Fond funciar. Sentința nr. 2893/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 2893/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 25-08-2015 în dosarul nr. 2893/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2893

Ședința publică din 25.08.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. A. C.

GREFIER: R. N. F.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant I. A. C. -cu sediul ales Av. Tabacuta A. și pe pârât C. L. DE APLICARE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CORNETU, pârât C. J. ILFOV, având ca obiect fond funciar.

Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18.08.2015, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 25.08.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de fata:

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante in data de 08.04.2015 sub nr._ reclamanta I. A. C. a chemat in judecata pe paratele C. Locala de Aplicare a Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor de pe langa . J. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Ilfov pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr._/20.08.2002 si eliberarea titlului de proprietate pentru suprafata de 1,18 ha.

In fapt s-a aratat de catre reclamanta ca este unica mostenitoare a defunctei Balta F., decedata in 09.08.1976, dovada care se face cu actele anexate cererii (certificate deces si certificat mostenitor). Iar Balta F. a detinut in proprietate o suprafata de 1,34 ha de teren, compus din 1,19 ha teren extravilan si 0,15 ha teren intravilan.

Cronologia situatiei de fapt din speta este urmatoarea: in anul 1964 defuncta autoare a reclamantei a incheiat un act de vanzare-cumparare autentificat sub nt. 250/26.10.1964 la notariatul de Stat al Raionului Draganesti Vlasca – Regiunea Bucuresti, prin care a vandut sotilor T. S. si T. C. casa de locuit aflata pe locul de casa in suprafata de 1600 mp, din care 400 mp au fost trecuti in folosinta acestora. Peste jumatate din pretul vanzarii a fost declarat incasat, iar pentru diferenta a existat o obligatie de intretinere din partea sotilor T.. De asemenea defuncta a pastrat abitatia unei camere de locuit. Ulterior sotii T. au abandonat-o pe Balta F.. Avand in vedere ca actul juridic a fost intocmit in defavoarea autoarei reclamantei, in anul 1965 aceasta a formulat o actiune in rezilierea vanzarii, iar sentinta pronuntata i-a dat castig de cauza. Cu totul surprinzator insa, Tribunalul Regional Bucuresti a admis recursul si a mentinut vanzarea. Desi ratiunea instantei de recurs este tulbure, hotararea sa nu a fost atacata cu nicio cale extraordinara, astfel ca se bucura de autoritate de lucru judecat. Se identifica apoi motivele pentru care solutia pronuntata de catre instanta este una nedreapta.

Cu toate acestea, dupa momentul aparitiei Legii nr. 18/1991, matusa reclamantei mai avea in proprietate suprafata de 1,18 ha teren. S-a solicitat restituirea acestui drept in anul 1991 si in anul 1998. In anul 2005, dupa o cerere adresata Prefectului, reclamanta a aflat ca, pe langa cele 1,3 ha, inclusiv suprafata de teren de intravilan, despre care nu se specifica transferul in contractul de vanzare-cumparare mentionat anterior, s-a reconstituit in favoarea lui T. S.. In aceste conditii, in anul 2005 s-a introdus o actiune la Judecatoria B., prin care s-a solicitat anularea partiala a titlului. Initial instanta a respins cererea pentru lipsa calitatii procesuale active, dar apoi apelul a fost admis si s-a dispus trimiterea spre rejudecare. Ulterior, dupa rejudecare, cererea a fost din nou respinsa, cu o motivare halucinanta. Se critica in continuare aceasta solutie. Sentinta respectiva a fost atacata cu recurs, pronuntandu-se in acest sens decizia civila nr. 1179/03.08.2007, prin care calea de atac a fost respinsa. Dar instanta de recurs adanceste si mai mult starea de confuzie, ramasa si de aceasta data nesolutionata. Se reia apoi cererea de chemare in judecata formulata in anul 2005, explicandu-se motivarea acesteia.

In ceea ce priveste terenul extravilan este inexplicabil cum s-a putut reconstitui dreptul de proprietate fata de T. S., care nu a dobandit niciodata acest drept. Pentru aceasta suprafata de teren el nu avea in niciun caz calitatea de persoana indreptatita in sensul art. 8 alin. 2 din Legea nr. 18/1991. Este astfel incident cazul de nulitate prev. de art. III alin. 1 lit. a) pct. i) din Legea nr. 169/1997. Trebuies observata si explicatia halucinanta a Comisiei Locale Cornetu, care a inteles sa reconstituie dreptului de proprietate pe numele lui T. S. si cu privire la terenul extravilan in considerarea faptului ca acesta este singurul mostenitor al lui B. F. (cand in realitate reclamanta are aceasta calitate).

In drept se invoca prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, art. 8 din Decretul Lege nr. 42/1990, art. 3 lit. a) din Legea nr. 169/1997 si Legea nr. 247/2005.

Cererea este scutita de plata taxei de timbru.

Paratii, legal citati, nu au formulat intampinare.

La termenul din data de 18.08.2015 instanta a invocat din oficiu si a pus in discutie exceptia autoritatii lucrului judecat in raport de sentinta civila nr. 5815/23.11.2006, pronuntata de Judecatoria B., astfel cum a ramas definitiva si irevocabila prin decizia civila nr. 1179/03.08.2007, pronuntata de Tribunalul Municipiului Bucuresti. Avand in vedere dispotitiile art. 248 alin. 1 C. proc. civ., instanta este obligata sa se pronunte cu prioritate in raport de aceasta exceptie peremptorie.

Astfel, art. 430 alin. 1 si 2 C. proc. civ. arata urmatoarele:

(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

(2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Totodata, potrivit art. 431 alin. 1 C. proc. civ.: [n]imeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

Rezulta de aici ca atata vreme cat exista tripla identitate de parti, obiect si cauza, nicio problema juridica nu mai poate fi pusa in discutie (efectul negativ al lucrului judecat).

Analizand partile acestui proces cu cel anterior se observa ca ele sunt aceleasi, respectiv reclamanta I. A. C. si paratele C. Locala de Aplicare a Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor de pe langa . J. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Ilfov. In primul litigiu a avut calitatea de parat si T. S., care insa nu este chemat acum in judecata. Dar acest aspect nu are relevanta cat priveste exceptia ce se analizeaza acum.

Referitor la obiect, se observa din nou identitate. Prin prezenta cerere se solicita nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr._/20.08.2002, dar din modul cum este redactata cererea rezulta ca se contesta numai eliberarea titlului pentru cele 1,18 ha extravilane de teren, in timp ce in litigiul anterior s-a solicitat nulitatea partiala a aceluiasi titlu atat pentru cele 1,18 ha, cat si pentru o parte din terenul intravilan. Se observa asadar ca obiectul prezentei cereri se inglobeaza in cel anterior (atata doar ca aici s-a cerut mai putin decat inainte).

Ramane de analizat identitatea de cauza. Litigiul solutionat irevocabil prin decizia civila nr. 1179/03.08.2007, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, a avut drept fundament reconstituirea gresita a dreptului de proprietate pe numele lui T. S., care nu a avut niciodata un drept de proprietate asupra terenului in discutie. La fel si aici, unde se alega aceeasi situatie.

Din aceste considerente decurge ca in cauza sunt indeplinite conditiile pentru ca exceptia autoritatii de lucru judecat sa fie admisa, sentinta civila nr. 5815/23.11.2006, pronuntata de Judecatoria B., astfel cum a ramas definitiva si irevocabila prin decizia civila nr. 1179/03.08.2007, pronuntata de Tribunalul Municipiului Bucuresti, neputand fi contrazisa, odata ce s-a statuat asupra fondului cauzei (netemeinicia s-a pronuntat de instanta de fond, iar solutia sa a fost mentinuta de aceea de recurs, nici o eventuala neclaritate a considerentelor neputand fi motiv pentru inlaturarea autoritatii de lucru judecat).

Urmare a admiterii exceptiei cererea se va respinge ca intrata in autoritatea lucrului judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia autoritatii de lucru judecat.

Respinge cererea privind pe reclamant I. A. C. -cu sediul ales Av. Tabacuta A. în ., ., nr. 60, ., . și pe pârât C. L. DE APLICARE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CORNETU cu sediul în CORNETU,, pârât C. J. ILFOV cu sediul în ., . in autoritatea de lucru judecat.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecatoria Cornetu.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 25.08.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. C. R. N. F.

Red. C A / Tehn. R F

4 exemplare/03.09. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 2893/2015. Judecătoria CORNETU