 1/21.03.2014 a . prin care s-a aprobat fuziunea . prin absorbție de către . și s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor corespunzătoare.
Față de aceste motive și având în vedere că proprietarul tabular al imobilului cu nr. cadastral cu număr cadastral_ (provenit din numărul cadastral de pe hârtie_) înscris în cartea funciară_ (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu numărul_) UAT C. era la momentul cererii societatea absorbită ., registratorul de carte funciară era obligat să soluționeze favorabil cererea de notarea a fuziunii în cartea funciară.
Pentru aceste considerente, instanța va admite plângerea, va anula încheierea de respingere nr._/17.07.2014 pronunțată de OCPI C. – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C. în dosarul nr._/27.06.2014, și, pe cale de consecință, va dispune notarea fuziunii prin absorbție a societății . de către societatea absorbantă . cartea funciară_ (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu numărul_) UAT C. a imobilului cu număr cadastral_ (provenit din numărul cadastral de pe hârtie_)
Hotărârea definitivă se va comunica către OCPI C., Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C., conform art.427 alin.2 Cpciv.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petenta . cu sediul în Cluj N., .. 47, județul Cluj, CUI RO_.
Anulează încheierea de respingere nr._/17.07.2014 pronunțată de OCPI C. – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C. în dosarul nr._/27.06.2014.
Dispune notarea fuziunii prin absorbție a societății . de către societatea absorbantă . în cartea funciară_ (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu numărul_) UAT C. a imobilului cu număr cadastral_ (provenit din numărul cadastral de pe hârtie_).
Cu apel în termen de 30 de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.
Hotărârea definitivă se comunică către OCPI C., Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.01.2015.
P. GREFIER
I. D. - G. L. A.
Red. Jud.I.D.G. / 14.04.2015;
Tehnored. Grf. A.L. / 14.04.2015 / 4 exp.
Comunicat 2 exp. / 14.04.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 176/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 383/2015.... → |
---|