Validare poprire. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 14-12-2015 în dosarul nr. 14957/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 14 decembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. D.
GREFIER: F. M.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect validare poprire, cerere formulată de petentul B. B. I. cu sediul în C. . . pentru creditorul O. F. ZRT cu sediul procesual ales în București .. 79 . în contradictoriu cu debitorul S. M. (CNP_) cu domiciliul în C. . . . județul C. și terțul poprit . (CUI_) cu sediul în C. . camera 1 ..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 07.12.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre pentru când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 14.12.2015, când s-a dat următoarea soluție.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 07.09.2015 sub nr._ petentul B. B. I. în contradictoriu cu creditoarea O. F. ZRT, debitorul S. M. și terțul poprit . a solicitat instanței validarea popririi înființate în dosarul de executare nr.147/2014 aflat pe rolul B. B. I., până la concurența sumei de_,41 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, petentul a arătat că creditoarea O. F. ZRT a formulat către B. cerere de executare silită împotriva debitorului S. M. solicitând recuperarea sumei de13750,47 în baza titlului executoriu constând în contract de credit pentru nevoi personale pentru persoane fizice nr. C2203/2/_/05.09.2012, iar prin încheierea din data de 21.02.2014 de Judecătoria C. în cadrul dosarului nr._ a fost încuviințată executarea silită împotriva debitorului.
De asemenea, petentul a mai arătat că la data de 10.08.2015 a înființat poprirea asupra veniturilor pe care debitorul le obține în calitate de salariat al terțului poprit astfel cum rezultă din adresa ITM până la concurența sumei de_,41 lei, însă terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în vederea popririi până în prezent.
În drept, petentul a invocat art. 782 și art. 786 c.pr.civ.
În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei potrivit art. 27 din OUG 80/2013.
Debitorul și terțul poprit nu au depus întâmpinare și nu au delegat reprezentant în fața instanței.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin încheierea din data de 26.02.2014 pronunțată în cadrul dosarului nr._ de către Judecătoria C. s-a încuviințat executarea silită formulată de creditoarea O. F. ZRT prin toate modalitățile prevăzute de lege în temeiul titlului executoriu constând în contract de credit pentru nevoi personale pentru persoane fizice nr. C2203/2/_/05.09.2012.
Prin încheierea nr. 17/10.08.2015 B. B. I. a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 1747,94 lei în cadrul dosarului de executare nr. 147/2014.
B. B. I., la data de 10.08.2015, a înființat poprirea asupra veniturilor pe care debitorul le obține în calitate de salariat al terțului poprit astfel cum rezulta din adresa ITM nr. P9555/_/MRM/08.07.2015 până la concurența sumei de_,41 lei. Aceasta adresă a fost comunicată terțului poprit prin depunerea la cutia poștală la data de 12.08.2015 astfel cum rezultă din dovada de comunicare existentă la dosar la fila 19, însă terțul poprit a omis să-și îndeplinească obligațiile care îi reveneau în acest sens.
Potrivit dispozițiilor art. 790 alin. 1 c.pr.civ., dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a eliberat-o debitorului poprit, creditorul sau organul de executare, în termen de 1 lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
În cauza de față, instanța reține că creditoarea se află în posesia unui titlu executoriu, constând în contract de credit pentru nevoi personale pentru persoane fizice nr. C2203/2/_/05.09.2012, iar executarea silită a fost încuviințată prin toate modalitățile de executare.
Instanța constată, de asemenea, că debitorul S. M. este angajat al terțului poprit . începând cu data de 23.03.2015 în baza contractului individual de muncă nr. 54/20.03.2015 după cum rezultă din adresa emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă C. ( f.32), astfel că acesta din urmă datorează debitorului sume de bani cu titlu de drepturi salariale.
Totodată, instanța reține că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de lege, respectiv de art. 787 alin. 1 c.pr.civ., conform căruia, în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului.
Astfel, instanța constată că, deși legal citat, terțul poprit nu s-a prezentat în instanță și nici nu depus la dosar vreo dovadă a îndeplinirii obligațiilor sale, cu toate că sarcina probei îi incumbă.
Pe de altă parte, instanța reține că terțul poprit a primit adresa de înființare a popririi la data de 12.08.2015, astfel cum rezultă din dovada de comunicare existentă în copie la dosarul de executare silită nr.147/2014 al B. B. I. astfel că termenul de 5 zile mai sus menționat, în care terțul poprit avea obligația de a indisponibiliza sumele de bani datorate debitorului s-a împlinit la data de 19.08.2015, fără ca terțul poprit să-și fi îndeplinit obligațiile legale înăuntrul acestui termen.
În ceea ce privește termenul de 1 lună prevăzut de art. 790 c.pr.civ., în care se poate solicita validarea popririi, acesta se calculează de la data la care terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, respectiv de la expirarea celor 5 zile prevăzute de 787 c.pr.civ., respectiv 19.08.2015, acesta împlinindu-se la data de 19.09.2015, astfel că, la data introducerii cererii de validare a popririi (07.09.2015), termenul de 1 lună nu era împlinit, petentul exercitând acțiunea în termenul legal.
Din considerentele arătate, instanța constată întemeiată cererea formulată de petentul B. B. I. în contradictoriu cu creditoarea O. F. ZRT, debitorul S. M. și terțul poprit ., urmând a o admite și a valida poprirea înființată de B. B. I. în dosarul de executare nr. 147/2014 prin adresa din data de 10.08.2015 .
Totodată, având în vedere dispozițiile art.729 c.pr.civ., conform cărora salariile și alte venituri periodice realizate din muncă pot fi urmărite până la 1/2 din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere sau alocație pentru copii, respectiv până la 1/3 din venitul lunar net, pentru orice alte datorii, instanța va obliga terțul poprit să plătească creditoarei o cota de 1/3 din veniturile lunare datorate debitorului sau pe care i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, până la concurența sumei de_,41 lei.
Fiind în culpă procesuală, în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. 1 c.pr.civ., instanța va obliga terțul poprit și la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petentul B. B. I. cu sediul în C. . . . pentru creditorul O. F. ZRT cu sediul procesual ales în București .. 79 . în contradictoriu cu debitorul S. M. (CNP_) cu domiciliul în C. . . . și terțul poprit . (CUI_) cu sediul în C. . camera 1 . . județul C..
Validează poprirea înființată de B. B. I. prin adresa nr. 18/10.08.2015, în cadrul dosarului de executare silită nr. 147/2014, asupra unei cote de 1/3 din veniturile salariale datorate de către terțul poprit S.C. A. B. S.R.L. debitorului S. M., de la data primirii adresei de înființare a popririi, respectiv 12.08.2015, în limita creanței de_,41 lei, deținute de către creditorul O.T.P. F. Z.R.T. împotriva debitorului S. M..
Obligă terțul poprit la plata către petent a sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D. F. M.
Red. C.D./22.12.2015.
tehnored.F.M/22.12.2015.
emis 4 comunicări..
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Pretenţii. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|