Validare poprire. Sentința nr. 1772/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1772/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 21299/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR.1772
Ședința din publică din data de 18.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M.-I. S.
GREFIER: C. A.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de validare a popririi formulată de petentul B. N. M.-A., cu sediul în C., ., ., ., privind pe creditorul S.C. B. S.A., sector 2, București, ..6A, București, în contradictoriu cu terțul poprit .., cu sediul în Medgidia, ., ., ., jud.C., și cu debitorul A. A., cu domiciliul în Medgidia, ., ., jud.C., având CNP_.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 06.02.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art.396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea la data de 18.02.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 07.07.2014, sub nr._, creditorul S.C. B. S.A. prin petent B. N. M.-A. a formulat, în contradictoriu cu terțul poprit .. și debitorul A. A. cerere de validare a popririi prin care a solicitat validarea poprii asupra veniturilor realizate de debitor în perioada aprilie 2013 – iulie 2014 până la concurența sumei de 32.861,75 CHF reprezentând debit restant (calculat la 01.06.2014), a sumei de 480,80 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de către creditor, precum și a sumei de 8.557,69 lei reprezentând cheltuieli de executare silită, în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit la termen nr. BL29787/02.06.2008, modificat prin Actul adițional nr. 1/04.11.2009 și Actul adițional nr. 2/16.03.2011.
În motivare, petentul a arătat că adresele de înființare a popririi au fost comunicate către terțul poprit la datele de 24.07.2013, respectiv 04.06.2014 în scopul indisponibilizării sumelor de bani pe care terțul poprit le datorează debitorului în calitatea sa de angajator. Se mai arată că terțul poprit nu și-a îndeplinit cu rea-credință obligațiile ce-i reveneau în vederea efectuării popririi.
În drept s-au invocat prevederile art. 789 și următoarele C.proc.civ.
În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei, conform dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Deși legal citați, nici terțul poprit și nici debitorul nu au formulat întâmpinare. La termenul de judecată din 05.12.2014, terțul poprit prin reprezentant convențional a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii, excepție ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin Încheierea din 15.12.2014.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, iar, la dispoziția instanței de judecată, a fost atașat dosarul de executare nr. 283/2013 al B. N. M.-A..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 24.07.2013, executorul judecătoresc N. M.-A. a înființat, în cadrul dosarului de executare silită nr. 283/2013, poprirea asupra cotei de 1/3 din venitul lunar pe care debitorul A. A. le are de primit de la terțul poprit .. în vederea recuperării creanței de 41.914,14 CHF și a sumei de 8.557,69 lei reprezentând cheltuieli de executare silită. Adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit la data de 26.07.2013, așa cum rezultă din înscrisurile ce compun dosarul de executare.
Demersurile executorului judecătoresc nu au fost urmate de o cerere de validare a popririi, astfel că, în cadrul aceluiași dosar de executare, a fost înființată o nouă poprire la data de 03.06.2014 asupra cotei de 1/3 din venitul lunar pe care debitorul le are de primit de la terțul poprit în vederea recuperării creanței de 32.861,75 CHF reprezentând debit restant și a sumei de 8.637,24 lei reprezentând cheltuieli de executare silită.
Adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit la data de 10.06.2014.
În drept, conform art. 786 C.proc.civ.: „(1) În termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat:
1. să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înființate pentru realizarea altor creanțe decât cele arătate la pct. 2;
2. să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii, precum și în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.”
Art. 789 C.proc.civ.: „Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.”
Înființarea popririi presupune existența a două raporturi juridice, între creditorul din faza executării silite și debitorul acestuia și între acesta din urmă și propriul său debitor. Ca urmare a înființării popririi ia naștere un nou raport juridic, între creditor și debitorul debitorului urmărit, devenit terț poprit prin prisma obligației acestuia de a consemna suma urmăribilă.
Din dispozițiile art. 780 C.proc.civ., reiese faptul că una dintre condițiile validării popririi este ca terțul poprit să datoreze sume de bani debitorului, astfel între debitor și terț poprit trebuie să existe raporturi juridice.
Efectele popririi se întind în timp asupra sumelor datorate ulterior înființării popririi, dacă raportul juridic dintre debitor și terțul poprit exista la momentul înființării popririi.
Instanța învestită cu soluționarea cererii de validare a popririi este ținută a verifica dacă la data înființării popririi a cărei validare se cere (03.06.2014) terțul poprit datora sume debitorului sau dacă, până la încetarea raporturilor cu debitorul, i-a datorat acestuia sume de bani.
Din adresa ITM nr._/30.10.2014 (fila 109) instanța reține că debitorul A. A. a fost salariat al terțului poprit .. la data înființării popririi, raport de muncă ce a încetat la data de 27.10.2014. Prin urmare terțul poprit i-a datorat debitorului drepturile salariale până la data încetării în modalitatea arătată a raporturilor de muncă.
Terțul poprit nu a făcut dovada faptului că a respectat dispozițiile din adresa de înființare a popririi, comunicată acestuia la data de 10.06.2014 conform dovezii de comunicare existentă în dosarul de executare.
Astfel, în temeiul art. 789 C.proc. civ., având în vedere și principiul fundamental al procesului civil potrivit căruia instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății, neputând acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, instanța va admite în parte cererea formulată de petentul B. N. M.-A. privind pe creditorul S.C. B. S.A. și va valida poprirea înființată prin adresa de înființare a popririi din 03.06.2014 în dosarul de executare silită nr. 283/2014, comunicată terțului poprit la data de 10.06.2014, obligând terțul poprit .. să achite creditorului S.C. B. S.A. sumele datorate debitorului A. A. în perioada 10.06.2014 – 31.07.2014 până la concurența sumelor de 32.861,75 CHF reprezentând debit restant, 480,80 lei reprezentând cheltuieli judiciare, respectiv 8.557,69 lei reprezentând cheltuieli de executare silită.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de validare a popririi formulată de petentul B. N. M.-A., cu sediul în C., ., ., privind pe creditorul S.C. B. S.A., sector 2, București, ..6A, București, în contradictoriu cu terțul poprit .., cu sediul în Medgidia, ., ., ., și cu debitorul A. A., cu domiciliul în Medgidia, ., ., jud.C., având CNP_.
Validează poprirea înființată de B. N. M.-A. prin adresa de înființare a popririi din 03.06.2014 emisă în dosarul de executare silită nr. 283/2013.
Obligă terțul poprit .. să achite creditorului S.C. B. S.A. sumele datorate debitorului A. A., în perioada 10.06._14, până la concurența sumelor de 32.861,75 CHF reprezentând debit restant, 480,80 lei reprezentând cheltuieli judiciare, respectiv 8.557,69 lei reprezentând cheltuieli de executare silită.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M.-I. S. C. A.
Red.thred. Jud. M.I.S../11.05.2015
Tehnored. Gref.C.A./6 ex/11.05.2015
Comunicări./3 ex/11.05.2015
← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1644/2015.... → |
---|