Validare poprire. Sentința nr. 6616/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6616/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 6616/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6616

Ședința publică din 05.06.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. M.

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil formulată de petent B. B. I., cu sediul în C.,., ., ., creditor L. I. SA, cu sediul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu debitor M. I., domiciliată în C., ., jud. C., terț poprit C. S. SOCIETATE COOPERATIVA, cu sediul în S., jud. C., având ca obiect, validare poprire.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 29.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 05.06.2015, când,

I N S T A N T A

Prin cererea înregistrată la data de 10.12.2014, petentul B. B. I., a solicitat validarea popririi înființate la data de 07.11.2014 împotriva terțului poprit C. S. – SOCIETATE COOPERATIVĂ.

În motivare, petentul a arătat că la data de 08.09.2014 creditorul L. I. S.A, a formulat cerere de executare silită împotriva debitorului M. I. solicitând recuperarea creanței în sumă de 4239,54 euro în baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit nr. 344/31.05.2013 și contractul de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. 107/31.05.2013, s-a dispus deschiderea dosarului de executare silită, s-a dispus înființarea popririi asupra veniturilor pe care debitorul le obține în calitate de salariat al C. S. – SOCIETATE COOPERATIVĂ.

În drept au fost invocate disp. art. 789 alin. 1 și următoarele Cod procedură civilă, fiind solicitată și judecarea cauzei în lipsă.

În susținere au fost anexate, în copie, următoarele înscrisuri: cererea de executare silită,, Contractul de credit nr. 344/31.05.2013, Încheierea nr. 10/07.11.2014, Încheierea nr._/17.09.2014 a Judecătoriei C., adresa de înființare a popririi din 07.11.2014, adresa de comunicare a înființării popririi.

Deși legal citați, terțul poprit și debitorul nu au formulat întâmpinare.

Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanța reține că a fost formulată de către creditor o cerere de executare silită împotriva debitorului M. I. solicitând recuperarea creanței în sumă de 4239,54 euro în baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit nr. 344/31.05.2013 și contractul de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. 107/31.05.2013, înregistrându-se dosarul nr. 765/2014 pe rolul B. B. I..

La data de 07.11.2014 a fost emisă adresa de înființare a popririi la C. S. – SOCIETATE COOPERATIVĂ, în baza dispozițiilor art. 452 și următoarele din Codul de procedură.

Din decizia nr. 9/10.02.2015 rezultă că debitorul a fost salariatul terțului poprit până la data de 11.02.2015, dată la care a fost emisă decizia de încetare a activității conform art. 61 lit. a din Codul muncii.

Conform art. dispozițiile art. 782 alin. 1 – 3 din Codul de procedură civilă, conform cărora „ (1)Poprirea se înființează fără somație, în baza încheierii de încuviințare a executării, prin adresă în care se va preciza și titlul executoriu în temeiul căruia s-a înființat poprirea, ce va fi comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 780 alin. (1), împreună cu încheierea de încuviințare a executării sau un certificat privind soluția pronunțată în dosar. Despre măsura luată va fi înștiințat și debitorul, căruia i se va comunica, în copie, adresa de înființare a popririi, la care se vor atașa și copii certificate de pe încheierea de încuviințare a executării sau de pe certificatul privind soluția pronunțată în dosar, și titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmă nu i-au fost anterior comunicate. (2)În adresa de înființare a popririi i se va pune în vedere celei de-a treia persoane, care devine, potrivit alin. (1), terț poprit, interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile pe care i le datorează ori pe care i se va datora, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit; (3)Adresa de înființare a popririi va cuprinde numele și domiciliul debitorului persoană fizică ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, dacă sunt cunoscute”, iar conform art. 786 alin. 1 „În termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat: 1.să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înființate pentru realizarea altor creanțe decât cele arătate la pct. 2; 2.să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii, precum și în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.”

De asemenea, conform art. 789 alin. 1 – 9 din codul de procedură civilă „ (1)Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. (2)În cazul când asupra aceleiași sume datorate de terțul poprit există mai multe popriri, care nu au fost executate de către aceștia, validarea lor se va putea judeca printr-o singură hotărâre. (3)Instanța îi va cita pe creditorul urmăritor și pe cei intervenienți, dacă este cazul, precum și pe debitorul și terțul poprit și, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricărei probe necesare soluționării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun. În instanța de validare, terțul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepțiile și mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi. (4)Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi. (5)Poprirea înființată asupra unei creanțe cu termen sau sub condiție va putea fi validată, dar hotărârea nu va putea fi executată decât după ajungerea creanței la termen sau, după caz, la data îndeplinirii condiției. (6)Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, în acest ultim caz validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente. În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pentru sumele viitoare, instanța va dispune menținerea popririi până la realizarea integrală a creanței. (7)Dacă poprirea a fost înființată asupra unor bunuri mobile incorporale care se aflau, la data înființării ei, în mâinile terțului poprit, instanța va hotărî vânzarea lor. (8)Dacă poprirea a fost înființată asupra unor bunuri mobile incorporale datorate debitorului, dar care, la data validării, nu se mai aflau în posesia terțului, acesta va fi obligat, prin hotărârea de validare, la plata contravalorii acestor bunuri, caz în care va fi urmărit direct de către executorul judecătoresc. (9)Terțul poprit care, cu rea-credință, a refuzat să își îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre de validare, cu o sumă cuprinsă între 2.000 lei și 10.000 lei.”

Rezultă că în cadrul acestei proceduri, care are ca finalitate, în cazul în care cerințele legii sunt îndeplinite, obligarea terțului poprit la plata direct către creditor a sumei datorate de debitor conform titlului executor, instanța de validare este ținută să verifice dacă acest nou raport juridic se poate naște, inclusiv sub aspectul calității actuale de debitor față de debitorul inițial al celui indicat ca fiind terț poprit.

Din interpretarea logică și gramaticală a normei enunțate anterior rezultă că ce are de verificat instanța învestită este situația dacă terțul poprit „datorează” sume de bani la momentul la care se face o asemenea analiză și nu la momentul la care a fost înființată poprirea (în procedura distinctă derulată prin intermediul biroului executorului judecătoresc.

Prin urmare, instanța constată că terțul poprit nu datorează sume de bani debitorului, fiind încetat contractul individual de muncă nr._/22.02.1996, având în vedere că dispozițiile actului normativ enunțat anterior se referă la momentul prezent, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamant.

În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamant, formulată de petent B. B. I., CUI RO-_, cu sediul în C.,., ., ., creditor L. I. SA, cu sediul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu debitor M. I., CNP-_, domiciliată în C., ., jud. C., terț poprit C. S. SOCIETATE COOPERATIVA, CUI-_, cu sediul în S., jud. C..

Cu drept de apel la Judecătoria C. în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2015.

P., GREFIER,

L. M. D. S.

Red.jud.L.M./08.06.2015

tehnored. D.S./10.06.2015

Emis 2 comunicări, la data de 10.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 6616/2015. Judecătoria CONSTANŢA