Pretenţii. Sentința nr. 9216/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9216/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 01-09-2015 în dosarul nr. 9216/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9216
Ședința publică din data de 01.09.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: M. TIMOAȘCĂ
GREFIER: F. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant O. N. PRIN PRIMAR și pe pârât N. A., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 11.08.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.08.2015 și la data de 01.09.2015, dată la care s-a pronunțat.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 24.03.2015.2014, sub nr._, reclamantul ORAȘUL NĂVODARIPRIN PRIMAR l-a chemat în judecată pe pârâta N. A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 4331,21 lei reprezentând contravaloare energie termică pentru perioada 31.05._13, la plata sumei de 1244,59 lei reprezentând majorări de întârziere, cu la cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că între Orașul Năvodari și Asociația de proprietari a blocului Tașaul s-a încheiat un contract de prestări servicii, prin care Orașul Năvodari s-a obligat să distribuie agent termic către locatarii blocului Tașaul, iar aceștia, prin Asociație, se obligau să achite contravaloarea agentului termic. În acest sens a arătat că a emis în perioada 31.05._13 facturi fiscale pentru apartamentul nr. 5 din blocul B Tașaul Năvodari al cărui proprietar este pârâta, toate facturile fiind comunicate pârâtei. A susținut reclamantul că a procedat la notificarea – somarea pârâtei pentru achitarea agentului termic aferent perioadei 30.11.2010-30.06._, comunicându-i prin scrisoare recomandată cu conformare de primire copia facturilor, procesul-verbal de stabilire a majorărilor de întârziere și somația. Cu toate acestea, pârâta nu a înțeles să achite debitele restante.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 1073 și 969 C civ.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus în copie înscrisuri.
Pârâta nu a depus întâmpinare și nici nu s-au prezentat în instanță pentru a formula apărări.
În cauză au fpst administrate pentru reclamant probele cu înscrisuri și cu interogatoriul pârâților, aceștia neprezentându-se pentru a răspunde la întrebările propuse de reclamant.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul Orașul Năvodari prin Primar a furnizat pârâtei energie termică pentru perioada 31.05._13, pentru apartamentul nr. 5 din blocul B Tașaul Năvodari, al căror proprietari sunt, în baza contractului de furnizare a energiei termice nr. 37/21.07.2010 încheiat de reclamant cu Asociația de proprietari B TAȘAUL, emițând în acest sens facturi fiscale.
Având în vedere că pârâții cu s-au prezentat la interogatoriu, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 358 cod procedură civilă și va socoti refuzul nejustficat al acestora drept un început de probă scrisă care, coroborat cu facturile fiscale emise de reclamant și cu contractul de furnizare a energiei termice, fac dovada faptului pretins de reclamant, în sensul că a furnizat pârâților energie termică.
În drept, potrivit art. 969 și art. 970 din C.civ. din 1864 (incident în cauză), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună-credință.
Art. 1082 din C.civ. prevede că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată.
Din punct de vedere probatoriu, instanța reține că, în materie contractuală, sarcina probei este împărțită între creditor și debitor, în sensul că reclamantul are sarcina de a proba existența convenției și a îndeplinirii propriilor obligații, moment în care se prezumă faptul neexecutării culpabile din partea debitorului, care poate proba contrariul fie prin actul juridic al plății, în conformitate cu dispozițiile art. 1092 C.civ. și urm., sau printr-un alt mod de stingere a obligațiilor reglementat de lege, fie caracterul neculpabil al neîndeplinirii obligațiilor conținute de contract, conform art. 1082 C.civ.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv facturile aferente perioadei 31.05._13, coroborate cu refuzul pârâților de a se prezenta la interogatoriu, precum și dovada achitării parțiale a acestora de către pârâtă, instanța reține că s-a făcut dovada existenței convenției între părți cu privire la furnizarea energiei termice pârâților de către reclamant.
Astfel, instanța reține că pârâta datorează reclamantului în prezent suma de 4331,21 lei reprezentând contravaloare energie termică aferentă perioadei 31.05._13 și la plata sumei de 1244,59 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate până la data de 30.06.2013.
Pentru aceste considerente, instanța va admite cererea reclamantului, va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 4331,21 lei reprezentând contravaloare energie termică aferentă perioadei 31.05._13 și la plata sumei de 1244,59 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate până la data de 30.06.2013.
Reținând culpa procesuală a pârâtei în declanșarea prezentului litigiu, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța o va obliga la plata către reclamant a sumei 248 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată și precizată de reclamantul ORAȘUL NĂVODARI PRIN PRIMAR, cu sediul in N., ., în contradictoriu cu pârâtul N. A., cu domiciliul in N., . TASAUL, ., ..
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 4331,21 lei reprezentând contravaloare energie termică aferentă perioadei 31.05._13 și la plata sumei de 1244,59 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate până la data de 30.06.2013.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 248 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.09.2015.
P. GREFIER
M. TIMOAȘCĂ F. S.
Red jud. MT
Tehnored gref SF
Data redactării: 11.11.2015/4 ex
Comunicat gref SF/.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8572/2015. Judecătoria... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 9129/2015.... → |
---|