Pretenţii. Sentința nr. 6052/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6052/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 2172/212/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6052/2015

Ședința publică de la 25.05.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. F.

GREFIER: E. G.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant D. P. domiciliat în C., ., ., . și pe pârât I. P. SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI INMATRICULARE A VEHICULELOR cu sediul în C., ., jud. C., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile asupra fondului, au avut loc în ședința publică din data de 11.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea data ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 25.05.2015, când:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.01.2015 sub nr._, reclamantul D. P. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul I. P. SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI INMATRICULARE A VEHICULELOR obligarea la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în cauza ce a format obiectul dosarului nr._ al Curții de Apel C..

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 661/23.02.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C. a admis acțiunea reclamantului astfel cum a fost formulată. Împotriva acestei sentințe, pârâtul a formulat recurs, care a fost însă respins. În consecință, solicită, în temeiul art. 453 C. proc. civ., obligarea acestuia la plata cheltuielilor ocazionate de acel proces, în cuantum total de 400 lei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 453 C. civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 32 lei.

Deși a fost legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici apărări în cauză.

Din oficiu, instanța a dispus atașarea dosarului_ .

Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, instanța reține că, prin decizia civilă nr. 1903CA/16.08.2012, Curtea de Apel C. a respins recursul formulat de I. P. SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI INMATRICULARE A VEHICULELOR împotriva sentinței civile nr. 661/23.02.2012, ca neîntemeiat, decizia fiind irevocabilă.

În drept, potrivit art. 274 alin.1 C.proc.civ., aplicabil în litigiul inițial dintre părți, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, aceste cheltuieli putând fi solicitate chiar în acel litigiu sau pe cale separată, cum este cazul de față.

Instanța reține că acest text constituie baza atragerii răspunderii civile a părții care se află în culpă procesuală, căzând în pretenții, această noțiune desemnând situația în care fie partea care a început un proces a pierdut, prin respingerea cererilor sale, fie împotriva părții chemate în judecată, au fost admise toate cererile reclamantului.

Art. 274 alin.1 C.proc.civ. trebuie coroborat cu dispozițiile referitoare la răspunderea civilă delictuală din Codul civil – ținând cont de prevederile art. 103 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora răspunderea civilă delictuală este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârșirii faptei ilicite (în speță, momentul pronunțării sentinței de recurs 16.08.2012).

Astfel, potrivit art. 1.357 C. civ. „(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

Prin urmare, textul art. 274 C. proc. civ. reprezintă o aplicație a principiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie (având ca temeiuri de drept textele citate în paragraful anterior), la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată de către partea care a pierdut un proces, stând culpa procesuală a acestei părți fie de a fi început un proces pe care l-a pierdut, fie de a fi împins o persoană să introducă acțiune în justiție pentru valorificarea drepturilor sale.

Astfel, urmează ca instanța să analizeze dacă sunt îndeplinite în cauză cerințele legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția.

Prima condiție pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie presupune comiterea unei fapte ilicite, care constă în acțiunea ori inacțiunea prin care, încălcându-se normele de drept obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparține unei persoane.

În cauza de față, fapta ilicită imputată este reprezentată de promovarea unei căi de atac împotriva unei sentințe în contradictoriu cu reclamantul, cerere care a fost respinsă în mod irevocabil.

În ceea ce privește prejudiciul suportat de reclamant, acesta constă în cheltuielile de judecată efectuate în această etapă în cadrul dosarului nr._ .

Legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs constă în aceea că reclamantul a fost obligat să facă o . cheltuieli de judecată cauzate de apărările pe care a fost nevoit să le facă în acel litigiu.

Vinovăția pârâtului constă în culpa lui procesuală care rezultă din însăși soluția irevocabilă pronunțată în cadrul litigiului cu privire la care se solicită cheltuielile de judecată, și anume decizia civilă nr. 1903CA/16.08.2012

În raport de cele arătate, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1357 C.civ., deoarece cererea promovată de pârâți a fost respinsă iar potrivit art. 274 alin. 1 C. proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, instanța reține că reclamantul a achitat un onorariu de avocat de 400 lei, astfel cum rezultă din chitanța nr._/15.08.2012

Pentru toate aceste considerente, instanța va admite cererea reclamantului astfel cum a fost formulată și va obliga pârâta la plata sumei de 400 lei către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul D. P. domiciliat în C., ., ., . în contradictoriu cu pârâtul Instituția P. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor cu sediul în C., ., jud. C..

Obligă pârâtul la plata sumei de 400 lei către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr._ .

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C..

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței astăzi, 25.05.2014.

P. GREFIER

L. F. E. G.

Red.jud.L.F./ 23.06.2015

Tehnored.E.G. 4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6052/2015. Judecătoria CONSTANŢA