Validare poprire. Sentința nr. 7101/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7101/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 13405/212/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA NR. 7101/2015

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 16.06.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE: R. E. L.

GREFIER: R. GALIU

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect validare poprire, acțiune formulată de creditor . având CUI RO_, număr de înregistrare in Registrul Comerțului J_ cu sediul in Constanta, .. 135, . Constanta în contradictoriu cu debitor D. C. având CNP_ cu domiciliul in . C. și terț poprit F. S. DIVISION SRL având CUI_, cu sediul in Iași, Calea Chișinăului nr. 17, .> La apelul nominal făcut în ședință publică se constata lipsa părtilor.

Procedura este legal îndeplinită.

Prezenta acțiune este timbrata cu taxa judiciara de timbru in valoare de 20 lei ron, anulata si atașata la dosarul cauzei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează instanței următoarele: procedura este legal îndeplinită.

Instanta ia act ca prin serviciul de registratura s-a depus la dosarul cauzei la data de 27.05.2015 din partea creditoarei taxa judiciara de timbru in valoare de 20 lei, si la data de 09.06.2015 din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanta raspuns la adresa instantei si la data de 10.06.2015 din partea tertului poprit intampinare si cerere de suspendare de drept a cauzei avand in vedere incidenta disp. art. 75 din Legea 85/2014. De asemenea prin serviciul de registratura s-a depus la dosarul cauzei la data de 11.06.2015 din partea creditoarei cerere de renunțare la judecata.

Instanta rămâne in pronunțare pe cererea de renunțare la judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 19.05.2015 sub nr._ creditoarea S.C. T. T. S.R.L. a formulat în contradictoriu cu debitorul D. C. și terțul poprit F.G.M. S. DIVISION S.R.L. cerere de validare a popririi.

La data de 11.06.2015 creditoarea S.C. T. T. S.R.L. a depus prin serviciul Registratură al Judecătoriei C. cerere prin care a arătat că renunță la judecata cauzei din dosarul nr._ .

Instanța reține că potrivit art. 406 alin.1 din Codul de procedură civilă: „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă.”

Având în vedere dispozițiile legale sus menționate și cererea creditoarei instanța va lua act de renunțarea creditoarei S.C. T. T. S.R.L. la judecata cererii de validare a popririi formulate în contradictoriu cu debitorul D. C. și terțul poprit F.G.M. S. DIVISION S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Constată renunțarea creditoarei S.C. T. T. S.R.L. având CUI RO_, număr de înregistrare in Registrul Comerțului J_ cu sediul in Constanta, .. 135, . Constanta la judecarea cererii de validare a popririi formulate în contradictoriu cu debitorul D. C. având CNP_ cu domiciliul in . C. și terțul poprit F.G.M. S. DIVISION S.R.L. având CUI_, cu sediul in Iași, Calea Chișinăului nr. 17, ..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.06.2015.

P., GREFIER,

R. E. L. R. GALIU

ThRed. jud. R.E.L../5ex/ 16.07.2015

emis 3 comunicari ­­­.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 7101/2015. Judecătoria CONSTANŢA