Pretenţii. Sentința nr. 2369/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2369/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 32540/212/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR.3047
SECTIA CIVILA
Sentința civilă nr. 2369/2015
Ședința publică de la 04 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. I. P.
Grefier D. L.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta R. A. EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT CONSTANTA în contradictoriu cu pârâtul I. G., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în camera de consiliu la data de 25.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 C.proc.civ., potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 04.03.2015, când a hotărât:
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 14.10.2014, sub nr._, reclamanta R.A. Exploatarea Domeniului Public și Privat C. a solicitat obligarea pârâtului I. G., la plata sumei de 93,06 lei, cu titlu de daune, constând în contravaloarea folosinței terenului (curte) situat în C., ., calculată pe perioada aprilie 2013 – septembrie 2014, la plata de daune, în continuare, în sumă de 5,17 lei pe lună, începând cu luna octombrie 2014 până la momentul încetării săvârșirii faptei ilicite continuate și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că terenul situat la adresa menționată, în suprafață de 29,80 mp, este proprietatea municipiului C. și în administrarea sa. Construcția situată la acea adresă a fost cumpărată de către I. M., în baza contractului de vânzare – cumpărare nr._/19.11.2006. Aceasta a achitat reclamantei contravaloarea folosinței curții, ca suprafață ce depășea suprafața aferentă construcției, întrucât nu s-a prezentat pentru întocmirea unui contract de închiriere pentru acest teren. Reclamanta a învederat, de asemenea, că, prin adresa înregistrată sub nr.4327/28.07.2010, pârâtul i-a adus la cunoștință decesul mamei sale, I. M., la data de 09.04.1999 și s-a obligat să achite, în continuare, contravaloarea folosinței terenului, pe numele mamei sale, lucru pe care l-a și făcut, până la data de 01.08.2010. Reclamanta susține că, deși a notificat pârâtul pentru neplata contravalorii folosinței terenului, acesta nu a înțeles să dea curs solicitării reclamantei, din luna aprilie 2013, până în prezent. În consecință, reclamanta, apreciind că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a acestuia, a sesizat instanța cu acțiunea formulată.
În drept, reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 1349, art. 1357, art. 1381 și următoarele, art. 1385 Cod Civil.
În susținerea pretențiilor sale, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, depunând, în acest sens, anexat acțiunii, HCLM 332/1996, HCLM 85/2008, contract de vânzare – cumpărare nr._/19.11.1996, certificat de deces pentru I. M., declarație, înregistrată sub nr.4327/28.07.2010, informare D.A.I. nr.4417/29.07.2010, fișă debit, fișă de calcul teren, notificare nr.987/24.01.2014, copie CI I. G..
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței și nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 25.02.2015, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, solicitată de reclamantă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin contractul de vânzare – cumpărare nr._/19.11.2006, încheiat în temeiul Legii 112/1995, I. M. a cumpărat locuința situată în C., ., parter.
Aceasta a decedat la data de 08.04.1999, potrivit certificatului de deces depus la dosarul cauzei.
În anul 2010, prin declarația înregistrată sub nr. 4327, pârâtul arată că este de acord să achite chiria până la dezbaterea succesiunii mamei sale.
Din punct de vedere al dispozițiilor legale aplicabile speței:
Reclamanta și-a întemeiat cererea pe normele ce reglementează răspunderea civilă delictuală – răspunderea pentru fapta proprie, pretinzând producerea unui prejudiciu în patrimoniul său, prin fapta ilicită a pârâtului, constând în folosința curții imobilului din ., începând cu luna aprilie 2013.
Sediul materiei, în raport de data săvârșirii pretinsei fapte ilicite, se află în dispozițiile art. 1349, art. 1357 – 1371 și, respectiv, art. 1381 și următoarele Cod Civil.
Potrivit art. 1357 alineat 1 Cod Civil, „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.”
Plecând de la textul de lege mai sus citat, în cauză, este necesar a se stabili dacă, în persoana pârâtului, se regăsesc îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale: fapta ilicită săvârșită cu vinovăție, care să fi determinat producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei.
Fapta ilicită reclamată ar consta în folosința curții imobilului, de către pârât, pe perioada aprilie 2013 – octombrie 2014 și, în continuare.
Conform art. 249 Cod Procedură Civilă, „Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.”
Sarcina probei elementelor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului, îi revenea, deci, reclamantei.
Reclamanta lasă, însă, doar la nivel de afirmație nefundamentată probator, pretinsa faptă ilicită a pârâtului.
Pentru a reține răspunderea delictuală a pârâtului, trebuie identificată și demonstrată săvârșirea faptei ilicite, de a folosi, fără drept, terenul din ., începând cu luna aprilie 2013, pentru că prejudiciul pe care îl pretinde reclamanta se raportează la această perioadă și nu anterior.
Instanța constată că, din înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă decât că pârâtul, la nivelul anului 2010, ar fi dat o declarație în care arată că va achita chirie pentru curte, până la dezbaterea succesiunii mamei sale, declarație pe care instanța o consideră insuficientă, în contextul probator administrat în cauză, pentru a demonstra fapta ilicită reclamată prin acțiunea formulată.
De aceea, instanța reține că, deși se revendică un prejudiciu, pentru a putea obliga pârâtul la a acoperirea lui, trebuie să fie stabilită în sarcina acestuia răspunderea civilă în legătură cu fapta ilicită ce ar fi produs prejudiciul respectiv, reclamantei revenindu-i obligația de a dovedi această faptă ilicită. În lipsa ei nu se poate vorbi de o răspundere a pârâtului.
În cauză, reclamanta nu a făcut această dovadă, ce îi incumba, potrivit dispozițiilor art. 249 Cod Procedură Civilă, astfel încât, lipsind un element esențial al răspunderii civile delictuale, instanța va reține că cererea reclamantei, de obligare a pârâtului la despăgubiri nu este întemeiată și o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R.A. Exploatarea Domeniului Public și Privat C., CUI_, J_, cu sediul în Constanta, ., județ C., în contradictoriu cu pârâtul I. G. CNP_, cu domiciliul în Constanta, ., J. C..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria C..
Pronunțată azi, 04.03.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, Grefier
L. I. P. D. L.
Red.jud. LIP/02.07.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2414/2015.... | Rezoluţiune contract. Sentința nr. 2389/2015. Judecătoria... → |
---|