Partaj judiciar. Sentința nr. 1886/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1886/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 1886/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1886/2015
Ședința publică din data de 20.02.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: C. B.
Pe rol, soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de către reclamanta Știef-M. M. M., în contradictoriu cu pârâta C.-M. I. D. M., având ca obiect „ieșire din indiviziune”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reprezentantul convențional al reclamantei, avocat G. Ursula R., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/ 2013 din data de 29.04.2014, și reprezentantul convențional al pârâtei, avocat I. R., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014 din data de 07.10.2014, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Avocatul reclamantei depune la dosar răspunsul formulat de către Arhivele Naționale – Serviciul Județean C. și Primăria Municipiului M. privind locul decesului numitului G. M..
Instanța ia act de înscrisurile depuse la dosar și pune în discuție din oficiu excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei C. privind soluționarea prezentei cauze.
Avocații părților solicită admiterea excepției și trimiterea cauzei spre soluționare la Judecătoria M..
JUDECĂTORIA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei M. sub număr dosar 929/ 254/ 2014, reclamanta Stief-M. M. M. solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.-M. I.-D.-M., ca instanța să dispună ieșirea părților din indiviziune asupra imobilului situat în M., ., jud. C., compus din teren în suprafață de 480 mp și construcția edificată pe acesta, atribuirea imobilului către reclamantă, cu obligarea la plata unei sulte corespunzătoare către pârâtă, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat faptul că prin sentința civilă nr. 134/ 01.03.2000 pronunțată de Tribunalul C., definitivă prin decizia civilă nr. 944 /C/ 15.09.2004 pronunțată de Curtea de Apel C. și irevocabilă prin decizia nr. 6616/ 09.09.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis acțiunea în revendicare formulată de soțul reclamantei, M. V., și de autoarea în drepturi a pârâtei, M.-C. I., și s-a dispus obligarea pârâților Spitalul M., Consiliul Local M., Municipiul M. prin Primar, Statul Român și Direcția Sanitară C. să lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în M., ., jud. C..
Ca urmare a decesului numitei M.-C. I., intervenit la data de 03.06.2008, arătă reclamanta, C.-M. I.-D.-M. a dobândit calitate procesuală activă în cauza unde s-au dat acele hotărâri. Astfel, pârâtei din prezenta cauză îi revine o cotă de ¼ din imobil, conform certificatului de legatar nr. 85/ 19.08.2008, iar reclamantei îi revine o cotă de ¾ din imobil, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului M. V., decedat la data de 21.07.2001.
S-a mai arătat de către reclamantă faptul că între părți au avut loc discuții cu privire la imobilul litigios, iar reclamanta intenționează să se mute în România împreună cu fiica acesteia, astfel că starea de indiviziune nu mai poate continua.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1143 și următoarele cod civil și art. 979 și următoarele Cod procedură civilă, iar în susținere au fost atașate înscrisuri.
În cursul procedurii de regularizare, cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 9077.4 lei, potrivit chitanței nr. PMM 14 5154/23.05.2014 emisă de Primăria M..
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a arătat că este de acord cu cererea de ieșire din indiviziune formulată de reclamantă și a solicitat, față de această poziție procesuală și de dispozițiile art. 454 Cod procedură civilă, să fie exonerată de plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul dispozițiilor art. 988 Cod procedură civilă, pârâta a solicitat atribuirea provizorie a imobilului către reclamantă și stabilirea termenului de plată a sultei.
Reclamanta nu a depus răspuns la întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 08.10.2014, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială, pe care a admis-o, trimițând dosarul al Judecătoria C. - instanță apreciată a fi competentă să soluționeze pricina.
În motivarea declinării de competență, a reținut Judecătoria M.:
«Potrivit certificatului de moștenitor nr. 57 din 18.07.2007, suplimentar la certificatul de moștenitor nr. 69 din 10.06.1996 eliberat de notar public E. T. din C., de pe urma defunctului M. V., decedat la data de 06.06.1986, cu ultimul domiciliu în C., ., jud. C., au rămas ca moștenitori C. – M. I., în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de ¼ din masa succesorală, și M. V., în calitate de fiu, cu o cotă de ¾ din masa succesorală.
Prin sentința civilă nr. 134 din 01.03.2000 pronunțată de Tribunalul C., definitivă prin decizia civilă nr. 944/C din 15.09.2004 pronunțată de Curtea de Apel C. și irevocabilă prin decizia nr. 6616 din 09.09.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanții M. V. și C. I., și s-a dispus obligarea pârâților Spitalul M., Consiliul Local M., Municipiul M. prin Primar, Statul Român și Direcția Sanitară C. să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților imobilul situat în M., ., jud. C..
Pentru pronunțarea acestei soluții s-a reținut că reclamanții M. V. și C. I. s-au legitimat procesual prin titlul de proprietate al autorului lor, respectiv actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 118/1925 la Tribunalul C. și prin certificatele de moștenitor depuse la dosar, fiind moștenitori ai defunctului M. V., imobilul situat în M., ., jud. C., a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, figurând pe lista anexă la decret la poziția 308 ca proprietate a lui Gh. D. M. iar naționalizarea ar fi trebuit făcută pe numele moștenitorilor lui GH. D. M., respectiv M. R. și M. V., întrucât Gh. D. M. era decedat din anul 1947, astfel că naționalizarea s-a făcut pe numele unei persoane decedate, fără a se respecta identitatea dintre persoana menționată ca proprietar în lista anexă a decretului și adevăratul proprietar, și imobilul a fost preluat fără titlu ( hotărâri judecătorești anexate la f. 5-20 din dosarul cauzei).
Ca urmare a decesului reclamantului M. V., intervenit la data de 21.07.2001, calitatea procesuală activă în cauză s-a transmis reclamantei reclamanta Stief-M. M. M. (înscrisurile anexate la dosar).
Potrivit certificatului suplimentar de legatar nr. 85 din 19.08.2008 eliberat de notar public R. C. din București, numita C. M. I. a decedat la data de 03.06.2008, a lăsat-o ca moștenitoare pe pârâta C.-M. I.-D.-M., căreia în calitate de legatar îi revine întreaga masă succesorală, compusă din bunurile menționate în certificatul de legatar nr. 77/2008 și din dreptul de proprietate asupra cotei indivize de ¼ din imobilul situat în M., ., jud. C., dobândit de defunctă în baza deciziei nr. 6616 din 09.09.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de moștenitoare a defunctului său soț, M. V..
Având în vedere situația de fapt anterior reținută, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile legale pentru admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei M..
În drept, potrivit art. 118 alin.1 Cod procedură civilă, „în materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului:
1.cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare;
2.cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia;
3.cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar”.
Față de dispozițiile legale anterior menționate și având în vedere obiectul cererii deduse judecății, izvorul stării de indiviziune a cărei sistare se solicită de către reclamantă, care nu este reprezentat de sentința civilă nr. 134 din 01.03.2000 pronunțată de Tribunalul C., definitivă prin decizia civilă nr. 944/C din 15.09.2004 pronunțată de Curtea de Apel C. și irevocabilă prin decizia nr. 6616 din 09.09.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ci de moștenirea lăsată defunctul M. V., la care părțile vin prin retransmiterea moștenirilor lăsate de defuncții M. V. și C. I., fiul și respectiv soția supraviețuitoare a defunctului M. V., și împrejurarea că ultimul domiciliu al defunctului M. V., autorul în drepturi al părților, s-a situat pe raza municipiului C., instanța apreciază că excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei M. în soluționarea cauzei este întemeiată și o va admite.»
Astfel învestită, Judecătoria C. a procedat, potrivit art. 131 din Codul de procedură civilă, la verificarea competenței sale de soluționare a litigiului, invocând din oficiu excepția de necompetență teritorială, după ce a cerut lămuriri părților cu privire la ultimul domiciliu al defunctului G. D. M..
Instanța, având a se pronunța cu prioritate asupra excepției de necompetență teritorială, potrivit art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, reține următoarele:
Potrivit art. 117 din codul de procedură civilă - „(1) Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul. (2) Când imobilul este situat în circumscripțiile mai multor instanțe, cererea se va face la instanța domiciliului sau reședinței pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna dintre aceste circumscripții, iar în caz contrar, la oricare dintre instanțele în circumscripțiile cărora sa află imobilul. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică, prin asemănare, și în cazul acțiunilor posesorii, acțiunilor în grănițuire, acțiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, precum și în cazul celor de împărțeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune.”
La rândul său, art. 118 din același cod stipulează – „(1) În materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar. (2) Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți.”
Judecătoria M. a considerat că izvorul stării de indiviziune a cărei sistare se solicită de către reclamantă este reprezentat de moștenirea lăsată defunctul M. V., la care părțile vin prin retransmiterea moștenirilor lăsate de defuncții M. V. și C. I., fiul și respectiv soția supraviețuitoare a defunctului M. V..
Este adevărat că acest defunct a avut ultimul domiciliu pe raza municipiului C., însă prima instanță învestită cu soluționarea prezentului litigiu a omis a lua în considerare faptul că M. V. devenise proprietar asupra bunului imobil tot prin succesiune, de pe urma defunctului G. D. M.. Acesta din urmă dobândise, prin actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 118/1925 la Tribunalul C., dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 480 mp, situat în M., ., jud. C., pe care s-a edificat ulterior o locuință. Din actele dosarului rezultă că G. D. M. a fost înregistrat în evidențele autorităților locale de la acea vreme cu dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție, având ultimul domiciliu în M., ., jud. C., fapt confirmat și prin adresa nr. 1/260 din 03.02.2015 a Primăriei Municipiului M. (vol. II, f. 16).
Or, având în vedere prevederile art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, anterior enunțate, coroborate cu cele ale art. 116 din același cod, această instanță apreciază că Judecătoria M. a fost în mod legal învestită cu soluționarea cererii de partaj judiciar, reclamanta fiind îndreptățită a alege între cele două instanțe deopotrivă competente – Judecătoria M. sau Judecătoria C.. Odată înregistrată însă o cerere de chemare în judecată pe rolul oricăreia dintre aceste instanțe, ea rămâne învestită și nu își poate declina competența în favoarea celeilalte.
Așa fiind, excepția analizată urmează a fi admisă, cu consecința declinării competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei M., în conformitate cu prevederile art. 132 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Totodată, în baza dispozițiilor art. 134 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 133 din același cod, instanța urmează a constata ivit conflictul negativ de competență, dispunând suspendarea judecății și înaintarea dosarului la Tribunalul C. - Secția I Civilă, în vederea soluționării conflictului, în conformitate cu prevederile art. 135 alin. 1 și art. 136 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei C., invocată din oficiu.
Declină, în favoarea Judecătoriei M., competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de către reclamanta Știef-M. M. M., în contradictoriu cu pârâta C.-M. I. D. M., având ca obiect „ieșire din indiviziune”.
Constată intervenit conflictul negativ de competență și înaintează dosarul Tribunalului C. - Secția I Civilă, pentru soluționarea acestui conflict.
Suspendă judecata, până la soluționarea conflictului de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. C. B.
Red. jud. G.M./20.02.2015;
Tehnored. grf. C.B /26.02.2015/ 4 ex.
Comunicat 2 ex./ .
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1888/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1821/2015.... → |
|---|
