Validare poprire. Sentința nr. 7173/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7173/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 7173/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.7173

Ședința publică din data de 16.06.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: SINCU-B. A. I.

GREFIER: M. E. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditorul B. SA, pe debitorul C. E. și pe terțul poprit ASOCIAȚIA DE P. . obiect validare poprire.

Dezbaterile asupra fondului și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 15.06.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art. 396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea data de 16.06.2015, hotărând următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de renunțare la judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 10.04.2015 sub nr._, creditorul B. S.A a solicitat validarea popririi până la concurența sumei de 16.630,61 euro, în contradictoriu cu debitorul C. E. și terțul poprit ASOCIAȚIA DE P. .> În drept au fost invocate disp.art.789 și urm. C.Proc.Civ .

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma de 20 lei.

La data de 25.05.2015, creditorul a depus cerere de renunțare la judecată, înregistrată la Judecătoria C. la data de 27.05.2015, pe care instanța, în conformitate cu prevederile art.406 alin.4) C.Proc.Civ., a comunicat-o părților pentru a-și exprima poziția procesuală.

Potrivit art.406 C. Proc. Civ., „ Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială. Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut. Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare. Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză. Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă”.

Așadar, renunțarea la judecată, ca act procesual de dispoziție al reclamantului, așa cum este reglementat prin dispozițiile art. 406 din Codul de procedură civilă, poate avea loc în tot cursul judecății, în fața primei instanțe, a instanței de apel ori în căile extraordinare de atac, fie prin cerere scrisa, fie verbal în ședință publică.

În cauza de față, instanța apreciază că sunt îndeplinite dispozițiile textului de lege enunțat anterior, și astfel va lua act de renunțarea la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art.406 C.Proc.Civ., ia act de renunțarea la judecata cererii formulate de creditorul B. S.A. cu sediul în București, ..6A, sector 2, J_, CUI_/1992, în contradictoriu cu debitorul C. E. domiciliată în Mun. C., ., jud. C., având CNP_5, și terțul poprit ASOCIAȚIA DE P. . în Mun. C., Aleea Romaniței, ., ..

Cu drept de recurs la Judecătoria C., în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

SINCU-B. A. I. M. E. S.

Red. Jud. S.B.A.I./17.06.2015/

Tehnored. Gref. M.E.S./ 24.06.2015/ 5 ex.

Comunicări./ 3 ex/ 24.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 7173/2015. Judecătoria CONSTANŢA