Pretenţii. Sentința nr. 7423/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7423/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 7423/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.7423
Ședința publică din data de 22.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: SINCU-B. A. I.
GREFIER: M. E. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții ORAȘUL NĂVODARI P. PRIMAR, P. ORAȘULUI NĂVODARI și U. A. TERITORIALĂ NĂVODARI și pe pârâtul C. E., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 15.06.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art. 396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea data de 22.06.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei deduse judecății, constată următoarele:
P. cererea adresată Judecătoriei C. la data de 30.07.2014, înregistrată sub nr._, reclamanții UAT NĂVODARI, ORAȘUL NĂVODARI P. PRIMAR și P. ORAȘULUI NĂVODARI au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C. E. obligarea acestuia la plata sumei de 792,52 lei reprezentând contravaloarea obiectelor distruse, cu consecința obligării la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că la data de 30.05.2014 pârâtul, conducând autoturismul cu nr.TX 3410 XM a provocat un accident de circulație în Orașul Năvodari, pe . căruia au fost distruse un indicator de circulație și un coș de gunoi. Potrivit PVCC . nr._/30.05.2014, pârâtul a recunoscut că a distrus obiectele, a căror valoare se ridică la 792,52 lei, conform borderoului de lucrări nr._/17.06.2014. Mai arată reclamanții că în speță sunt îndeplinite criteriile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
În drept, au fost invocate disp.art. 1349 alin.1-2, 1357-1371, 1381-1395 C.Civ .
Pârâtul, căruia i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată conform art.201 alin.3) C.Proc.Civ., nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță, fiind citat prin publicitate în acord cu prevederile art.167 C.Proc.Civ. și fiind asigurată prezența la dezbateri a unui curator.
În probațiune a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator al dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit PVCC . nr._/30.05.2014 încheiat de Poliția Locală Năvodari, la data de 30.05.2015, pârâtul a condus autoturismul marca BMW cu nr.înmatriculare TX 3410 XM pe . Năvodari, iar urmare a faptului că autoturismul a derapat, a distrus un coș de gunoi și indicatorul rutier „oprirea interzisă”, instalate în zona parcului central.
Pornind de la această situație de fapt, necontestată de pârât în niciuna dintre modalitățile prevăzute de lege, instanța trebuie să verifice dacă în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, reglementate de disp.art.1357 C.Civ., respectiv: a) o faptă cauzatoare de prejudiciu și persoana care a cauzat această faptă; b) un prejudiciu cauzat, stabilit cu certitudine c) existența raportului de cauzalitate intre fapta dăunătoare și prejudiciu și d) culpa.
Fapta ilicită ca element al răspunderii delictuale este definită în art. 1348 alin. 1 cod civil și reprezintă acea faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, au fost cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane sau intereselor acesteia.
În cauza de față, instanța apreciază că fapta pârâtului este dovedită, săvârșirea acesteia rezultând din conținutul PVCC . nr._/30.05.2014 încheiat de Poliția Locală Năvodari, în cuprinsul căruia se arată la rubrica „,mențiuni” că petentul nu are de făcut mențiuni sau obiecțiuni față de aspectele consemnate în procesul-verbal.
Totodată, se va avea în vedere și documentația aferentă procesului-verbal, constituită din referatul agentului constatator și planșe fotografice, pe baza cărora se va reține existența faptei ilicite, respectiv conducerea autoturismului într-o manieră ce a cauzat deraparea acestuia și avarierea obiectelor proprietatea reclamanților, fără ca în cauză să se fi făcut dovada vreunei cauze exoneratoare de răspundere.
Cu privire la cea de-a doua condiție ce se cere îndeplinită pentru angajarea răspunderii pentru fapta proprie, respectiv prejudiciul, acesta reprezintă rezultatul negativ suferit de o anumită persoană, prin atingerea efectiv adusă acesteia.
În cauză, prejudiciul invocat de reclamantă constă în avarierea unui indicator rutier și a unui coș de gunoi, iar în privința cuantumului acestui prejudiciu, instanța va reține pe baza înscrisurilor de la dosar, respectiv borderou de lucrări nr._/17.06.2014 (f.8-11), că acesta se ridică la suma totală de 792,52 lei.
În ce privește legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, pe baza acelorași probe, instanța reține că avarierea obiectelor a fost cauzată în urma incidentului rutier produs de autotursimul condus de pârât.
Referitor la vinovăție, în ce privește răspunderea civilă delictuală, partea care a cauzat prejudiciul va răspunde și pentru cea mai ușoară formă de culpă.
Față de aceste considerente, apreciind că în speță sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța urmează a admite cererea reclamanților și a obliga pârâtul la plata sumei de 792,52 lei, reprezentand contravaloarea obiectelor distruse.
În ce privește solicitarea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța urmează a reține incidența disp.art.453 alin.1) C.Proc.Civ. și a obliga pe pârât la plata acestora, în sumă de 860,47 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu curator și onorariu avocat, pe care instanța, în temeiul art.451 alin.2) C.Proc.Civ., față de valoarea obiectului litigiului și complexitatea cauzei, îl reduce de la suma de 1240 lei la suma de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanții U. A. TERITORIALĂ NĂVODARI, ORAȘUL NĂVODARI P. PRIMAR și P. ORAȘULUI NĂVODARI, toți cu sediul în Năvodari, ., jud. C., în contradictoriu cu pârâtul C. E. cu ultim domiciliu cunoscut în Năvodari, ., ..B, ., jud. C..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 792,52 lei reprezentând contravaloarea obiectelor distruse.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 860,47 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu curator și onorariu avocat, în cuantumul redus de instanță.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
SINCU-B. A. I. M. E. S.
Red. Jud. S.B.A.I./21.07.2015/
Tehnored. Gref. M.E.S./ 21.07.2015/ 7 ex.
Comunicări./ 5 ex/22 .07/2015
← Validare poprire. Sentința nr. 7156/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7089/2015.... → |
---|