Contestaţie la executare. Sentința nr. 854/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 854/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 854/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA CORNETU
Sentința civilă nr. 854/2015
Ședința publică de la 09.03.2015
Instanța constituită din:
P.: C. O. BUDEI
GREFIER: I. P.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea B. SA LA S. R. ȘI ASOCIAȚII și pe intimatul B. T. G., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 24.02.2015, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 03.03.2015, apoi la data de 09.03.2015, când a hotărât următoarele:
I N S T A N ȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 31.07.2014, sub nr._, contestatoarea B. SA în contradictoriu cu intimatul B. T. G. a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornită în dosarul de executare nr. 153/2014 al B. M. A. E. la solicitarea intimatului, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea executării silite și a tuturor actelor de executare întreprinse în dosarul de executare nr. 153/2014 al B. M. A. E. (adresa de înființare a popririi din data de 23.07.2014, pentru suma de 5.852,71 lei, adresa de înștiințare cu privire la înființarea popririi din data de 23.07.2014, încheierea de stabilire a cheltuielilor din data de 23.07.2014, orice alt de executare efectuat în dosarul menționat), anularea încheierii de ședință pronunțată de Judecătoria Cornetu la data de 15.07.2014 prin care a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite sau, în subsidiar, să dispună diminuarea cuantumului sumelor cuprinse în titlurile executorii și, pe cale de consecință, să dispună anularea în parte a proceselor-verbale din data 06.07.2012 și din data 27.03.2014 de stabilire a cheltuielilor de executare, să dispună diminuarea cheltuielilor de executare stabilite de B. M. A. prin încheierea din data de 23.07.2014, respectiv reducerea onorariului executorului judecătoresc la minimul prevăzut de lege, a onorariului avocațial și a sumelor pentru care nu sunt menționate informații cu privire la destinația acestora și, pe cale de consecință, anularea parțială a încheierii, întoarcerea executării silite și obligarea B. T. G. la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii contestatoarea a arătat că a încheiat în data de 15 mai 2012 Contractul privind efectuarea activității de executare silită nr. 51.6A/4732 cu Biroul Executorilor Judecătorești Asociați T. G. și M. O.. Ulterior, contractul a fost modificat prin Actul Adițional nr. 1 din 10.04.2013. Prin contract părțile au agreat modalitatea desfășurării procedurii executării silite în privința debitorilor B..
În temeiul contractului, B. a transmis o cerere de executare silită împotriva debitorului acesteia, respectiv I. Pandora O., astfel fiind constituit dosarul de executare nr. 486/2012 .
Din informațiile aflate la dispoziția sa, B. T. G. a preluat dosarul de executare constituit ca urmare a cererii B. ulterior dezasocierii față de executorul judecătoresc M. O.. In acest dosar de executare, B. a achitat în integralitate sumele reprezentând avans de onorariu și cheltuieli de executare silită, în conformitate cu dispozițiile contractului. Având în vedere că B. T. G. nu a fost în măsură să recupereze de la debitor sumele cuprinse în titlul executoriu, acesta a considerat necesar să transmită Băncii o adresa prin care a pus în vedere acesteia din urmă să achite întregul cuantum al cheltuielilor de executare stabilite prin procese verbale de cheltuieli (excluzând sumele deja plătite cu titlu de avans).
Prin această adresă, B. T. G. a precizat că refuzul de plată al acestor sume va fi interpretat ca fiind o renunțare tacită la procedura executării silite, ducând la închiderea acesteia.
Alături de această adresă, B. T. G. a transmis procesele-verbale de stabilire a cheltuielilor de executare, respectiv procesul verbal din data de 06.07.2012 și procesul verbal din data de 27.03.2014 încheiate în cadrul dosarului de executare, ce au fost astfel comunicate B..
Împotriva refuzului executorului judecătoresc de a continua executarea silită a formulat o contestație la executare, înregistrată sub nr._/299/2014 ,aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București.
B. T. G. nu a considerat de cuviință să aștepte soluția instanței învestite cu soluționarea contestației la executare împotriva refuzului său de a continua executarea și a inițiat prezenta executare silită, în ciuda hotărârilor instanței de judecată prin care au fost admise contestații la executare în dosare având o cauză juridică identică.
Astfel, împotriva B. a fost înființată o poprire, asupra conturilor deschise la Banca Națională a României, prin adresa menționată în petit.
Ca urmare a acestor acte de executare, Banca urmează a fi executată silit pentru suma de 5.852,71 lei.
A precizat ca un motiv de nelegalitate a executării silite constă in faptul ca procesele verbale de stabilire a cheltuielilor reprezintă titlu executoriu față de creditor doar în situația în care acesta renunță la executarea silită .
Având în vedere că pretinsele titluri executorii ( procese-verbale de stabilire a cheltuielilor de executare) au fost emise în cadrul dosarului de executare silită nr. 594/2012, început sub incidența dispozițiilor Codului de procedură civilă de la 1865, valabilitatea si efectele acestor titluri trebuie analizate în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile la momentul emiterii acestora, având în vedere și dispozițiile art.24 din C.pr.civ.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 371 ind. 7 alin. (2) din codul de procedură civilă de la 1865, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel.
De asemenea, conform acelorași prevederi legale debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară. Singura situație în care creditorul ( B. în speța de față) este ținut să achite cheltuielile de executare este cea în care acesta renunță la executarea silită începută împotriva debitorului acestuia.
Procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare reprezintă titlu executoriu împotriva debitorului, și doar în mod excepțional reprezintă titlu executoriu și împotriva creditorului, doar atunci când acesta din urmă a renunțat la executarea silită.
B. nu a renunțat la executarea silită si a arătat că renunțarea la executare trebuie să fie expresă.
Faptul că B. nu a renunțat la executarea silită este confirmat și de formularea unei contestații la executare împotriva refuzului B. T. G. de a continua executarea silită împotriva debitorului Băncii.
Astfel, în baza unei interpretări proprii privind o "renunțare tacită" a Băncii la executare și în ciuda contestațiilor formulate de către aceasta împotriva refuzului executorului judecătoresc de a efectua acte de executare, B. T. G. a reușit să obțină încuviințarea executării silite și să execute deja silit Banca în cadrul mai multor dosare de executare.
Creanțele menționate în procesele-verbale de executare nu sunt certe, lichide sau exigibile, iar în ceea ce privește pretinsa creanță invocată de B. T. G. s-a aratat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 632 și 662 din Codul de procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 371 ind. 7 alin. (2) din Codul de procedură civilă de la 1865, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel.
In plus, potrivit art. 39 alin. 3 din Legea nr.188/_ privind executorii judecătorești, creditorul nu poate fi obligat la plata anticipată a onorariului în vederea realizării executării silite.
In consecință, Banca nu poate fi obligată sa suporte cheltuielile de executare, singura obligație a acesteia fiind de a avansa cheltuielile necesare pentru îndeplinirea unui act sau pentru actele îndeplinite din oficiu de către executorul judecătoresc, B. îndeplinindu-și întocmai această obligație.
Mai mult, Banca a plătit în avans onorariu și cheltuieli de executare către B. T. G. (aspect confirmat și de executor prin adresa depusa la dosar) și a plătit în mod direct toate taxele și sumele cerute pentru îndeplinirea unui anumit act sau activități de executare silită (spre ex. taxă judiciară de timbru pentru încuviințarea executării silite, taxe achitate către instituțiile publice), dar a si redactat cererile către instituții publice și documentele necesare executării potrivit solicitării B. T. G. (spre ex. cerere de interogare a DITL).
Conform prevederilor contractuale, suportarea cheltuielilor de executare nu este în sarcina Băncii întrucât în cuprinsul contractului, părțile au prevăzut modalitatea plății cheltuielilor și onorariului de către B., respectiv avans cheltuieli de executare în cuantum de 100 lei și avans onorariu în cuantum de 60 de lei, urmând ca B. T. G. să rețină un procent de inițial 2%, apoi de 5% din sumele recuperate de la debitori, până la recuperarea integrală a sumelor datorate în baza titlurilor executorii.
Diferența până la onorariul executorului judecătoresc stabilit în conformitate cu prevederile legale urma a fi recuperat de către acesta doar după realizarea integrală a creanței B..
Potrivit art. 4.2 din contract, cheltuielile de executare și onorariul executorului judecătoresc, incluzând sumele avansate de B., urmau a fi recuperate de la debitori pe măsură ce se recuperau debitele. Aceste prevederi contractuale concordă întocmai cu prevederile legale cuprinse la art. 371 ind. 7 din Codul de procedură civilă de la 1865, conform cărora cheltuielile sunt în sarcina debitorului.
Având în vedere motivele expuse mai sus, urmează a se constata că B. nu datorează sumele consemnate în Procesele-verbale, pretinsa creanță a B. T. G. nefiind lichidă și exigibilă.
Instanța învestită cu soluționarea cererii de încuviințare a executării ar fi trebuit să verifice existența unei renunțări la executare manifestată de către B., precum și certitudinea și lichiditatea creanței. A arătat că instanța fiind învestită cu soluționarea cererii de încuviințare a executării împotriva creditorului din dosarul de executare silită, trebuia să verifice dacă respectivul creditor a renunțat la executare. Având în vedere că Banca nu a renunțat la executarea silită începută împotriva debitorului acesteia, și că B. T. G. nu face dovada contrarie, instanța de judecată învestită cu încuviințarea executării silite ar fi trebuit să constate că nu sunt îndeplinite condițiile legale și să respingă cererea de încuviințare a executării.
Mai mult, conform art. 665 alin. (5) pct. 4 din Codul de procedură civilă, instanța ar fi trebuit să constate inexistența unei creanțe certe, lichide și exigibile și să respingă cererea de încuviințare a executării silite, întrucât aceste prevederi legale nu au fost respectate, considerând că se impune anularea încheierii de încuviințare a executării silite.
Se solicită instanței diminuarea sumelor stabilite prin procesele-verbale invocate iar, în subsidiar, în situația în care instanța ar considera că B. are totuși obligația de a suporta cheltuielile de executare și onorariul executorului deși nu a renunțat la executarea silită, solicită să se dispună reducerea cuantumului cheltuielilor cuprins în aceste procese - verbale, acesta fiind nejustificat.
Onorariul executorului judecătoresc este nejustificat chiar și în ipoteza în care Banca ar putea fi obligată la suportarea cheltuielilor de executare și a onorariului executorului judecătoresc deși n-a renunțat la executarea silită începută împotriva debitorului cu încălcarea acordului părților materializat în contract, se arata că onorariul executorului judecătoresc stabilit în dosarul de executare este nejustificat față de acțiunile întreprinse în cadrul acestuia, precum și față de sumele recuperate.
Astfel, stabilirea unor onorarii vădit nejustificate prin intermediul unor procese verbale ce constituie titlu executoriu față de debitorul obligației de plată reprezintă un abuz din partea executorului judecătoresc, abuz care, în opinia petentei, trebuie să fie sancționat prin reducerea acestor onorarii.
In urma unor demersuri minime întreprinse în respectivele dosare de executare, B. T. G. a concluzionat că nu poate fi continuată executarea silită a debitorului, menționând că lipsa achitării integrale a cheltuielilor de executare și a onorariului echivalează cu o renunțare tacită la executarea silită din partea B., în ciuda cererii de stăruință transmise de către subscrisa.
Astfel, rezultă cu putere de evidență faptul că B. T. G. nu a întreprins toate măsurile aflate la dispoziția acestuia în vederea executării silite a debitorului și nu poate justifica stabilirea unor onorarii în cuantum atât de ridicat.
In subsidiar, a arătat că se impune diminuarea cheltuielilor de executare stabilite de B. M. A. și, pe cale de consecință, anularea parțială a încheierii B. M. A.. A arătat că prin încheierea din data de 23.07.2014, B. M. A. a stabilit cheltuieli de executare silită în cuantum de 1.239,64 lei, excesive față de obiectul și actele îndeplinite în cadrul dosarului de executare.
Astfel, onorariul executorului judecătoresc este stabilit la maximul permis de lege și nu este justificat având în vedere că singurele acte îndeplinite de executorul judecătoresc au constat în depunerea cererii de încuviințare a executării silite la instanța de executare și emiterea adresei de înființare a popririi, respectiv de notificare a înființării popririi.
Așa cum s-a menționat anterior, cuantumul onorariului executorului judecătoresc trebuie raportat la nivelul de muncă efectiv prestat de acesta și, așa cum în mod unanim s-a stabilit și prin jurisprudența mai sus citată, onorariul maximal este justificat doar în acele dosare de executare silită ce presupun numeroase demersuri și acte de executare și care au un nivel de complexitate ridicat. Or, în speță, având în vedere că debitorul este o bancă, B. M. A. a avut de întreprins cele mai reduse demersuri pentru recuperarea unei sume de bani într-o executare silită, respectiv obținerea încuviințării executării silite (demers obligatoriu pentru orice dosar de executare) și trimiterea unei adrese de poprire a contului deschis de bancă la Banca Națională a României (efort minim ce a vizat un cont bancar în care Banca are în permanență numerar disponibil).
A mai arătat că, astfel cum rezultă din adresa de înființare a popririi, sumele urmează a fi consemnate și eliberate către B. T. G. și B. M..
In consecință, în temeiul art.722 din Codul de procedură civilă, se impune întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare în tot, în cazul anulării executării silite înseși sau parțial, în cazul anulării în parte a proceselor verbale privind cheltuielile de executare.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 451, 452, 632, 662, 669, 711 și următoarele din Codul de procedură civilă, art. 371 ind. 7 alin. (2), art. 399 alin. (1) din Codul de procedură civilă de la 1865, art. 39 din Legea 188/2000, art. l din Ordinul nr. 2.550/2006, art. 1166 și urm. Noul Cod Civil, precum și alte prevederi citate în cuprinsul contestației.
A solicitat proba cu înscrisuri, fiind anexate înscrisurile invocate și în temeiul art. 223 alin. (3) coroborat cu art. 411 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă din 2010 judecarea cauzei și în lipsa.
In temeiul art. 716 a solicitat ca executorul judecătoresc să depună copii certificate de pe actele dosarului de executare, urmând ca Banca să achite cheltuielile ocazionate de această operațiune, în baza documentelor justificative transmise de către B. M. A..
S-a achitat taxa de timbru in cuantum de 697,64 lei.
La data de 30.09.2014 intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat instanței să respingă ca neîntemeiată contestația la executare, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, taxe poștale, fotocopiere documente si cheltuieli de transport.
A invocat excepția netimbrării tuturor capetelor de cerere sau insuficienta lor timbrare,iar in subsidiar ca neîntemeiată, a solicitat respingerea cererii subsidiare privind anularea in parte a titlului executoriu prin diminuarea cuantumului cheltuielilor de executare stabilite, respingerea ca neîntemeiată a cererii subsidiare privind anularea in parte a încheierilor de stabilire cheltuieli de executare întocmite in dosarul nr.153/2014 al B. M. A. E. prin diminuarea cuantumului cheltuielilor de executare si, pe cale de consecința, respingerea cererii privind întoarcerea executării silite.
In motivarea cererii a arătat ca executarea silita este reglementata de norme de ordine publică întrucât vizează servicii publice prestate de executorii judecătorești care asigura punerea in executare a titlurilor executorii recunoscute de lege si ca petenta a investit executorul judecătoresc cu cerere de executare silita motivata si semnata de reprezentații acesteia din cuprinsul căreia nu rezulta neștiința acestora fata de dispozițiile legale indicate in cerere. După investirea cu cererea de executare silita, executorul judecătoresc a efectuat numeroase demersuri pentru identificarea bunurilor debitorului.
De asemenea, executorul judecătoresc a comunicat periodic informații cu privire la demersurile efectuate precum si la starea de solvabilitate a debitorului.
Contestatoarea, in mod repetat, a solicitat executorului continuarea executării silite, fără a indica in concret bunurile ce urmează a fi executate silit si fără a mai achita cheltuielile de executare aferente.
Având in vedere cererile repetate de "stăruința in executare" si fata actele dosarului de executare nr.486/2012 a solicitat contestatoarei sa avanseze cheltuielile de executare silita stabilite prin titlurile executorii" procese verbale de stabilire a cheltuielilor de executare" având in vedere ca in lipsa acestora, executorul judecătoresc este împiedicat sa-si desfășoare activitatea, in speța sa continue executarea silita prin efectuarea de noi acte de executare asupra averii debitorului.
Raportat la faptul ca orice fel de munca, inclusiv munca executorului judecătoresc, trebuie remunerata si in condițiile in care cuantumul onorariului si al cheltuielilor de executare este strict si imperativ stabilit de lege, rezulta cu claritate ca un creditor nu poate solicita si, cu atat mai puțin, nu poate impune executorului judecătoresc sa presteze o activitate fara a fi remunerat potrivit legii, iar nu bunului plac al creditorului.
Pe de alta parte, formularea unei cereri de stăruința in executare presupune efectuarea de noi demersuri pentru identificare bunuri si venituri, demersuri pe care creditorul, in speța contestatoarea B. SA nu doar ca nu le-a indicat in mod expres, dar nici nu a avansat cheltuielile necesare efectuării acestor noi demersuri dupa cum legea stabilește in sarcina sa.
Desi au trecut mai mult de doi ani de la momentul înregistrării dosarului de executare iar din cercetările efectuate pana la acest moment a rezultat ca nu au fost identificate bunuri ale debitoarei, contestatoarea solicita in continuare efectuarea de noi demersuri cu scopul de a nu închide dosarul pentru lipsa de bunuri ale debitoarei in virtutea unui castig viitor datorat acumulării de dobânzi si penalități in cazul in care debitorul va devenii solvabil peste vreo inca 2-3 ani sau de a cesiona creanțele rezultate din credite neperformante.
Este de notorietate interesul Băncilor de a simula o încercarea de recuperare a debitelor ca apoi in cazul neperformantelor acestora sa fie activate polițele de reasigurare si chiar înstrăinarea portofoliului de clienți. In acest sens se explica refuzul creditorului de a-si onora obligațiile de plata in condițiile in care acesta nu a avut niciodată intenția de a fi de buna credința si de a plați onorariul executorului judecătoresc; pentru serviciul solicitat, ci din contra a acționat premeditat in a investi organul de executare doar cu scopul de a-i folosi autoritatea in fata cazurilor in care debitorii acestuia nu reacționau la presiunile ce le exercitau asupra lor sau de a-si mari creanța prin aplicarea de penalități pe o perioada cat mai mare, formulând cereri de stăruința chiar daca debitorii sunt insolvabili. Menținerea unui dosar de executare, pe rolul biroului, fara riscul intervenirii perimării timp de mai mulți ani, implica multe costuri generate de emiterea de noi acte de executare, de verificarea periodica a stadiului dosarului de executare si raportări făcute creditorului. Susținerea contestatoarei in sensul diminuării onorariului in raport de suma recuperata si fata de actiniile întreprinse nu este justificata, ci, dimpotrivă demonstrează reaua credința a acesteia, având in vedere că executorul nu si-a asumat riscul insolvabilității debitorului.
Atat timp cat contestatoarea nu a avut diligenta de a obține o garanție reala a creditului acordat, nu poate imputa executorului judecătoresc imposibilitatea recuperării debitului si nu-l poate obliga la nesfârșit sa emită acte de executare fara a suporta si cheltuileli pentru acestea.
Cheltuielile de executare sunt reprezentate exclusiv de taxe-postale, OCPI, taxe de timbru, ITM etc. Ce nu intra in patrimoniul executorului iar in afara de aceste taxe executorul are cheltuieli reprezentate de hartie, imprimare, cheltuieli pentru spatiul de lucru (chirie, întreținere etc.), salariul personalului angajat, cheltuieli ce sunt suportate exclusive din onorariul sau si nu din cheltuielile de executare avansate de contestatoare.
Or, raportat la dorința contestatoarei de a continua executarea silita la nesfârșit, netinand cont de imposibilitatea de continuare a executării silite cauzata de lipsa de bunuri ale debitorului si de refuzul de a achita executorului judecătoresc onorariul sau, rezulta in mod evident ca in opinia sa munca executorului nu trebuie remunerata decât in cazul in care se recuperează creanța. Este de reținut insa ca nu se află in situația unei cesiuni de creanța in care executorul si-a asumat riscul pierderii, ci in situația unei investiri in temeiul legii a executorului judecătoresc cu o cerere de executare silita identica cu investirea instanțelor de judecata cu soluționarea litigiilor pentru care se plătesc taxe de timbru anticipat soluționării acestora.
Ca si in legislația taxelor de timbru privitoare la cine le datorează, exista norme de ordine publica prevazute de Codul de procedura civila, de Legea nr. 188/2000, de Ordinul MJ nr. 2550/2006 in ceea ce privește in sarcina cui este plata cheltuielilor de executare silita, a cuantumului si modalității de piala a onorariului executorului judecătoresc.
Cu toate acestea contestatoarea considera ca se impune ca executorul judecătoresc, care si-a desfășurat activitatea in acest dosar timp de peste 2 ani de zile cu o plata parțiala a onorariului (un onorariu de 60 de lei), si il obliga sa continue efectuarea de acte de executare, suportând in „buzunarul" propriu cheltuielile, lipsidu-l pe acesta de dreptul de a-si incasa onorariul si cheltuielie de excutare stabilite in mod legal, în cuantumul legal.
Potrivit art. 49 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, "executarea silita si celelalte acte de executare (...) se îndeplinesc la cerere (...)".
Rezulta din textul legii ca, pentru a efectua orice act de urmărire executorul judecătoresc trebuie sa fie investit cu o cerere prin care creditorul sa-i solicite îndeplinirea actului respectiv.
Este cunoscut faptul ca o parte a creditorilor urmăritori care au pornit in executarea silita, având de constituit un dosar de executare, formulează periodic cereri de continuare a executării silite, fara sa precizeze exact actul de urmărire pe care il vor îndeplinit de catre executorul judecătoresc (de ex cererea pentru efectuarea unei expertize tehnice sau contabile, actualizarea creanței din titlu, modalitatea de urmărire etc.) cu puțin înaintea implinirii termenului de 6 luni, tocmai pentru împiedica sa opereze perimarea de drept.
Consideră ca din punct de vedere legal aceasta nu este o practica corecta a creditorului urmaritor, practica care trebuie sancționată de catre instanța de executare, evident in măsura in care aceasta este sesizata de orice parte interesata cu desființarea executării silite, urmare a constatării perimării de drept.
Daca creditorul urmăritor a formulat periodic cereri de continuare a executării silite, de fiecare data cu puțin timp înaintea implinirii termenului de 6 luni, doar pentru a împiedica perimarea sa opereze de drept, cererea de continuare a executării silite nu constituie prin ea insasi act de executare (a nu se confunda cu cererea de executare silita in baza căreia incepe executarea silita care, . de act de executare silita.
In speța, nu poate fi vorba de un abuz al executorului judecătoresc sau de o rotunjire a veniturilor atâta vreme cat constatatoarea, creând o aparenta a diligenlor sale, refuza sa-si asume riscul insolvabilității totale sau parțiale a debitorului sau al imposibilității continuării executării, astfel cum nu l-a asumat conform aceluiași contract invocat in speța, obligând executorul sa tina la nesfârșit dosare pe rolul biroului sau.
Cu privire la exceptia insuficientei timbrari a aratat ca nu s-a achitat taxa de timbru prevazuta de art. 10 din OUG 80/2013.
Contestatoarea insista cu alegațiile sale, susținând ca nu poate fi obligata sa suporte cheltuielile de executare invocand disp.art. 39 alin 3 din legea 188/2000, omițând insa sa redea in totalitate dispozițiile art. precitat, respectiv „executorii judecătorești nu pot condiționa punerea in executare a hotărârilor judecătorești de plata anticipata a onorariului".
Arata ca titlul executoriu pus in executare silita la cererea petentei B. S.A., in dosarul in care a intocmit procesele verbale de cheltuieli de executare pentru care a solicitat cuviintarea executării silite, este un contract de credit, nu o hotărâre judecătoreasca.
Așadar din interpretarea per a contrario a ultimului text de lege citat, rezulta in mod clar ca punerea in executare si a fortiori continuarea acesteia in cazul unui titlu executoriu ce nu este hotărâre judecatoreasca poate fi condiționata de plata cheltuielilor de executare din care onorariul executorului face parte integranta.
Deși amintește si recunoaște obligația de a avansa cheltuielile de executare necesare desfașurarii executării silite, contestatoarea B. susține ca si-a indeplinit aceasta obligație.
Aceasta afirmație nu este adevărata, contestatoarea B. achitând o parte din cheltuielile de executare.
Procedura executării silite este reglementata in integralitate de Codul de procedura civila, de legea 188/2000, de Ordinul Ministrului justiției nr.2550/2006 si Anexa nr.l a Statului UNEJ, condițiile de derulare a acestei proceduri nefiind lăsate la latitudinea participărilor la executarea silita decât in privința aspectelor ce tin de declanșarea procedurii executării silite-posibilitatea creditorului de a solicita executarea silita, de a renunța, de a suspenda.
Astfel, contractul privind efectuarea activității de executare silita încheiat intre creditor si executor, nu poate deroga de la normele de ordine publica prevăzute de Codul de procedura civila, de legea 188/2000, de Ordinul Ministrului justiției nr.2550/2006 si Anexa nr.l a Statului UNEJ, nici in ceea ce privește plata cheltuielilor de executare silita si nici in ceea ce privește cuantumul si plata onorariului executorului judecătoresc.
O interpretare contrara nu poate fi primita întrucât ar echivala cu a permite creditorului si executorului, prin voința lor manifestata prin contract sa modifice normele legale anterior indicate si sa confere caracter de titlu executoriu procesului verbal de cheltuieli de executare in alte condiții decât cele prevăzute de lege.
Prin urmare, fata de cele invederate, reiterează solicitarea de respingere a contestatiei la executare ca neintemeiata, avand in vedere argumentele prezentate.
In drept au fost invocate dispozițiile art.205 c.pr.civ, 453 N.c.pr.civ,, 662 N.c.pr.civ, art. 712 N.c.pr.civ si urm., art. 371/7 (1) teza C.p.c, art 399 C.p.c si urmatoarele.
Contestatoarea a formulat și răspuns la întâmpinare.
A fost anexat în copie, dosarul de executare silită nr. 153/2014.
Analizand cauza, instanta retine urmatoarele:
La data de 15.05.2012 contestatoarea a încheiat cu B. T. G. si M. O. contractul privind activitatea de executare silita nr. 51.6A/4732 modificat prin actul adițional nr. 1/10.04.2013.
Prin acest contract s-a stabilit ca recuperarea cheltuielilor de executare si a onorariului executorului se face pe măsură ce se recuperează debitele iar diferența de onorariu a executorului, după realizarea integrală a creanței ( art. 4.2 din contract).
Pentru executarea silita a debitorului I. Pandora O. s-a format dosarul de executare nr. 486/2012 preluat de B. T. G..
Executorul judecătoresc a emis în cadrul acestui din urmă dosar procesul-verbal de cheltuieli de executare din 06.07.2012 pentru suma de 3680,22 lei, onorariu executor si pentru suma de 100 lei, cheltuieli de executare si procesul-verbal de cheltuieli de executare suplimentar din 27.03.2014 pentru suma de 868,85 lei, onorariu executor si pentru suma de 24 lei, cheltuieli de executare, ambele întocmite în temeiul art. 371 ind. 7 alin. 3 C.proc.civ. 1865.
Întrucât contestatoarea nu a achitat decât în parte aceste cheltuieli (în limita avansului de onorariu de 60 de lei și 100 lei avans cheltuieli de executare), intimatul B. T. G. a solicitat executarea silita la B. M. A. E. unde s-a format dosarul de executare nr.153/2014, în temeiul celor două procese-verbale de stabilire a cheltuielilor de executare menționate anterior, în temeiul art. 371 ind. 7 C.proc.civ. 1865 pentru recuperarea sumei de 5.852,71 lei, fiind emisă în cadrul acestui din urmă dosar de executare încheierea din 04.07.2014 în temeiul art. 663, 632 și 638 C.proc.civ. prin care s-a dispus deschiderea procedurii de executare silită împotriva contestatoarei din prezenta cauză.
În dosarul de executare nr. 153/2014 executarea silita a fost încuviințată de Judecătoria Cornetu prin încheierea pronunțată la data de 15.07.2014 in dosarul nr._ .
B. M. A. E. a emis la data de 23.07.2014 încheierea prin care a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 1239,64 lei, adresa înființare poprire pentru suma de 5.852,71 lei si adresa de înștiințare a contestatoarei privind măsura popririi având aceeași dată, toate aceste înscrisuri fiind comunicate acesteia în data de 28.07.2014 (f.209).
S-a dispus eliberarea sumelor ce au făcut obiectul popririi, constând în debit și cheltuielile de executare silită, respectiv pentru suma totală de 5.852,71 lei, în temeiul art. 797 alin. 1 și 863 C.proc.civ.
Pe de altă parte, instanța reține că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._/299/2014 contestatoarea a formulat contestație la executare în dosarul nr.486/2012 al B. T. G. împotriva refuzului executorului judecătoresc de a continua executarea silita, fiind admisă cererea contestatoarei în sensul obligării intimatului să continue executarea silită în acest din urmă dosar de executare.
În ce privește procesele-verbale de cheltuieli de executare din 06.07.2012 si cel suplimentar din 27.03.2014, ce sunt emise sub imperiul vechiului cod de procedură civilă, potrivit art. 371 indice 7 alin. 4, instanța constată că, potrivit acestor dispoziții, constituie titluri executorii pentru sumele stabilite, însă conform art. 371 ind. 7 alin. 2 C.pr.civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit afară de cazul în care creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel.
Mai mult, instanța reține că în raport de dispozițiile art. 1270 N.C.C., contractul privind activitatea de executare silita nr. 51.6A/4732/15.05.2012, modificat prin actul adițional nr.1/10.04.2013 încheiat de părți reprezintă legea părților, acesta având forță obligatorie, iar sancționarea contestatoarei prin încuviințarea ulterior a executării silite în temeiul acestor procese-verbale, contravine atât dispozițiilor art. 371 ind. 7 C.proc.civ. și implicit dispozițiilor art. 662-665 alin. 5 pct. 2 și 4 N.C.proc.civ., acestea din urmă fiind aplicabile în privința legalității modului de deschidere a executării silite, a încuviințării executării silite și a finalizării acesteia prin poprirea înființată asupra conturilor deținute de către contestatoare, procesele-verbale care au condus la încuviințarea executării silite neavând calitatea de titlu executoriu, la acest moment procesual, în contradictoriu cu contestatoarea, ci exclusiv în raport cu debitorul său în dosarul nr.594/2012, nefiind probată întrunirea uneia dintre cele două ipoteze în care legiuitorul a permis executarea silită și împotriva creditorului pentru cheltuielile de executare, respectiv faptul că acesta ar fi renunțat la executare sau existența unei prevederi legale exprese care să consacre o astfel de posibilitate a executorului judecătoresc, eventual în cazul unei insolvabilității dovedite a debitorului supus executării silite.
Prin contractul încheiat între contestatoare și intimat părțile stabilesc modul în care se va achita onorariul executorului judecătoresc ceea ce nu se poate susține că ar deroga de la normele de ordine publică prevăzute de Codul de procedură civilă, de Legea nr. 188/2000, de Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/2006.
Prin urmare, deși în drept susținerile intimatului-creditor sunt reale, în sensul că riscul insolvabilității unui debitor în cadrul procedurii de executare silită este suportat în exclusivitate, în cele din urmă, de către creditoare, iar nu de către executorul judecătoresc, căruia i se cuvin, alături de cheltuielile de executare efective, și onorariul prevăzut de lege, cel puțin în cuantumul său minim, precum și în raport de prevederile contractuale existente între acesta și contestatoare, totuși din această perspectivă, instanța constată faptul că, în acest moment procesual al executării silite, nu se poate retine că acest contract este nul pentru cauza ilicită întrucât nu este contrar legii, bunelor moravuri sau ordinii publice si nici caducitatea acestuia atâta timp cât nu s-a opus contestatoarei faptul ca ar fi încetat asocierea dintre cei doi executori, iar executorul T. G.(intimat în prezenta cauză) nu a negat preluarea dosarelor de executare ce au făcut obiectul contractului mai sus menționat.
Executorul judecătoresc are dreptul, pentru munca prestată, la onorariu însă acesta nu poate fi achitat integral de către creditor în condițiile în care onorariul integral nu este justificat de activitatea efectiv prestată de executor și mai ales față de dispozițiile art. 39 alin. 3 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, potrivit cărora creditorul nu putea fi obligat la plata anticipată a onorariului în vederea executării silite, text aplicabil, pentru identitate de rațiune, nu numai titlurilor executorii constând în hotărâri judecătorești, ci și altor categorii de titluri executorii, precum este situația în prezenta cauză.
Având în vedere că intimatul a fost obligat să continue executarea în dosarul de executare nr. 486/2012 prin sentința civilă nr._/09.09.2014 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rezultă că această instanță este ținută de cele stabilite prin cuprinsul său, urmează să fie admisă contestația la executare pe capătul principal și să fie desființate toate actele de executare în dosarul de executare nr. 153/2014 aflat pe rolul B. M. A. E..
Față de această soluție cererile subsidiare rămân lipsite de obiect și vor fi respinse ca atare.
Având în vedere că sumele nelegal pretinse în dosarul de executare au fost poprite, iar BNR a consemnat la dispoziția B. M. A. E. suma de 5.852,71 lei, rezultă că față de prevederile art. 722 alin. 1 C. proc. civ. Instanța trebuie să dispună și întoarcerea executării silite.
În temeiul art. 45 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru instanța va dispune restituirea taxei de timbru în cuantum de 697,64 lei după rămânerea definitivă a hotărârii.
În ce privește cererea contestatoarei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că aceasta a făcut dovada efectuării unor cheltuieli în prezenta cauză, respectiv suma de 1.095,67 lei reprezentând onorariu avocat conform facturii si ordinului de plată depuse la dosar, astfel că potrivit prevederilor art. 453 C. proc. civ. urmează a se dispune obligarea intimatului la plata către contestatoare a sumei de 1.095,67 cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea B. SA cu sediul ales la S. R. ȘI ASOCIAȚII din București, sector 1, . Tower Center, nr. 15-17, . cu intimatul B. T. G. cu sediul în București, sector 3, Splaiul Unirii nr. 35, ., ..
Dispune anularea executării silite și a actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 153/2014 aflat pe rolul B.E.J. M. A. E..
Respinge capetele subsidiare ale contestației la executare ca rămase fără obiect.
Dispune întoarcerea executării, în sensul restituirii către contestatoare a sumei de 5.852,71 lei executată silit în dosarul de executare mai sus menționat.
Dispune restituirea taxei de timbru către contestatoare.
Obligă intimatul să plătească contestatoarei suma de 1.095,67 lei, cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cornetu.
Pronunțată în ședința publică, azi, 09.03.2015.
P., GREFIER,
C. O. BudeiIonela P.
Red. Tehn. COB
2 ex./16.04.2015
..2015, 2 ex
| ← Rezoluţiune contract. Sentința nr. 855/2015. Judecătoria CORNETU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1790/2015.... → |
|---|
