Pretenţii. Sentința nr. 2237/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 2237/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 2237/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2237

Ședința Camerei de Consiliu din data de 27 februarie 2015

Instanța de judecată constituită din:

Președinte: C. D.

Grefier: S. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul ORAȘUL NĂVODARI PRIN PRIMAR în contradictoriu cu pârâta C. D. având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care referă instanței faptul că, la datade24 februarie 2015, reclamantul Orașul Năvodari prin Primar a depus la dosar cerere de renunțare la judecată.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 17.02.2015 pe rolul Judecătoriei C., reclamantul ORAȘUL NĂVODARI PRIN PRIMAR a chemat în judecată pe pârâta C. D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1233,51 lei, din care 918,92 lei reprezintă debit de bază pentru contravaloarea livrării de agent termic aferentă perioadei 31.01._10 și 314,59 lei reprezintă majorări de întârziere pentru perioada cuprinsă între scadența facturilor și noiembrie 2010, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, se arată că la data de 09.12.2001 a fost încheiat proiectul de tranzacție prin care . în insolvență prin administrator judiciar Global Insolvency SPRL a vândut Primăriei Orașului Năvodari creanțele deținute asupra persoanelor fizice rezultate din livrări anterioare de agent compuse atât din debit, cât și din penalități. Prin notificarea nr._/06.06.2012 trimisă de către Primăria Orașului Năvodari pârâtei C. D. i s-a adus la cunoștință obligația de a achita debitul în cel mult 30 de zile, pentru a putea beneficia de eșalonarea de la plata debitului pe o perioadă de 12 luni și scutirea de la plata majorărilor de întârziere, însă, pârâta nu a procedat la plata creanței sale.

În subsidiar, a solicitat să se constate că sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză.

În drept, a invocat dispozițiile 969 cod civil și dispozițiile îmbogățirii fără justă cauză.

În dovedirea cererii, creditoarea a depus la dosar înscrisuri în copie: facturi, notificarea nr._/06.06.2014 adresată pârâtei C. D., tranzacția încheiată între . în insolvență prin administrator judiciar Global Insolvency SPRL și Primăria Orașului Năvodari

Acțiunea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

La data de24 februarie 2015, prin serviciul registratură, Orașul Năvodari a depus la dosar cerere de renunțare la judecată datorită faptului că pârâta C. D. și-a achitat debitul în totalitate.

Deliberând asupra cauzei de față, instanța retine următoarele:

Potrivit art. 406 C. proc. civ., -(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

Așadar, renunțarea la judecată, ca act procesual de dispoziție a reclamantei, așa cum este reglementat prin dispozițiile art. 406 C. pr. civ., poate avea loc în tot cursul judecății, în fața primei instanțe, a instanței de apel ori a celei de recurs, fie prin cerere scrisa, fie verbal în ședință publică.

Examinând cererea de renunțare, instanța constată că aceasta îndeplinește cerințele impuse de art. 406C.pr.civ., provenind de la reclamantă.

Având în vedere că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, că reclamanta și-a exprimat în mod cert dorința de a renunța la soluționarea cauzei de față, instanța, în conformitate cu art. 406 C.pr.civ., urmează să ia act de cererea reclamantului Orașul Năvodari prin Primar de renunțare la judecarea prezentei cauzei, având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu pârâta C. D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul dispozițiilor art.406 C.proc.civ., ia act de renunțarea la judecata acțiunii formulate de reclamantul ORAȘUL NĂVODARI PRIN PRIMAR, cu sediul în Năvodari, ., județul C. în contradictoriu cu pârâta C. D., cu domiciliul în Năvodari, ., ., județul C., având ca obiect pretenții.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria C..

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. D. S. P.

Red. și tehnored.

Jud.CD./gref. S.P.

Ex. 4/05.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2237/2015. Judecătoria CONSTANŢA