Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1027/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 1027/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 1027/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

SENTINTA CIVILA NR.1027

Ședința din camera de consiliu din data de 23.03.2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: M. E. D.

GREFIER: A. G.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant C. NAȚIONALĂ PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, INSTALAȚIILOR DE RIDICAT ȘI RECIPIENTLOR SUB PRESIUNE SA - CNCIR SA și pe pârât A. S. CENTER SRL, având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu părtile nu au raspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, după care

În baza art. 131, art. 94 și art. 107 C., instanța constată că este competentă general, material și teritorial pentru soluționarea cauzei.

În baza art. 238 C., instanța stabilește durata estimată a procesului la un termen.

Instanta, în temeiul art.258 NCPC încuviinteaza pentru părti proba cu înscrisuri, considerând-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și reține cauza în pronuntare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Cornetu, reclamanta C. Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune-CNCIR SA a solicitat pe calea procedurii pentru cererile cu valoare redusă obligarea pârâtei . SRL obligarea acesteia la plata sumei de a sumei de 1612 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale neachitate, la plata dobânzii legale în cuantum de 68,07 lei calculată de la data scadenței fiecăreia dintre facturile fiscale neachitate și până la data de 12.11.2014, precum și în continuare și până la achitarea efectivă a debitului.

În motivare, în cadrul formularului depus în acest sens, reclamanta a învederat că între părți s-au derulat raporturi contractuale, fiind prestate în favoarea pârâtei serviciile comandate de aceasta, iar reclamanta emițând facturi fiscale care însă nu au fost achitate la scadență de către pârâtă.

În drept au fost invocate art. 1025 C.proc.civ., art. 1270, 1516, 1523 alin. 2 lit. d și 1535 C.civ., OG nr. 13/2011, art. 1031 alin. 1 C.proc.civ.

În dovedire au fost atașate în fotocopie înscrisuri:modul de calcul al debitului și al penalităților de întârziere, notificarea de plată adresată pârâtei, facturile fiscale neachitate, certificat de furnizare informații ORC, dovezi ale achitării onorariului de avocat.

Cererea a fost legal timbrată.

Deși i-a fost comunicat formularul depus de către reclamantă, pârâta nu a formulat răspuns.

Deliberând asupra prezentei cereri, prin prisma susținerilor reclamantei, a probelor administrate, precum și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța constată că este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele motive:

În fapt urmare a prestării serviciilor de către reclamantă în favoarea pârâtei, au fost emise facturile fiscale nr._/29.05.2014 scadentă la data de 28.06.2014 în valoare de 372 lei, precum și nr._/29.05.2014, scadentă la 28.06.2014 în valoare de 1240 lei, ambele semnate și ștampilate de către pârâtă.

Pe de altă parte, instanța constată că până în prezent, deși a fost notificată în vederea achitării valorii celor două facturi fiscale, pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii obligației asumată astfel față de reclamantă.

În drept, instanța constată că potrivit disp. disp. art. 1516 NCC, potrivit cărora “(1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.

(2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:

1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației;

2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative;

3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.”, iar potrivit art. 1523 alin. 2 lit. d C.civ. “ (2) De asemenea, debitorul se află de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute de lege, precum și atunci când: d) nu a fost executată obligația de a plăti o sumă de bani, asumată în exercițiul activității unei întreprinderi;”.

Totodată se reține că potrivit art. 1527 alin. 1 C.civ. “(1) Creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligația în natură, cu excepția cazului în care o asemenea executare este imposibilă.”, iar potrivit disp. art. 1548 C.civ.”Culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării.”

Coroborând aceste dispoziții legale cu situația de fapt reținută anterior, instanța reține că sunt întrunite atât condițiile cumulative impuse de legiuitor pentru admisibilitatea admiterii cererilor cu valoare redusă, cât și condițiile răspunderii civile contractuale în persoana pârâtei, aceasta refuzând în mod nejustificat să achite contravaloarea facturilor fiscale scadente, deși a beneficiat de serviciile prestate de către reclamanta, aflându-se prin urmare în culpă prezumată, pe care nu a înlăturat-o.

Totodată sub aspectul dobânzilor legale, instanța constată că este întemeiat și acest capăt de cerere.

Astfel potrivit disp. art. 1535 C.civ. “ (1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

(2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.

(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”, iar potrivit art. 1017 alin. 1-3 C.proc.civ. “ Dacă părțile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica rata dobânzii de referință stabilită de Banca Națională a României. Rata de referință în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se aplică pe întregul semestru.

(2) Creanța produce dobânzi după cum urmează:3. în celelalte cazuri, de la data la care debitorul a fost pus sau este de drept în întârziere, potrivit legii.

(3) Creditorul poate să pretindă daune-interese suplimentare pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutării la timp a obligațiilor de către debitor.”, astfel încât reținând culpa contractuală a pârâtei, precum și caracterul nejustificat al refuzului acesteia de a plăti valoarea facturilor fiscale scadente, deși a beneficiat de serviciile prestate de către reclamantă, urmează a fi admisă acțiunea astfel cum a fost formulată în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1612 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale neachitate, la plata dobânzii legale în cuantum de 68,07 lei calculată de la data scadenței fiecăreia dintre facturile fiscale neachitate și până la data de 12.11.2014, precum și în continuare și până la achitarea efectivă a debitului.

În temeiul art. 451-453 și art. 1031 alin. 1 C.proc.civ. va fi obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 255,28 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru, onorariul de avocat aferent prezentei cauze, cheltuieli poștale și contravaloarea furnizării informațiilor ONRC, conform dovezilor atașate cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite cererea privind pe reclamanta C. NAȚIONALĂ PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, INSTALAȚIILOR DE RIDICAT ȘI RECIPIENTLOR SUB PRESIUNE SA - CNCIR SA, cu sediul pentru comunicarea actelor procedurale in Bucuresti, .-11, sector 1 și pe pârâta A. S. CENTER SRL, cu sediul in Popesti Leordeni, ..71, ., jud. Ilfov.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1612 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale neachitate, la plata dobânzii legale în cuantum de 68,07 lei calculată de la data scadenței fiecăreia dintre facturile fiscale neachitate și până la data de 12.11.2014, precum și în continuare și până la achitarea efectivă a debitului.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 255,28 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Cornetu.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. E. D. A. G.

Red. D.M.E.

Tehnored. A.G.

Comunicat ex, azi .

Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1027/2015. Judecătoria CORNETU