Suspendare provizorie. Sentința nr. 4465/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4465/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 4465/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA NR. 4465/2015
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: R. E. L.
GREFIER: R. GALIU
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, acțiune formulată de contestator B. G. avand CNP_ cu domiciliul in Constanta, ., ., ., J. C. în contradictoriu cu intimații U. T. BANK SA având CUI_, număr de înregistrare in Registrul Comerțului J_ cu sediul in sector 1, București, . si sediul procesual ales la SPRL Bostina si Asociatii in București, . nr. 70, sector 2 și B. S. I. cu sediul in Constanta, ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezinta pentru intimatul U. T. Bank SA avocat A. C., celelalte părti fiind lipsă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează instanței următoarele: procedura este legal îndeplinită.
Instanta ia act ca prin serviciul de registratura s-a depus la dosarul cauzei la data de 03.04.2015 din partea intimatei U. T. Bank SA întâmpinare si împuternicire avocațiala si la data de 20.04.2015 prin fax s-a depus la dosar completare la întâmpinare tot din partea paratul U. T. Bank SA. De asemenea prin serviciul de registratura s-a depus la dosarul cauzei la data de 16.04.2015 si la 21.04.2015 din partea B. S. I. s-a depus la dosarul cauzei dosarul de executare nr. 1192/2014 in copie certificata pentru conformitate cu originalul.
Instanta in temeiul art. 131 Cod procedura civila verificând competenta de soluționare, constata ca este competenta teritorial și material să soluționeze cauza, in temeiul art. 713 Cod procedura civila si art. 650 Cod procedura civila.
Reprezentantul intimatei U. T. Bank SA arata ca a fost citat contestatorul cu mențiunea sa timbreze cererea iar acesta nu s-a conformat si invoca excepția nelegalei timbrări a cererii.
Instanta constata ca a fost citat creditorul cu mențiunea sa facă dovada timbrării cererii cu taxa judiciara de timbru in valoare de 950 lei si cauțiune de 9022,45 lei, însa nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Instanța invoca din oficiu excepția netimbrării cererii si acorda cuvântul părților.
Reprezentantul intimatei U. T. Bank SA solicita instanței admiterea excepției. Totodată precizează ca se vor solicita cheltuielile de judecata pe cale separată.
Instanta retine cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra excepției nelegalei timbrări a cererii, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 24.11.2014 sub nr._ contestatorul B. G. a formulat în contradictoriu cu intimații U. Ț. BANK S.A. și B.E.J. S. I. contestație la executare împotriva executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 1192/2014 al B.E.J. S. I., solicitând și suspendarea executării silite
Contestatorului i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru de 1.050 lei, iar acesta a formulat cerere de ajutor public judiciar, depunând dovada achitării unei taxe judiciare de timbru de 100 lei
Prin încheierea din 06.03.2015 instanța a respins ca neîntemeiată cererea de ajutor public judiciar, iar cererea de reexaminare formulată împotriva acestei încheieri a fost respinsă ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 21.04.2015 instanța a invocat excepția nelegalei timbrări a contestației la executare.
Potrivit art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013:
„http://10.16.101.23/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp2359832/_.HTML - #Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
http://10.16.101.23/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp2359832/_.HTML - #Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.”
Prin citația comunicată contestatorului la data de 14.04.2015 i s-a pus în vedere acestuia să achite taxa judiciară de timbru de 950 lei, dar acesta nu s-a conformat dispoziției instanței, motiv pentru care instanța va admite excepția nelegalei timbrări a cererii și va anula contestația la executare formulată de contestatorul B. G. în contradictoriu cu intimații U. Ț. BANK S.A. și B.E.J. S. I. ca nelegal timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția nelegalei timbrări a contestației la executare.
Anulează contestația la executare formulată de contestatorul B. G. avand CNP_ cu domiciliul in Constanta, ., ., ., J. C. în contradictoriu cu intimații U. Ț. BANK S.A. având CUI_, număr de înregistrare in Registrul Comerțului J_ cu sediul in sector 1, București, . si sediul procesual ales la SPRL Bostina si Asociatii in București, . nr. 70, sector 2 ȘI B.E.J. S. I. cu sediul in Constanta, ., ., ca nelegal timbrată.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.04.2015
P., GREFIER,
R. E. L. R. GALIU
ThRed. jud. R.E.L../5ex/ 08.06.2015
emis 3 comunicari .
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4498/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 308/2015. Judecătoria... → |
---|