Evacuare. Hotărâre din 26-01-2015, Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 5105/212/2014
ROMÂNIA
JUDECATORIA CONSTANTA – SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19 ianuarie 2015
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: D. E. A.
GREFIER: C. M.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect reziliere contract / evacuare / pretentii, acțiune formulată de reclamanta R. A. DE EXPLOATARE A DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT CONSTANTA cu sediul în CONSTANTA, ., J. C. în contradictoriu cu reclamanții S. O., S. G., S. G., S. S. P. R. S. G. și S. S. P. R. S. G., toți cu domiciliul în CONSTANTA, ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pârâții S. O., S. G. și S. G. personal, lipsind celelalte părti.
Procedura este legal îndeplinită.
Prezenta acțiune a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 140 lei.
S-a făcut referatul cauzei expus oral de către grefierul de ședință .care învederează următoarele:
- s-au depus la dosar prin Serviciul Registratură al instanței la data de 15 decembrie 2014 precizari la acțiune formulate de reclamantă;
- s-au depus la dosar prin Serviciul Registratură al instanței la data de 13 ianuarie 2015 de către reclamanta, note scrise prin care își mentine acțiunea formulată.
Nemaifiind probe de administrat, cereri de formulat, constatand cauza în stare de judecata, instanța acorda cuvantul pe fond.
Pârâții solicita respingerea acțiunii și să locuiască în continuare în imobil, mai ales ca acum au toate datoriile achitate la zi.
Instanța, în temeiul disp. art. 150394 al.1 C.pr.civ. constată închise dezbaterile și amână pronunțarea la data de 26 ianuarie 2015.
Conform art. 396 al.2 C.pr.civ. pronunțarea se va face prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2015.
P., GREFIER,
D. E. A. C. M.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 110/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 62/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|