Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 8727/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 8727/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 07-08-2015 în dosarul nr. 6161/212/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr. 8727

Ședința publică din data de 07.08.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I. D. - G.

GREFIER: L. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea G. G., CNP_, cu domiciliul ales în C., ., ., și pe intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA GENEALA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE G. ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA, cu sediul în C., . nr. 18, județul C., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 30.07.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța a amânat pronunțarea la data de 07.08.2015, când în aceeași compunere a

hotărât următoarele:

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub numărul_, contestatorul G. G. în contradictoriu cu DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. –ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINAȚELOR PUBLICE C., a formulat contestație la executare, solicitând suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a prezentului litigiu și pe fondul cauzei anularea procesului verbal de sechestru pentru bunuri imobile întocmit în cadrul dosarului de executare nr._/2013 cât și a oricăror acte de executare subsecvente, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu și în cazul admiterii contestației restituirea taxei judiciare de timbru în baza disp.art.45 alin.1 lit.f din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În motivare s-a arătat că executarea silită este nelegală întrucât nu mai există un titlu de creanță care să fundamenteze executarea silită pornită împotriva contestatoarei, puterea de lucru judecat a sentințelor civile prin care s-a dispus anularea ambelor titluri executorii în baza cărora s-a instituit sechestrul asupra bunurilor imobile (titlul executoriu nr._/15.07.2013 având ca obiect suma de 15.364 lei și titlul executoriu nr._/24.03.2012 emisă de AFP Tulcea, titlul de creanță –Decizia nr._/14.12.2012 emisă de AFP Tulcea nu a fost comunicată în niciuna din modalitățile prevăzute de art.44 alin.2 Cpfiscală, creanța fiscală pretinsă este prescrisă atât sub aspectul dreptului de stabilire a obligației fiscale cât și a dreptului de executare fiscală, lipsa caracterului cert și lichid al creanței fiscale pretinse de AFP Tulcea.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite se arată că aparența de drept este în favoarea sa și există pericolul să fie executat silit singurul bun imobil pe care îl deține în proprietate în condițiile în care are 3 copii în întreținere.

S-a solicitat proba cu înscrisuri și s-au depus înscrisuri atașate cererii de chemare în judecată.

Cererea a fost întemeiată pe disp. art.172, 91, 131 din O.G.nr.92/2003 și art.718NCPC, art.453,662NCPC .

Intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINAȚELOR PUBLICE C. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acesteia întrucât contestațiile la executare împotriva titlurilor executorii nu au fost soluționate definitiv, actul a fost comunicat legal, prescripția dreptului de a cere executarea silită a sumei de_ lei nu a intervenit, termenul de prescripție fiind de 5 ani. S-a solicitat suspendarea judecății în baza art.413 alin.1 NCPC. S-au depus în probațiune înscrisuri.

A fost încuviințată proba cu înscrisuri.

La solicitarea instanței a fost comunicat în copie dosarul de executare silită.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, se reține că art. 718 C.proc.civ. prevede că, până la soluționarea contestației la executare și a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea.

În consecință, din moment ce instanța analizează cererea de suspendare odată cu fondul cauzei, urmând să pronunțe o hotărâre prin care să soluționeze și contestația la executare, se constată că cererea de suspendare a executării silite a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.

Analizând actele și materialul probator administrat în cauză, instanța retine următoarele:

Prin procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr._ din 27.01.2015 întocmit în cadrul dosarului de executare nr._/2013 s-a procedat la sechestrarea bunului imobil apartament situat în localitatea C., nr.1A, ., . a efectuat plata sumelor datorate conform titlului executoriu nr._ din 15.07.2013 pentru suma de 15.364 lei și a titlului executoriu nr._ din 24.03.2014 pentru suma de 4.548 lei.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei prin sentința civilă nr.7222/24.06 pronunțată în dosar nr._/212/2013 al Judecătoriei C., definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr.976/2015 a Tribunalului C., Secția de C. Administrativ și Fiscal, s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea G. G. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice G.-Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., s-a anulat titlul executoriu nr._ din data de 15.07.2013 și somația emisă la data de 15.07.2013 în dosarul de executare nr._/2013 al intimatei.

De asemenea prin sentința civilă nr._/13.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2014 definitivă prin respingerea apelurilor prin decizia nr.692/6.05.2015 a Tribunalului C., Secția de C. Administrativ și Fiscal, s-a admis excepția netimbrării cererii de suspendare a executării silite, s-a anulat cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea G. G. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice G.-Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., s-a anulat titlul executoriu nr._ din data de 24.03.2014 și somația emisă la data de 24.03.2014 în dosarul de executare nr._/13/_ /_.

Se constată că titlurile executorii în bază cărora s-a emis procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile întocmit în cadrul dosarului de executare nr._/2013, au fost anulate de către instanțele de judecată potrivit sentințelor civile definitive susmenționate și ca atare executarea silită este nelegală și în consecință instanța va admite contestația la executare și va anula procesul verbal sechestru pentru bunuri imobile întocmit în cadrul dosarului de executare nr._/2013.

Având în vedere că tÎn temeiul art.45 alin.1 lit.f și alin.2 din O.G. nr.80/2013 va dispune restituirea taxei judiciare de timbru în valoare de 1000 lei aferentă contestației la executare la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri(chitanță –fila 50 din dosar).

În baza art.451, 452 și 453 din Noul Cod de procedură civilă va obliga intimata la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat în cuantum de 1500 lei raportat la complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat, soluționarea dosarului la primul termen de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

Admite contestația la executare formulată contestatoarea G. G., CNP_, cu domiciliul ales în C., ., ., în contradictoriu cu intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA GENEALA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE G. ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA, cu sediul în C., . nr. 18, județul C..

Anulează procesul verbal sechestru pentru bunuri imobile întocmit în cadrul dosarului de executare nr._/2013.

Dispune restituirea taxei judiciare de timbru în valoare de 1000 lei aferentă contestației la executare la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Obligă intimata la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat în cuantum de 1500 lei.

Executorie.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată cu aplicarea art.396 alin.2 Noul Cod de procedură civilă, azi 7.08.2015.

P. GREFIER

I. D. - G. L. A.

Red. Jud.I.D.G. / 10.08.2015;

Tehnored. Grf. A.L. / 10.08.2015 / 4 exp.

Comunicat 2 exp. / 12.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 8727/2015. Judecătoria CONSTANŢA