Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 25/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 25/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 18697/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr._

Ședința publică de la 25.11 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. M.-judecator

GREFIER V. G.

Pe rol solutionarea actiunii civile avand ca obiect ordonanta presedintiala, formulata de reclamanta G. I. M. in contradictoriu cu paratul S. P. Comunitar de Evidenta a Persoanelor din cadrul Primariei C..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns partile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședintă dupa care

Instanta invoca exceptia de perimare si retine cauza spre solutionare

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei de fata

La 19.07.2012, a fost inregistrata pe rolul instantei, sub nr_, actiunea avand ca obiect ordonanta presedintiala, formulata de reclamanta G. I. M., in contradictoriu cu paratul S. P. Comunitar de Evidenta a Persoanelor –Primari C. ,solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa se dispuna rectificarea actului de nastere al minorei G. M. M. nascuta la 11.08.2011.

In motivarea cererii reclamanta arata ca minora s-a nascut in Spania iar pe certificatul de nastere a fost trecut de doua ori numele G..

In drept a invocat dispozitiile art 61 din Legea 119/1996, art 99 si urm.C civ si art 581 C pr.civ.

Potrivit disp art 248 C pr civ orice cerere de chemare in judecata se perima de drept, chiar si impotriva incapabililor daca a ramas in nelucrare din vina partilor timp de un an . iar potrivit disp art 252 C pr civ perimarea se poate constata si din oficiu . În conformitate cu art. 248 C.p.c. orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina păți timp de 1 an de zile în materie civilă.

Perimarea este o instituție juridică cu o natură mixtă reprezentând atât o prezumție simplă de desistare a părții de la judecată, cât și o sancțiune constând în stingerea procesului în faza în care se află, ca urmare a lipsei de stăruință a părții în judecată din vina sa timp de 6 luni în materie comercială și un an în materie civilă.

Pentru a interveni perimarea unei acțiuni este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții.

În primul rând perimarea presupune existența pe rolul instanței de judecată a unei cerii de chemare în judecată, iar procesul declanșat să fie lăsat în nelucrare din vina părții un anumit interval de timp.

Lăsarea procesului în nelucrare presupune nerespectarea principiului continuității în îndeplinirea actelor de procedură, care se aplică în cazul oricărei persoane fizice sau juridice ce apelează la concursul forței coercitive a statului.

Termenul de perimare de 1 an în materie civilă începe să curgă de la data îndeplinirii ultimului act de procedură, moment din care din vina părții reclamante acesta nu a mai fost urmat de îndeplinirea altor acte de procedură care în mod firesc îi succed.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine ca ultimul act de procedura a fost efectuat la.15.10 2012, cand cauza a fost suspendata in temeiul disp art 242 pct.2 C pr civ

Acest act de procedură nu a mai fost urmat în cursul firesc al procesului de alte acte de procedură timp de mai mult de 1 an din vina părții, care nu a mai stăruit în judecată,situație în care excepția de perimare invocată din oficiu,apare ca fiind întemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constata perimata actiunea formulata de reclamanta G. I. M., domiciliata in C., ., ., . in contradictoriu cu paratul S. P. Comunitar de Evidenta a Persoanelor din cadrul Primariei C.

Cu recurs in 5 zile de la pronuntare .

Pronunțată în ședința publica de la 25.11 2013.

PresedinteGrefier

M. MihaiVirginia G.

Red.MM

Tehnored.VG

2ex/19.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 25/2013. Judecătoria CRAIOVA