Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 157/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 157/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 34643/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 157
ȘEDINȚA PUBLICĂDIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 15.01.2015
PREȘEDINTE: M. S.-S.B. C.S. B.M. R.A. C. M.C. M. G.A.-G. J.
GREFIER: E. F.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect pretențiiinvestire. f. executoriesomație platăplângerecontestație la executarecontestație/suspendare executaredivorțpartajîncredințare minorpensie de întreținereevacuareplângere contravenționalăinlocuire amenda contaventionala, acțiune formulată de petentul . PRIN PRIMAR cu sediul în V. lui T., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul M. M. D. cu domiciliul în V. lui T., .. 108, jud. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 153 alin. 1 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată, fiind formulată cerere de renunțare la judecată de către petent la 21.11.2014.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la 23.10.2014, petentul . PRIN PRIMAR, în contradictoriu cu intimatul M. M. D., a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate pârâtului prin procesul verbal . nr._, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
La 21.11.2014, petentul a precizat în scris că renunță la judecata cererii sale de chemare în judecată.
Renunțarea la judecată, ca act procesual de dispoziție, poate avea loc în tot cursul judecății, fie prin cerere scrisă, fie verbal în ședință publică.
În cauza de față apreciind că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art. 406 Cod procedură civilă, instanța urmează să ia act de renunțarea la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea la judecata cererii având ca obiect pretențiiinvestire. f. executoriesomație platăplângerecontestație la executarecontestație/suspendare executaredivorțpartajîncredințare minorpensie de întreținereevacuareplângere contravenționalăinlocuire amenda contaventionala, acțiune formulată de petentul . PRIN PRIMAR cu sediul în V. lui T., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul M. M. D. cu domiciliul în V. lui T., .. 108, jud. C..
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.01.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A.-G. J. E. F.
red. jud. AGJ /20.01.2015
emis 2 comunicări la .
Dosar nr._
HOT.
Ia act de renunțarea la judecata cererii.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.01.2015.
Președinte,
J. A.-G.
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 658/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 659/2015. Judecătoria... → |
---|