Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 9508/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9508/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 7953/212/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.9508
Ședința publică de la 09.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE- O. C. M.
GREFIER-M. E. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul M. L. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA- prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., având ca obiect contestație la executare/suspendare executare silită.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc la termenul din data de 02.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea la data de 09.09.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 16.03.2015, sub numărul_, contestatorul M. L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., anularea formelor de executare efectuate în dosarul nr. 2039/2015 al B.E.J. N. M. A. și restituirea sumei de 112,50 lei reprezentând 50% din valoarea amenzii contravenționale în cuantum de 225 lei pe care a achitat-o.
Totodată, a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
În motivare, a arătat că procesul-verbal de contravenție nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, ceea ce constituie un motiv de nulitate absolută a actului sancționator, conform art. 17 din OG 2/2001, în acest sens, a invocat Decizia nr. 6/16.02.2015 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii. Totodată, a precizat că executarea silită este abuzivă, întrucât în anul 2012 s-a abrogat tariful de despăgubire, ceea ce duce la concluzia că în anul 2015 nu se poate pune în executare un astfel de tarif de despăgubire pe care o lege mai favorabilă l-a desființat.
A mai arătat că la data de 04.06.2012 a primit un plic cu un proces-verbal de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/21.05.2012, din cuprinsul căruia rezultă că predarea acestui document s-a efectuat în prezența martorei C. A., pe care nu a văzut-o și nu o cunoaște.
A învederat contestatorul că din prezentarea faptelor din procesul-verbal de contravenție reieșea că la data de 30.03.2012, ora 16:00, autoturismul înmatriculat pe numele său a circulat fără a deține rovinietă valabilă, însă acesta a vândut autoturismul încă din anul 2009.
A precizat că fapta contravențională nu există, nu mai este proprietarul autovehiculului, fiind vândut în 2009 numitului C. M., noul proprietar fiind obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
Contestatorul a mai arătat că a achitat jumătate din valoarea contravenției, iar la data de 10.03.2015 a primit înștiințarea de declanșare a urmăririi silite de către executorul judecătoresc N. M. A., aducându-i-se la cunoștință, prin somația anexată, că are de achitat suma de 328,47 lei. A luat legătura cu executorul judecătoresc, explicându-i că nu i se pare normal să se mai înceapă o executare silită pe o speță care este pe rol la Înalta Curte de Casație și Justiție, însă i s-a comunicat că nu este nimic hotărât încă și că executarea silită se va desfășura conform legislației în vigoare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 și urm. Cod procedură civilă.
În probațiune, a anexat înscrisuri (f. 6-21).
Cererea a fost legal timbrată.
La termenul din data de 10.06.2015, contestatorul a formulat precizări scrise, prin care a arătat că la data de 28.04.2015, executorul judecătoresc N. M. A. a dispus executarea sa silită, chiar dacă a formulat contestație la executare în termenul stabilit, prin înființarea popririi asupra tuturor conturilor pe care le are la bănci.
A arătat că toate băncile la care are conturi, în calitate de codebitori, au procedat la reținerea sumei dispuse de executor, iar prin această formă a fost prejudiciat cu diferite sume de bani rezultate din comisioanele de trimitere și returnare a sumelor respective, precum și datorită schimburilor valutare efectuate la cursurile băncilor care de regulă i-au fost defavorabile. Astfel, la Banca Comercială Română i-a fost reținută suma de 482,27 lei și au fost returnați 452,22 lei, la BRD – Groupe Societe Generale i-a fost reținută suma de 110,83 euro dintr-un cont de economii, care a rămas ca și plată a popririi. Totodată, la Raiffeisen Bank a fost păgubit cu 7,47 CHF, în timp ce la Banca Transilvania a fost somat să achite suma de 30 lei comisioane, cu toate că prin acel cont nu desfășoară operațiuni financiare.
A precizat contestatorul că în plus față de cele solicitate prin cererea introductivă, mai solicită întoarcerea executării silite, restituirea sumei de 110,83 euro reprezentând contravaloarea tuturor cheltuielilor de executare silită la care a fost supus, restituirea sumelor reținute ca și taxe în valoare de 100 lei, precum și restituirea taxei judiciare de timbru de 26,27 lei aferentă capătului de cerere privind anularea formelor de executare.
A anexat înscrisuri (f. 30-38).
Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C. nu a formulat întâmpinare.
La solicitarea instanței, a fost depus dosarul de executare silită nr. 2039/2015 al B. N. M. A..
La termenul de judecată din data de 10.06.2015, instanța a luat act de renunțarea contestatorului la cererea de suspendare a executării silite.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
În fapt, în dosarul de executare nr. 2039/2015 al B.E.J. N. M. A., ca urmare a cererii intimatei creditoare C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., a fost pus în executare silită procesul-verbal de contravenție . nr._/21.05.2012, învestit cu formulă executorie prin încheierea nr. 1736/15.01.2015 pronunțată de Judecătoria C., pentru realizarea pe această cale a obligației de plată a sumei de 28 de euro, cu titlu de tarif de despăgubire, stabilită în sarcina contestatorului M. L. prin procesul verbal anterior menționat, în temeiul art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri publice din România, ca urmare a săvârșirii contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 și sancționate de art. 8 alin. 2 din același act normativ.
Instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, în forma aflată în vigoare la momentul săvârșirii, constatării și sancționării contravenției reținute în sarcina contestatorului, contravenientul avea obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, și un tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
În ceea ce privește susținerile contestatorului potrivit cărora executarea silită este nelegală întrucât procesul-verbal de contravenție nu cuprinde semnătura agentului constatator, instanța apreciază că acestea nu pot fi analizate pe calea contestației la executare, având în vedere dispozițiile art. 713 alin. 2 Cod procedură civilă, care prevăd că în situația în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui. Astfel, invocarea acestui motiv de nulitate a procesului-verbal de contravenție putea fi analizat exclusiv în cadrul unei plângeri contravenționale, pe care însă contestatorul nu a înțeles să o formuleze.
Cu toate acestea, instanța reține că prin dispozițiile art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012, care au intrat în vigoare începând cu data de 27.07.2012, au fost abrogate dispozițiile art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, care stabileau, pentru săvârșirea contravenției de a circula pe drumurile publice fără a deține rovinietă, și obligația achitării unui tarif de despăgubire pe lângă obligația plății amenzii contravenționale, de lege lata, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 și sancționate de art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002, contravenienții având obligația de a achita numai amenda contravențională stabilită de aceste dispoziții legale, fără a mai fi ținuți să plătească și tariful de despăgubire prevăzut anterior de prevederile art. 8 alin. 3 din același act normativ.
Învestită fiind cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, în forma aflată în vigoare anterior adoptării dispoziției abrogatoare, Curtea Constituțională a României (în continuare, Curtea) respingând, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate astfel invocată, a statuat că obligarea la plata tarifului de despăgubire este o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat C.N.A.D.N.R.. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că tariful de despăgubire nu are natura unei sancțiuni contravenționale, ci a unei modalități de acoperire a unui prejudiciu material, posibilitatea cumulării răspunderii contravenționale cu răspunderea civilă delictuală și, subsecvent, impunerea achitării concomitente a unei amenzi contravenționale și a unui tarif de despăgubire justificându-se prin diferența esențială dintre fundamentele fiecărui tip de răspundere. Astfel, dacă în cazul răspunderii contravenționale se urmărește sancționarea unei conduite ilicite, prin stabilirea răspunderii civile se tinde la repararea prejudiciului produs unui anumit subiect de drept, în speță, C.N.A.D.N.R..
Învestită fiind cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012, Curtea, respingând, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a anterior menționatelor dispoziții legale, prin Decizia nr. 112/06.03.2014, care constituie o reluare a argumentelor avute în vedere în Deciziile nr. 385/01.10.2013 și nr. 505/05.12.2013, a reținut că, referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 și dispunând anularea lor, prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții, însă, abrogând dispozițiile legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege criticat conține o normă contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art. 15 alin. 2 din Legea fundamentală.
A mai reținut că aplicarea legii noi care nu mai prevede și nu mai sancționează contravențional o anumită faptă trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei, contravenția, ca fapt antisocial, fiind necesar a fi privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii și că, din acest punct de vedere, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.
Aceasta a mai statuat că efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare și că a reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.
Curtea a conchis că o sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
Analizând cele statuate de Curtea Constituțională a României în anterior menționatele decizii, instanța reține că dispoziția cuprinsă în art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012, de abrogare a dispoziției cuprinse în art. 8 alin.3 din O.G. nr. 15/2002, are natura juridică a unei legi contravenționale mai favorabile, în acord cu jurisprudența anterior citată a instanței de contencios constituțional, retroactivitatea acesteia fiind permisă în mod expres de dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României, revizuită, situație în care, față de prevederile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 228/2007, și față de prevederile art. 720 alin. 1 Cod procedură civilă, toate actele de executare efectuate în dosarul nr. 2039/2015 al B.E.J. N. M. A. urmează să fie anulate, cu motivarea că a intervenit o lege contravențională mai favorabilă anterior declanșării executării silite, împrejurare care constituie un impediment la declanșarea și efectuarea executării silite și, implicit, o cauză de nulitate a executării silite declanșate cu neobservarea acestui impediment legal.
În acest sens, în acord cu cele statuate prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 1/1995, instanța reține că această interpretare se impune ca urmare a caracterului obligatoriu al dezlegărilor date de Curte problemelor de drept cu a căror soluționare aceasta a fost învestită, fiind obligatorie respectarea atât a dispozitivului, cât și a considerentelor decisive care reprezintă sprijinul indispensabil al soluției adoptate de instanța de contencios constituțional.
În ceea ce privește cererea contestatorului privind restituirea sumei de 112,50 lei, reprezentând 50% din valoarea amenzii contravenționale achitate, instanța o va respinge ca neîntemeiată, întrucât intimata din prezenta cauză, respectiv CNADNR – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., nu are calitatea de creditoare a contestatorului cu privire la această sumă.
Asupra cererii de întoarcere a executării silite, și anume a solicitării de restituire a sumei de 110,83 euro și a sumei de 100 lei reținută ca și taxă conform susținerilor contestatorului, se reține incidența dispozițiilor art. 723-724 din Codul de procedură civilă, în temeiul cărora inițiatoarea executării silite – intimata din prezenta cauză va fi obligată să plătească contestatorului suma de 452,02 lei, compusă din suma de 184,47 lei ce a fost eliberată executorului judecătoresc în vederea acoperirii cheltuielilor de executare și suma de 267,55 lei eliberată creditoarei intimate, cu titlu de debit și cheltuieli de executare, așa cum rezultă din încheierea din data de 06.05.2015 privind eliberarea sumelor consemnate la data de 05.05.2015 la dispoziția executorului judecătoresc și a recipisei de consemnare . nr._ aflate la dosarul de executare, aceasta fiind suma realizată în mod nelegal prin executarea silită.
În privința capătului de cerere având ca obiect restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 26,27 lei, instanța reține incidența prevederilor art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în acord cu care sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă.
Astfel, față de soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, aceea de admitere în parte a contestației la executare, instanța urmează a dispune restituirea în parte către contestator a sumei achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru, respectiv 20 lei, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul M. L., având CNP_, cu domiciliul în Mun. C., ..8, ..31, jud. C., în contradictoriu cu intimata C. Națională De Autostrăzi Și Drumuri Naționale Din România S.A. –Direcția Regională De Drumuri și Poduri C. cu sediul în Mun. C., .. C..
Anulează actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 2039/2015 al B.E.J. N. M.-A..
Respinge cererea contestatorului de restituire a sumei de 112,50 lei, reprezentând 50% din valoarea amenzii contravenționale achitate, ca neîntemeiată.
Admite în parte cererea de întoarcere a executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 2039/2015 al B.E.J. N. M.-A..
Obligă intimata să plătească contestatorului suma de 452,02 lei.
Dispune restituirea în parte către contestator a sumei achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru, respectiv 20 lei, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării prezentei hotărâri. Cererea de apel se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
O. C. M. S. E. M.
Red. Jud. O.C.M.. / 07.10.2015;
Tehnored. Gr. M..E.S./ 07.10.2015/ 4 ex.
Comunicări 2 ex./07.10.2015
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8805/2015. Judecătoria... → |
|---|
