Pretenţii. Sentința nr. 1031/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 1031/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 1031/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

SENTINTA CIVILA NR.1031

Ședința publica din data de 23.03.2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: M. E. D.

GREFIER: A. G.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta A. DE P. . RECUPERARE DEBITE SRL și pe pârât P. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică părtile nu au raspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care învedereaza faptul ca reclamanta a depus prin serviciul registratura, la data de 11.03.2015 cerere de renuntare la judecata, precum si ca cererea de renuntare a fost comunicata paratului prin agent procedural.

Instanta retine cauza in pronuntare pe cererea de renuntare formulata de catre reclamanta.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei administrative de față:

Prin actiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.12.2014 sub nr._ reclamanta A. DE P. . RECUPERARE DEBITE SRL a solicitat obligarea paratului P. M. la plata sumei de 1257,02 lei reprezentand cote de intretinere restante aferente listei de plata octombrie 2014.

În fapt s-a arătat ca paratul nu si-a indeplinit obligatia de plata a cheltuielilor legate de cotele de intretinere si a altor fonduri stabilite de catre A. de P..

În drept reclamanta isi intemeiaza actiunea pe dispozitiile art.49 si 50 alin.1 din Legea 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari.

La data de 11.03.2015 reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecată.

Potrivit art. 406 alin 1 C. proc. civ. reclamanta poate să renunțe oricând la judecată, in tot sau in parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

Prin urmare, avand in vedere manifestarea de vointa a reclamantei, instanta va lua act de cererea de renuntare la judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 406 din C.proc.civ. ia act de cererea reclamantei A. DE P. . RECUPERARE DEBITE SRL, cu sediul procesual ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedura in Bucuresti, ..19, sector 3 de renunțare la judecata cauzei in contradictoriu cu paratul P. M., domiciliat in Popesti Leordeni, ..9, ., jud. Ilfov.

Cu recurs în 30 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Judecătoria Cornetu.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. E. D. A. G.

Red. D.M.E.

Tehnored. A.G.

Comunicat ex, azi .

Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1031/2015. Judecătoria CORNETU