Validare poprire. Sentința nr. 2293/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 2293/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 2293/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

Sentință Civilă Nr. 2293/2015

Ședință publică de la 18.06.2015

Instanța constituită din:

Președinte: M. V. B.

Grefier: B. S. G.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditor T. C. IFN SA și pe debitor S. B. L., terț poprit ., având ca obiect validare poprire.

Dezbaterile au avut loc în ședință publică din data de 11.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuțarea la data de 18.06.2015, când în aceeași constituire a reținut următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 16.04.2015, sub nr._, creditoarea . SA, în contradictoriu cu debitorul S. B. L., și terțul poprit ., a solicitat validarea popririi înființată în Dosarul de executare nr.1400/2012 al Biroului executorului judecătoresc Zabolotnai V. asupra venitului debitorului S. B. L., până la concurența sumei de 2.161,13 lei, reprezentând debit restant, și a sumei de 600,40 lei, reprezentând cheltuieli de executare, amendarea terțului poprit pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art.460 C.pr.civ., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată că . SA este creditorul debitorului în baza unui contract de credit.

Deși adresa de înființare a popririi i-a fost comunicată terțului poprit, de executorul judecătoresc, acesta nu a înțeles să execute în termen de 5 zile obligația prev. de art.786, alin.1 C.pr.civ..

Întrucât terțul poprit a refuzat să-și îndeplinească obligațiile, cauzând prejudicii materiale creditoarei, solicită admiterea cererii și amendarea terțului poprit,conform art.460, alin.2 C.pr.civ..

În drept cererea se întemeiază pe dispozițiile art.460 și urm. C.pr.civ..

În baza art.242, alin.2 C.pr.civ. a solicitat judecata cauzei în lipsă.

În dovedirea cererii s-au depus la dosar, în copie: titlul executoriu, adrese, alte înscrisuri.

Terțul poprit, legal citat, a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, având în vedere faptul că, la data primirii actelor de la executorul judecătoresc, debitoarea nu mai era angajata sa, contractul de muncă al acesteia încetând din data de 27.01.2015, astfel că la acel moment nu mai avea calitatea de terț poprit al debitoarei. A depus la dosar un set de înscrisuri în acest sens.

Analizând înscrisurile dosarului, instanța constată ca fiind neîntemeiată cererea creditoarei și o va respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 456 C.pr.civ., terțul poprit este obligat ca în termen de 15 zile de la comunicarea popririi fie să consemneze suma de bani sau după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporabile poprite și să trimită dovada executorului (art. 453 alin.1) fie să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia (art. 453 alin.2).

Potrivit art. 460 alin.1 c.pr.civ., dacă terțul poprit nu-și va îndeplini obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, creditorul, debitorul sau organul de executare pot sesiza instanța de executare în vederea validării popririi.

În speța dată instanța constată că la momentul sesizării instanței, debitoarea nu mai era angajata terțului poprit, raporturile de muncă încheindu-se din data de 27.01.2015, conform deciziei de încetare a raporturilor de muncă (fila 52 dosar), astfel că validarea popririi nu poate avea loc, având în vedere că adresa de înființare a popririi a fost emisă de B. Zabolotnai V. la data de 12.02.2015 (fila 13 dosar), iar creditoarea nu a făcut dovada că fostul angajator al debitoarei sale i-ar datora acesteia sume de bani.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge cererea privind pe creditorul T. C. IFN SA, cu sediul în sector 1, București, ., nr. 8-12, . B. L., domiciliată în Iași, ., nr. 62, ., ., județ Iași, și terțul poprit ., cu sediul în Jilava, ., ..1, J. Ilfov ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 18 iunie 2015.

Președinte, Grefier,

M. V. B. B. S. G.

Red./Tehnored.: MVB/BSG

..08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 2293/2015. Judecătoria CORNETU