Plângere contravenţională. Sentința nr. 994/2013. Judecătoria COSTEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 994/2013 pronunțată de Judecătoria COSTEŞTI la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 7036/1748/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA COSTEȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 994
Ședința publică de la 30 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. I. Ț.
Grefier M. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent . și pe intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA, având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.:
Din oficiu, instanța invocă excepția necompetenței teritoriale și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberând asupra excepției necompetenței teritoriale,reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 11.05.2012 sub nr._, petenta . a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA să dispună în principal anularea procesului – verbal de contravenție . nr_ încheiat de intimată la data de 28.09.2012 și în subidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, petenta a arătat faptul că agentul constatator a stabilit în mod greșit că fapta îi aparține, întrucât la acea dată nu era nici proprietar al mașinii și nici titular al dreptului de folosință al acesteia, mașina fiind închiriată unei alte societăți conform contractului de închiriere nr.24/15.09.2011.
De asemenea petenta a menționat faptul că a plătit rovinieta ziua de 21.09.2010, când a transmis folosința mașinii ,după ce anterior avusese rovinieta valabilă pe o perioadă de o lună 22 august-20 septembrie.
Din moment ce locatara s-a angajat prin contract să achite la nevoie valoarea rovinietei, susține că fapta nu îi aparține și nu se poate reține vinovăția sa.
Petenta a invocat nulitatea relativă a procesului-verbal de contravenție întrucât nu cuprinde cerințele imperative prevăzute de art 16 alin.6 și 7 din O.U.G nr 2/2001 prin lipsa menționării numărului de înmatriculare în registrul comerțului și a datelor de identificare a persoanei care reprezintă persoana juridică ți inexistența rubricii ,,Alte mențiuni,,.
A mai solicitat petenta să se țină seama că fapta este de gravitate redusă,a fost săvârșită fără știință și contrar voinței conducerii societății ,iar societatea nu a mai fost sancționată pentru o astfel de faptă pentru a dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G nr 2/2001 .
Potrivit art 36 din acest act normativ, în vigoare la data introducerii plângerii ,aceasta este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Intimata nu a depus întâmpinare, dar a înaintat la data de 06.06.3013 un set de înscrisuri.
Prin sentința civilă nr 4480/07.06.2013, Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Costești.
Plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.07.2013 sub același număr de dosar.
În considerentele sentinței civile nr 4480/07.06.2013,Judecătoria Cornetu a reținut faptul că prin legea nr. 2/2013,s-a modificat competența de soluționare a proceselor având ca obiect plângeri contravenționale împotriva proceselor verbale de contravenție întocmite în baza OG nr. 15/2002 întrucât sintagma ,,procesele în primă instanță ,,din cuprinsul alin. 1 al art. XXIII acoperă toate litigiile ,indiferent de natura lor.
Art XXIII alin.1 din Legea nr 2/2013 cuprinde prevederea potrivit căreia procesele în prima instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legale investite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.
Instanța constată faptul că dispozițiile art XXIII mai sus reproduse au în vedere procesele în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal.,o asemenea concluzie fiind impusă de formularea textului legal mai sus reprodus și de interpretarea gramaticală a acestuia.
În sprijinul acestei interpretări, trebuie menționată și soluția pentru unificarea practicii judiciare, adoptată de ÎCCJ ,în ședința din data de 23.09.2013.
Conform mențiunilor din procesul verbal de contravenție contestat,fapta contravențională imputată petentei a fost săvârșită pe autostrada A2,km 12+450 m,Glina,jua. Ilfov.
În raport de acest aspect și de disp. art. 159 1 alin. 4 corob. cu art. 159 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ. și cu art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001,instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și va declina competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA, în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Având în vedere declinările reciproce de competență, în temeiul art. 20 pct. 2 Cod procedură civilă, instanța va constata ivit conflictul negativ de competență, urmând a sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestui conflict,conform art. 22 alin. 3 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale.
Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petenta ., cu sediul în Slobozia, ., județul Argeș în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA, cu sediul în București, ..401A, sector 6, în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Constată ivit conflictul negativ de competență.
Înaintează dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestui conflict.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 septembrie 2013.
Președinte, S. I. Ț. | ||
Grefier, M. M. |
Red.SIȚ
Thr.M.M.
Ex.2/ 02 Octombrie 2013
ROMANIA
JUDECĂTORIA COSTEȘTI-JUDEȚUL ARGEȘ
Dosar nr._
Către,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
BUCUREȘTI
Vă înaintăm alăturat dosarul civil nr._, privind pe petenta petenta ., cu sediul în Slobozia, ., județul Argeș în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA, cu sediul în București, ..401A, sector 6, având ca obiect „ pl.contravențională „ întrucât prin Sentința civilă nr.994 din 30.09.2013 s-a dispus înaintarea dosarului către dumneavoastră pentru rezolvarea conflictului negativ de competență.
Dosarul are un număr de 9 file.
PREȘEDINTE,
Judecător, Grefier,
S. I. Ț. M. M.
| ← Îmbogatirea fara justa cauza. Sentința nr. 121/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 839/2013.... → |
|---|








