Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 7166/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 7166/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 14904/212/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
ÎNCHEIERE NR.7166
Ședința din Camera de Consiliu din data de 16.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D. G.
Grefier: M. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta A. Y. VISION, având ca obiect acordare personalitate juridică modificare acte constitutive.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că procedura se judecă in Camera de Consiliu fără citarea părților, după care:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ la data de 04.06.2015, pe rolul Judecătoriei C., petenta ASOCIAȚIA Y. VISION a solicitat aprobarea modificărilor intervenite la actul constitutiv și la statutul asociației.
Instanța reține că modificările privind deschiderea unui punct de lucru (în C., ., ., ., jud. C.) au fost stabilite prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 01/04.05.2015, care a fost semnată de către toți cei cinci asociați.
Art. 33 din OG 26/2000 modificată prin Legea 246/2005 cu privire la asociații și fundații prevede la alin.1 „modificarea actului constitutiv sau a statutului asociației se face prin înscrierea modificării în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul asociația, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8-12”, iar în alin 2 prevede „cererea de înscriere a modificării va fi însoțită de hotărârea adunării generale, iar în cazul modificării sediului, de hotărârea consiliului director”.
Pentru aceste motive, instanța va admite cererea și va lua act de modificările intervenite, conform precizărilor anterioare, cu consecința înscrierii acestora în registrul asociațiilor și fundațiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta ASOCIAȚIA Y. VISION cu sediul în C., ., ., ., jud. C..
Dispune înscrierea modificărilor Actului constitutiv și ale Statutului Asociației, potrivit mențiunilor din Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 01/04.05.2015 cu privire la deschiderea unui punct de lucru, în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei C..
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 iunie 2015.
P. GREFIR
D. G. M. O.
Red jud. D.G./16.06.2015
Tehnored.gref. M.O./2com/23.06.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7786/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7752/2015. Judecătoria... → |
---|