Accesiune. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 5849/215/2013
Dosar nr._ - acțiune în constatare –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică de la 02 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Aurelian-Gabriel Bădulescu
Grefier L. T.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant M. C., reclamant M. M. și pe pârât M. C. PRIN PRIMAR, având ca obiect accesiune.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 25.06.2013, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 02.07.2013.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
La data de 14.02.2013 prin cererea adresată instanței și înregistrată sub nr._, reclamanții M. C. și M. M. au chemat în judecată pe pârâta M. C. prin Primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate existența dreptului de proprietate al reclamanților asupra construcțiilor situate în C., ., județul D. compuse din: casă - parter și mansardă și anexe - o cameră cu destinația centrală termică și o încăpere cu un hol.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au cumpărat terenul în data de 18.02.1998 prin contractul autentificat sub nr. 712 la BNP G. C. iar la o scurtă perioadă de timp au început să ridice construcțiile asupra cărora solicită a se constata dreptul de proprietate.
În drept, și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 111 C.pr.civ. și art. 492 Cod civil.
La dosar au depus: contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 712/18.02.1998 de BNP G. C., împuternicire avocațială, certificat de nomenclatură stradală.
În scop probatoriu, reclamanții au solicitat și instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiați martorii M. D. și S. C..
De asemenea, reclamanții au solicitat și instanța a încuviințat administrarea probei privind efectuarea unei expertize tehnice specialitatea construcții civile, în cauză fiind numit expert B. C., care a efectuat lucrarea și a depus raportul de expertiză la data de 17.06.2013, raport la care reclamanții nu au formulat obiecțiuni.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.712 din 18.02.1998 la BNP G. C., reclamantul M. C. a cumpărat de la vânzătoarea S. P. o suprafață de teren de 2000mp teren care face parte din proprietatea sa situată în intravilanul mun.C. T19,P5, .. Terenul este intabulat în Cartea Funciară a mun.C. nr._ pe numele reclamanților M. C. și M. M..
Reclamanții au edificat pe cheltuiala proprie pe terenul cumpărat, imediat după cumpărare, următoarele construcții: casă - parter și mansardă și anexe - o cameră cu destinația centrală termică și o încăpere cu un hol, conform anexelor la raportul de expertiză.
Conform art.492 din vechiul cod civil: "Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra."
Sub acest aspect din probele administrate în cauză rezultă că respectivele construcții, mai sus menționate, au fost făcute pe cheltuiala reclamanților, fiind proprietatea acestora, prezumția instituită de textul de lege nefiind înlăturată de vreo altă probă, astfel încât instanța va admite acțiunea și va constata că reclamanții sunt proprietarii construcțiilor situate pe terenul proprietatea acestora din C., ., compuse din: casă - parter și mansardă și anexe - o cameră cu destinația centrală termică și o încăpere cu un hol, conform anexelor la raportul de expertiză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanții M. C. și M. M., ambii cu domiciliul în C., ., județul D., în contradictoriu cu pârâta M. C. prin Primar.
Constată că reclamanții sunt proprietarii construcțiilor situate pe terenul proprietatea acestora din C., ., compuse din: casă - parter și mansardă și anexe - o cameră cu destinația centrală termică și o încăpere cu un hol, conform anexelor la raportul de expertiză.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.07.2013.
Președinte, Grefier,
A. G. B. L. T.
RED. A.B.
TEHNORED. L.T. 5 ex. / 19 Iulie 2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria... → |
---|