Plângere contravenţională. Sentința nr. 6585/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6585/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 6585/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

., C.; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_

Dosar nr._

Sentința civilă nr.6585

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 04.06.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE: Jud. U. A.

GREFIER: T. E.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională – . nr._/2011, acțiune formulată de petenta C. (L.) E.-A. (CNP_), cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la av.S. D. M. în C., ., nr.152 bis, . (Clădirea Tomis Business Center), județ C. în contradictoriu cu intimat COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA (J_, CUI_), cu sediul în București, Bvd.I. M., nr.401A, sector 6.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 20.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod proc. civilă, potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 04.06.2015 când, după ce a deliberat în secret, conform art. 395 Cod proc. civilă, a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 23.12.2014 sub nr._, petenta C. (L.) E.-A. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/28.11.2011 încheiat de intimata CNADNR SA, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea plângerii, petenta a solicitat a se constata intervenită prescripția executării sancțiunilor contravenționale dispuse în sarcina contravenientei, în baza art. 14 din OG nr. 2/2001, întrucât procedura de comunicare a procesului verbal a fost nelegală, întrucât la data comunicării domicilia la o altă adresă diferită față de aceea unde s-a realizat procedura de afișare.

Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, se arată de către petentă că a deținut în proprietate autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ pe care l-a dobândit în anul 2003 și l-a înstrăinat în anul 2004 către S. N. conform facturii nr._/19.09.2004. În anul 2007, transferul dreptului de proprietate asupra autoturismului a fost declarat la Serviciul local de taxe și impozite al Primăriei orașului Năvodari, făcându-se mențiunile corespunzătoare, așa cum reiese din cuprinsul certificatul de atestare fiscală nr._/D/08.12.2014 s-a arătat că autoturismul marca Iveco Daily cu nr. de înmatriculare_ nu se mai află în posesia societății, fiind vândut către . din data de 05.9.2012. În urma vânzării, autoturismul a fost radiat în data de 07.09.2012 din evidențele Serviciului public de impozite și taxe C., astfel cum rezultă din declarația de scoatere din evidență a mijloacelor de transport nr. S65230/07.09.2012 emis de Primăria C..

La data de 2.01.2014, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și a depus, totodată, documentația aferenta întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției.

Prin sentința civilă nr. 340/31.03.2015 Judecătoria Fetești a declinat cauza în favoarea Judecătoriei C., urmare a admiterii excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..

În cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.

Analizand probele si sustinerile partilor din dosar, instanta retine urmatoarele:

In fapt:

Prin procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._ din 28.11.2011, s-a retinut ca la data de 03.06.2011 autoturismul cu nr._ aparținând petentei a circulat fara a detine rovinieta valabila, fapta care constituie contraventie conform art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 si se sanctioneaza potrivit art. 8 alin. 2 din acelasi act normativ cu amenda contraventionala in valoare de 750 lei.

In drept:

Art. 1 alin. 1 lit. b) din O.G. nr. 15/2002 privind rovinieta electronic: utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.

Art. 2 din O.G. nr. 15/2002 privind rovinieta electronic: Incepand cu data de 1 iulie 2002 se introduce tariful de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania, denumit in continuare tarif de utilizare, aplicat tuturor utilizatorilor romani si straini pentru toate vehiculele inmatriculate care sunt folosite pe reteaua de drumuri nationale din Romania si structurat in functie de perioada de parcurs si de stationare, de incadrarea in clasa de emisii poluante (EURO), de masa totala maxima autorizata (MTMA) si de numarul de axe, dupa caz.

Art. 7 din O.G. 15/2002 privind rovinieta electronica: Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Art. 8 din O.G. 15/2002 privind rovinieta electronica: (1) Fapta de a circula fara a detine rovinieta valabila constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda. (2) Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2. (3) Contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4. (3^1) Agentul constatator va face mențiune în procesul-verbal de constatare a contravenției și despre contravaloarea despăgubirii și modul de achitare a acesteia. Despăgubirea se va achita în lei, la cursul de schimb stabilit potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) și (2), în contul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. și va reveni acesteia ca venit extrabugetar.

Aprecierea instantei

Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanta competenta sa solutioneze plangerea, dupa ce verifica daca aceasta a fost introdusa in termen, asculta pe cel care a facut-o si pe celelalte persoane citate, daca acestia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare in vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal, si hotaraste asupra sanctiunii, despagubirii stabilite, precum si asupra masurii confiscarii.

Cu privire la legalitatea procesului verbal

Conform art. 17, lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.

Instanța retine ca procesul verbal atacat nu conține semnătura olografă a agentului constatator.

Prin decizia 6/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.

Prin urmare, având în vedere lipsa semnăturii olografe și decizia mai sus invocată, urmează a se admite prezenta plângere contravențională cu consecința anulării procesului verbal contestat.

În raport de concluzia instanței în sensul că procesul verbal este nul, nu se mai impune analizarea susținerilor petentei în legătură cu temeinicia procesului verbal și prescripția executării sancțiunii contravenționale, o astfel de analiză având ca premisă existența unui proces verbal legal întocmit.

În temei art. 453 C.pr.civ., instanța va dispune obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 520 lei (500 lei onorariu avocat și 20 lei taxă judiciară de timbru).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petenta C. (L.) E.-A. (CNP_), cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la av.S. D. M. în C., ., nr.152 bis, . (Clădirea Tomis Business Center), județ C. în contradictoriu cu intimat COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA (J_, CUI_), cu sediul în București, Bvd.I. M., nr.401A, sector 6.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimată la 28.11.2011.

Obligă intimata la plata către petentă a sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (500 lei onorariu avocat, 20 lei taxă judiciară de timbru).

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la data comunicării.

Pronuntata, astazi, 04.06.2015, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Jud.U. A. T. E.

Red.Jud.U.A./29.06.2015/4 ex

Tehored.Gr.T.E./29.06.2015

emis 2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6585/2015. Judecătoria CONSTANŢA