Contestaţie la executare. Sentința nr. 7277/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7277/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 33150/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 7277/2013

Ședința publică de la 08 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M.-D. M.

Grefier L.-C. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul I. D. M. și pe intimatul B. N., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat D. C. pentru intimat, lipsind contestatorul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că nu s-a depus de către contestator precizare la contestație și înscrisuri, după care,

Avocat D. C. pentru intimat invocă excepția inadmisibilității contestației la executare.

Instanța respinge excepția inadmisibilității contestației la executare ca neîntemeiată.

Constatând dosarul în stare de judecată, instanța acordă cuvântul pe fond.

Avocat D. C. pentru intimat solicită respingerea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată la data de 10.12.2012 sub nr._ contestatorul I. D. M. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimatul B. N. împotriva executării silite a hotărârii civile nr. 2300/04.02.2011, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2010, solicitând anularea actelor întocmite în dosarul de executare nr. DDG1357/08.11.2012 și, de asemenea, a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații.

În fapt, a arătat că somația de executare a fost comunicată cu efectuarea unor vicii de procedură în sensul că aceasta nu cuprinde toate elementele prevăzute de art. 387 Cod procedură civilă, ceea ce atrage anularea actului de executare conform art. 391 Cod procedură civilă.

În drept acțiunea a fost întemeiază pe dispozițiile art. 387 C.pr.civ, art. 391, art. 82, 112 și următoarele C.pr.civ, art. 274 C.pr.civ.

În dovedirea acțiunii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Fiind vorba de un caz urgent, în baza art. 403 alin. 1 C.pr.civ., a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.

A depus la dosar: hotărârea civilă definitivă și irevocabilă nr. 2300/04.02.2011 și somația nr. 6331 din data de 05.12.2012.

Intimatul B. N. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației la executare și pe cale de consecință respingerea contestației la executare ca inadmisibilă.

Cu privire la cererea de suspendare a executării a solicitat respingerea acesteia ca fiind lipsită de obiect și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată..

Referitor la excepția inadmisibilității contestației la executare, a arătat că I. D. M. a formulat contestație la executare invocând dispozițiile art.391 civ., susținând că au fost încălcate dispozițiilor. art.387 C.proc.civ., fără a indica prevederile încălcate.

A precizat că art. 387 C.proc.civ. face strict referire la elementele ce trebuie cuprinse în somație, executarea putând începe doar după emiterea și comunicarea acesteia debitorului, însa în cauza de față contestatorul a solicitat anularea unei notificări nr. 6331/05.12.2012 care este un act premergător executării.

Aceasta notificare este emisă de către executor, la solicitarea creditorului, care a dorit ca anterior demarării procedurii execuționale, debitorul sa fie mai întâi notificat în speranța că se va ajunge la o înțelegere cu privire la executarea dispozitivului hotărârii judecătorești.

Prin emiterea și comunicarea notificării nr.6331/05.12.2012 de către B. D. D. G., a considerat că nu a fost luată nicio măsura de executare silită în carul procedurii de executare silită.

A precizat că potrivit dispozițiilor art. 399 si urm. Cod procedură civilă, contestația la executare este o acțiune cu caracter specific, recunoscută de legiuitor ca indisolubil legată de existenta unei executări silite pendinte, adică acea fază procedurală care presupune executarea efectiva a dreptului câștigat sau consfințit într-un titlu executoriu.

În lipsa executării silite, acțiunea care garantează controlul de legalitate al actelor efectuate în aceasta etapa jurisdicțională, contestația la executare, nu există, fiind așadar, inadmisibilă.

Referitor la cererea de suspendare a executării silite in temei art.403 alin.l, a solicitat respingerea acesteia ca fiind fără obiect având în vedere ca prin notificarea atacată nu se poate interpreta că s-a început executarea silită a titlului executoriu constând în sentința civila nr. 2300/04.02.2011 pronunțată de către Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2010.

Mai mult, contestatorul a invocat urgenta, fără a motiva în acest sens cererea.

Având în vedere cele expuse mai sus, a solicitat admiterea excepției inadmisibilității contestației la executare formulate de către contestator și pe cale de consecință, respingerea contestație la executare ca inadmisibilă, respingerea cererii de suspendare a executării silite și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată către intimat.

A depus la dosar copia cererii de executare silită nr. 5489/08.11.2012, copia certificată a procurii speciale autentificată sub nr. 1010/05.11.2012, notificare nr. 6331/05.12.2012.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

La data de 08.11.2011 creditorul B. N. a formulat cerere de executare silită.

La data de 05.12.2012 contestatorul a fost notificat de B. D. D. G. să procedeze la respectarea dispozițiilor sentinței civile nr. 2300/04.02.2011 pronunțată în dosar nr._/215/2010 al Judecătoriei C., sentință schimbată în parte prin decizia nr. 38/2012 a Tribunalului D. prin care s-a dispus obligarea pârâtului I. D. M. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului B. N. imobilul constând în teren intravilan în suprafață de 816 m.p. determinată de conturul punctelor 16-13-12-14-17-18-15-16 conform planului de situație anexă la raportul de expertiză ce face parte integrantă din titlul executoriu.

La data de 30.01.2013 prin încheierea nr. 602 pronunțată în dosarul nr._ s-a încuviințat executarea silită asupra titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2300/04.02.2011.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației la executare invocată de intimat instanța o va respinge ca neîntemeiată întrucât debitorul nu invocă pe calea acestei contestații motive de fapt și de drept ce ar fi putut fi invocate în cursul judecății în prima instanță sau într-o cale de atac.

În cauză contestatoarea invocă motive ce țin de comunicarea somației de executare în sensul că aceasta nu cuprinde elemente prevăzute de art. 387 C.pr.civ.

Pe fond reține următoarele:

Potrivit art. 387 C.pr.civ. în afară de cazurile în care legea prevede altfel, executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somație care va cuprinde următoarele:

1. denumirea și sediul organului de executare;

2. data emiterii somației și numărul dosarului de executare;

3. numele și domiciliul sau, după caz, denumirea și sediul debitorului;

4. arătarea titlului executoriu anexat în baza căruia urmează să se facă executarea silită;

5. termenul în care cel somat urmează să-și execute de bunăvoie obligația prevăzută în titlul executoriu și arătarea consecințelor nerespectării acesteia;

6. semnătura și ștampila organului de executare.

Dacă în termenul arătat în somație debitorul nu-și execută de bunăvoie obligația, executorul judecătoresc va proceda de îndată la executarea silită.

În cauză nu a fost emisă vreo somație iar actul comunicat debitorului la data de 12.12.2012 este o simplă notificare care precede începerii executării silite.

Ca urmare, instanța constată neîntemeiată contestația la executare și în baza art . 399 și următoarele C.pr.civ o va respinge.

În baza art. 274 C.pr.civ instanța va obliga contestatorul către intimată la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul I. D. M., cu domiciliul în C., ., județul D., în contradictoriu cu intimatul B. N., cu domiciliul în D., .. 4, ., județul Hunedoara.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 08.05.2013.

Președinte Grefier

M. D. M. L. C. A.

Red. M.D.M.

teh. L.C.A.

4 ex/21.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7277/2013. Judecătoria CRAIOVA