Obligaţie de a face. Sentința nr. 7420/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7420/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 7420/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.7420
Ședința publică din data de 22.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: SINCU-B. A. I.
GREFIER: M. E. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SRL și pe pârâta C. Națională Administrația Porturilor Maritime SA C., având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile asupra fondului și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 15.06.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art. 396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea data de 22.06.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii deduse judecății, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 26.04.2013, reclamantul S.C. U. S. AGENCY S.R.L a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONLĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. C., obligarea acestuia la preluarea platformelor betonate în suprafață de 1844,33 mp și 602,30 mp, cu consecința obligării la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că, în anul 2004, a adjudecat la licitație publică suprafața de 20.738,23 mp în zona danelor 31-33, dar în realitate pârâta a predat spre folosință doar 13.908 mp. În cursul anului 2007, reclamanta a achiziționat suprafața de 6847,23 mp la o licitație publică organizată de un executor judecătoresc, iar în anul 2009, a acceptat să preia de la pârâtă suprafața de 6830,23 mp, compusă din mai multe porțiune situate de-a lungul danelor 31-33, respectiv 602,30 mp, 1844,33 mp, 695 mp ș.a . constatând că parte din aceste suprafețe nu corespund scopului licitației, iar altele nu pot fi utilizate din motive tehnice, reclamanta a refuzat semnarea contractului de închiriere cu pârâta, care la rândul său a refuzat preluarea platformelor și solicită contravaloarea folosinței lor.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1527 și urm.C.Civ .
În probațiune, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii, motivat de faptul că în speță nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Prin încheierea din data de 24.11.2014 s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, la cererea ambelor părți.
La data de 31.03.2015 reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei,iar la termenul din data de 18.05.2015 părțile au învederat instanței că a fost încheiată o tranzacție înregistrată cu nr._/23.03.2015.
Conform art. 438 alin. 1 din Codul de procedură civilă, „Părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească tranzacția lor”, iar conform art. 439, „Tranzacția va fi încheiată în formă scrisă și va alcătui dispozitivul hotărârii”.
Față de acest aspect, verificând întrunirea condițiilor de valabilitate ale tranzacției depuse de părți, instanța urmează să ia act de convenția încheiată între părți, înregistrată cu nr._/23.03.2015, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre:
TRANZACȚIE
încheiată astăzi
I.PARTILE:
1 .Reclamanta - S.C. U. S. AGENCY SRL (în prezent SA), cu sediul în C., incinta Port, D. 31, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr.J_, cod unic Ro_, prin administrator
2.Pârâta - C.N. «Administrația Porturilor Maritime» S,A, Constanta, cu sediul în C., Incinta Port, Gară Maritimă, cod unic de înregistrare_, nr. de ordine in Registrul Comerțului J13/2308/09.10.1998 reprezentată legal prin Director General V. N. I.
II.OBIECTUL:
Obiectul cererii de chemare in judecata formulata de S.C. U. S. AGENCY SRL:
- obligarea C.N. " ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME SA Constanta la preluarea platformelor betonate în suprafață de 1844,33 mp și 602,30 mp.
- obligarea C.N. "ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME SA. Constanta la plata cheltuielilor de judecată.
III. Conținut tranzacție - drepturile și obligațiile părților
1. Părțile convin încheierea unui contract de închiriere, în temeiul art.2 lit.b și c din OMTI nr. 1286/2012, în termen de 30 zile lucrătoare de la semnarea și înregistrarea prezentei tranzacții. Acest contract va include și suprafețele aferente PV nr._/16.09.2009 (Anexa 1) dupa cum urmează:
- C.N. "ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. Constanta acceptă ca suprafața aferentă platformei de 602,30 mp, reprezentând suprafață platformă pe care sunt amplasate cabluri electrice proprietate CN APM, să nu facă parte integrantă din obiectul contractului de închiriere teren ce va fi încheiat cu pârâta.
- . acceptă includerea în contractul de închiriere teren a suprafeței de 1844,33 mp aferentă platformei de acces.
- prin raportare la suprafețele platformelor din PV nr._/16.09.2009 (respectiv suprafața de 6.830,23 mp) și a celor convenite mai sus, suprafața totala ce va forma obiectul contractului de închiriere va fi de 6.227,93 m.p.
- la data încheierii prezentei tranzacții, reclamanta va preda iar pârâta va prelua prin proces verbal platforma de 602,30 mp.
2 Reclamanta S.C U. S. AGENCY SRL, ca o consecință a înțelegerii de mai sus, renunță la judecată în dosarul nr._ privind:
- obligarea C.N. "ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME SA. Constanta la preluarea platformelor betonate în suprafață de 1844,33 mp și 602,30 mp.
- obligarea C.N. "ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME SA. Constanta la plata cheltuielilor de judecată
3. . SRL se obliga sa plătească către CN "ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME SA Constanta, în termen de 10 zile de la semnare și înregistrarea prezentei, suma de (...) lei (inclusiv TVA), reprezentând refuzuri la plată, cu titlu de folosință platforme, parte integranta din pretențiile CN APM în dosarul nr._/212/2013 aflat pe rolul Judecătoriei C.. De asemenea, se obligă sumele ce vor fi facturate de CNAPM până la momentul predării-primirii pe bază de proces verbal a terenurilor amenajate cu platformele de 6.227,93 mp, potrivit contractului semnat de către părți.
4. La data încheierii tranzacției reclamanta declară că nu mai are nicio pretenție izvorâtă din folosința platformelor ce formează obiectul prezentului litigiu până în present, iar părțile hotărăsc încheierea, conform prevederilor legale, a contractului de închiriere teren domeniu public, aferent platformelor menționate.
5. În temeiul art. 438 din Noul Cod de Procedură Civilă părțile sunt de acord să solicite instanței de judecată să pronunțe o hotărâre prin care să fie consfințită prezenta tranzacție.
Încheiata astăzi……, în trei exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte și unul pentru instanța.
Reclamanta, S.C. U. S. AGENCY SA
Administrator G. Alejandro Figarrota
Parata, C.N. "ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME” S.A. Constanta
Director General V. N. I.
Director General Adjunct D. S.
Director Economic D. Ș.
Director Infrastructură A. Iorov
Director Comercial G. V.
Șef Serviciu Juridic și C. T. I. P.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art.438 C.Proc.Civ., ia act de tranzacția încheiată între reclamanta S.C U. S. AGENCY S.R.L. cu sediul în Mun. C., Incinta Port, D. 31, având CUI RO_, J_, și pârâta C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A C., cu sediul în Mun. C., Incinta Port C., Gara Maritimă, J_, CUI RO11062831, înregistrată cu numărul_/23.03.2015, al cărei conținut face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Judecătoria C.. Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
SINCU-B. A. I. M. E. S.
Red. Jud. S.B.A.I./01.07.2015/
Tehnored. Gref. M.E.S./ 02.07.2015/4 ex.
Comunicări./ 2 ex03.07/2015
← Uzucapiune. Sentința nr. 7427/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Validare poprire. Sentința nr. 7156/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|