Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1694/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1694/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 1694/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Sentința civilă nr. 1694/2015
Ședința publică de la 18 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. I. P.
Grefier D. L.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul B. C. în contradictoriu cu pârâtul N. G., pârât T. I., pârât O. N. I., pârât O. F., pârât O. M., pârât O. M., pârât O. O.-A., având ca obiect perimare.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc sedință publică la data de 11,02,2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta încheiere, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.260 C.proc.civ., potrivit căruia dacă instanța nu poate hotărî de îndată, pronunțarea se va amâna pentru un termen pe care președintele îl va anunța și care nu va putea fi mai mare de 7 zile, a amânat pronunțarea la data de 18.02.2015, când a hotărât:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 16.12.2011, sub nr._, modificată ulterior, sub aspectul cadrului procesual pasiv, reclamantul B. C. a solicitat obligarea pârâților N. G., T. I., O. N. I., O. F., O. M., O. M. și O. O. – A. la lăsarea în deplină proprietate și posesie a unui imobil, la plata despăgubirilor civile reprezentând contravaloarea prejudiciului produs ca urmare a lipsei de folosință a imobilului și la plata cheltuielilor de judecată.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că, la data de 10.04.2013, cauza a fost suspendată, în temeiul art. 244 alineat 1 pct.1Cod Procedură Civilă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei înregistrate sub nr._ . Dosarul respectiv a fost soluționat prin încheierea definitivă pronunțată la data de 16.05.2013, de Tribunalul C., rămasă irevocabilă, prin neexercitarea căii de atac a recursului.
Potrivit dispozițiilorart.248 alin.1 Cod Procedură Civilă, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”, iar conform dispozițiilor prevăzute de art.252 Cod Procedură Civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Instanța observă că de la momentul soluționării irevocabile a dosarului nr._ al Tribunalului C., prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an de zile, nefiind îndeplinit de către părți niciun act de procedură în vederea judecării pricinii și nefăcându-se dovada că în cauză ar fi intervenit vreuna din situațiile prevăzute de art.250 Cod Procedură Civilă, care să conducă la suspendarea termenului de perimare.
Contrar susținerilor reclamantului, sesizarea notarului cu o cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate într-un act notarial nu poate fi considerată ca o situație care să releve lipsa de vină a părții în a stărui în judecata pricinii. De asemenea, ea nu reprezintă nici o cauză de suspendare a termenului de perimare, nefiind îndeplinite niciuna dintre condițiile prevăzute pentru cazurile de suspendare stabilite prin textul de lege mai sus menționat.
Pentru aceste motive, instanța, în temeiul art. 252 raportat la art.248 Cod Procedură Civilă, apreciază că excepția de perimare invocată din oficiu este întemeiată și urmează să o admită, cu consecința constatării ca perimată a cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite excepția perimării.
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. C. cu domiciliul în CONSTANTA, D., nr. 22, J. C., în contradictoriu cu pârâții N. G., T. I., O. N. I., O. F., O. M., O. M. și O. O. – A., toți cu domiciliul în N. BALCESCU,, J. C..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2015.
Președinte, Grefier
L. I. P. D. L.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1764/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 1591/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|