Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 7617/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7617/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 3694/212/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

., C.; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_

Dosar nr._

Sentința civilă nr.7617

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 24.06.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE: Jud. M. O. C.

GREFIER: T. E.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996), cerere formulată de reclamanta ., cu sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură în C., ..38, ., județ C. în contradictoriu cu pârâtul O. DE C. SI PUBLICITATE IMOBILIARA CONSTANTA BIROUL DE C. SI PUBLICITATE IMOBILIARA CONSTANTA, cu sediul în C., județ C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 10.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod proc. civilă, potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 18.06.2015, la data de 24.06.2015, când, după ce a deliberat în secret, conform art. 395 Cod proc. civilă, a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 29.01.2015, sub nr._, petenta . a formulat plângere împotriva încheierii de reexaminare nr._/15.12.2014 emisă de BCPI C..

În motivarea plângerii, petenta a învederat că a înaintat cerere de intabulare a dreptului de folosință asupra aleei de acces cu număr cadastral 2332/30, aferentă lotului nr. 17 în suprafață exclusivă de 167,18mp, însă i s-a respins prin încheierea nr._/05.11.2014, întrucât aceasta nu este identificată în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 2614/27.06.2001 conform art. 29 alin. 1 lit. c din Legea 7/1996.

A solicitat admiterea plângerii având în vedere că intabularea dreptului de folosință asupra aleei de acces aferentă lotului 17 pe care a solicitat-o inițial este în concordanță cu actele depuse la dosarul OCPI

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31 alin. 3 din Legea nr. 7/1996.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, petenta . a solicitat intabularea dreptului de folosință asupra căilor comune de acces din . suprafață de 7090 mp, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2614/27.06.2001 la BNPA M. I. și I. G. P., astfel cum rezultă din cererea înregistrată la OCPI C. sub nr._ (f. 46)

Prin încheierea nr._/26.11.2014, OCPI C. a respins cererea petentei, întrucât imobilul nu este identificat în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2614/27.06.2001, conform art. 29 alin. 1 lit. c din Legea 7/1996, soluția fiind menținută prin încheierea de reexaminare nr._/15.12.2014.

Instanța observă că potrivit art. 29 alin. 1 lit. c din Legea 7/1996, în cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții limitative: individualizează imobilul printr-un număr de carte funciară și un număr cadastral sau topografic, după caz.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2614/27.06.2001, ., în calitate de vânzător, a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului situat în C., .. 125, ce reprezintă activul „Stație Filtre Scame” care face parte din activul „Finisaj”, către petenta din prezenta cauză, respectiv .. S-a prevăzut totodată în contract că activul „Stație Filtre Scame” se compune din teren, în suprafață de 167,18 mp, lotul 17 pe schița propunere de înstrăinare întocmită de Zarcada I., și construcție monobloc care se desfășoară pe subsol, parter și etaj. De asemenea, prin același contract s-a transmis petentei din prezenta cauză și dreptul de folosință asupra căilor comune de acces, prevăzându-se că întregul activ al societății vânzătoare este înregistrat cu număr cadastral 2332.

Observând prevederile contractuale cuprinse în convenția părților, precum și dispozițiile art. 29 alin. 1 lit. c din Legea 7/1996, instanța apreciază că încheierea de reexaminare nr._/15.12.2014 a fost dată cu respectarea normelor legale, având în vedere că în contractul de vânzare cumpărare depus de petentă în susținerea plângerii, imobilul indicat în cererea adresată OCPI C. (f. 46) nu este individualizat printr-un număr de carte funciară și un număr cadastral.

Astfel, instanța urmează a respinge plângerea formulată de petenta . împotriva încheierii de reexaminare nr._/15.12.2014 emisă de OCPI C., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petenta ., cu sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură în C., ..38, ., județ C. în contradictoriu cu pârâtul O. DE C. SI PUBLICITATE IMOBILIARA CONSTANTA BIROUL DE C. SI PUBLICITATE IMOBILIARA CONSTANTA, cu sediul în C., județ C. împotriva încheierii de reexaminare nr._/15.12.2014 emisă de OCPI C., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

Jud.M. O. C. T. E.

Conform art. 426 alin. 4 Cod proc. civ., pentru grefier

T. E., aflată în concediu, semnează grefier șef V. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 7617/2015. Judecătoria CONSTANŢA