Plângere contravenţională. Sentința nr. 5601/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 5601/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 05-04-2013 în dosarul nr. 24253/215/2012

Dosar Nr._ -plângere contravențională-

ROMANIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA. JUDEȚUL D.

Sentința Civilă nr. 5601

Ședința publică de la 05. 04. 2013

Instanta constituita din:

Președinte – C. M. – judecător

Grefier - L. N.

Pe rol, judecarea plângerii contraventionale formulată de petentul N. M. în contradictoriu cu intimata Gruparea de Jandarmi Mobila C.-UM 0449 C..

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns av.A. pentru petent si martorul,lipsind intimata..

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință,dupa care av.A. depune extrase ecris si a fost audiat martorul prezent sub prestare de juramint ,declaratia fiind atasata la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat instanța constatind cauza în stare de judecată a acordat cuvintul pe fond .

Av.A. pentru petent a solicitat admiterea plingerii si anularea procesului-verbal,iar . inlocuirea amenzii cu avertisment.

INSTANȚA

La data de 21.09.2012 a fost înregistrată la această instantă plângerea contravențională formulată de petentul N. M. împotriva procesului – verbal . nr._ încheiat la 31.08.2012 de intimata Gruparea de Jandarmi Mobila C.-UM 0449 C.., plângere prin care aceasta a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea procesului – verbal si exonerarea sa de plata amenzii.

In motivarea plangerii a aratat că la data de 31.08.2012 se intorcea acasa din oras fiind insotit de prietena sa ,iar in scara blocului erau citiva cunoscuti din cartier in compania carora a stat citeva minute.Atunci a venit la ei agentul constatator care le-a adus la cunostinta ca au tulburat linistea publica ,petentul mentionind ca prezenta sa era pur intimplatoare acolo.

De asemenea in procesul-verbal nu s-a trecut un martor asistent astfel ca au fost incalcate de agent prev.art.19 din OG 2/2001,iar motivul mentionat in procesul-verbal pentru care nu au fost consemnat un martor nu este real

. Pe de alta parte desi agentul a retinut savirsirea a doua fapte contraventionale i-a aplicat o singura sanctiune,astfel ca este imposibil de verificat legalitatea acestora,nerespectindu-se prev.art.10 alin .1 si 5 alin 7 din OG 2/2001,dar si art.23 alin.12 din Constitutie conform caruia nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decit in conditiile si in temeiul legii.

.

A depus la dosar :procesul-verbal de contraventie in original si copie plic.

S-a dispus efectuarea unei adrese catre intimata pentru a ne inainta mijloacele de proba de la baza procesului-verbal si domiciliul persoanelor care sunt mentionate in starea de fapt din procesul-verbal.,fiind depus raspunsul cu adresa nr._/30.10.2012.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neântemeiată și să se constate că procesul – verbal de contravenție este încheiat cu respectarea conditiilor de fond și formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.A mai arătat că starea de fapt consemnată in procesul-verbal nu poate fi inăturată de declaratia unui martor audiat la solicitarea petentului,instanta neputând da relevantă maximă unei astfel de probe inlăturând astfel constatările agentului de politie din procesul-verbal ..A mai aratat ca nu detine material probator care sa stea la baza incheierii procesului-verbal,abaterea savirsita fiind constatata in mod direct de agentul de Politie.

A atasat procesul-verbal de contraventie si confirmarea de primire.

In dovedirea plingerii petentul a solicitat si instanta a incuviintat proba cu inscrisuri si proba testimoniala cu martorii A. D. si Tenovici D. C.,audiati de instanta,declaratiile la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele ;

Prin procesul -verbal de contraventie . nr._ încheiat la 31.08.2012 de intimata petentul a fost sanctionat cu avertisment pentru contraventia pre.de art.3 pct.25 si sanctionata de art.4 lit.b din legea 61/1991 si cu 200 lei amenda pentru contraventia prev.de 3 pct.1 si art.4 lit.b din legea 61/1991, reținându-se in fapt că la data de 31.08.2012 ora 2,30 aflindu-se pe . fata blocului 58 B1impreuna cu Tenovici D. a tulburat linistea locatarilor prin strigate si larma iar la aparitia politiei a devenit recalcitrant si a inceput sa adreseze injurii si expresii jignitoare locatarilor care au chemat Politia.

Potrivit art 34 alin 1 din OG 2/2001 instanta competenta sa solutioneze plangerea verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal si hotaraste asupra sanctiunii aplicate.

Prezumția relativă de temeinicie și legalitate a procesului verbal de contravenție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil. După cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauzele Salabiaku c. Franței și A. c. României), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie contravențională sau materie penală (cum este calificata în unele situații materia contravențională prin raportare la C.E.D.O.), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului. Trebuie însă îndeplinite două condiții:respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.

Cat priveste legalitatea procesului-verbal, instanta retine ca acesta este intocmit cu respectarea dispozitiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cuprinzand toate mentiunile obligatorii prevazute de aceste texte de lege.

Nu sunt intemeiate sustinerile petentului din plingere ca procesul-verbal a fost incheiat cu nerespectarea art.19 din OG 2/2001 ,deoarece se constata ca au fost aplicate de agentul constatator prev.art.19 alin.3 din OG 2/2001 ,acesta trecind in procesul-verbal motivul pentru care l-a incheiat in lipsa unui martor ,actul nefiind semnat de petent, si anume deoarece”era o ora tirzie ,iar martorii erau din anturajul contravenientului”.

Nu este intemeiat nici motivul invocat in plingere cum ca nu au fost respectate prev.art.10 alin 1 din OG 2/2001 deoarece se constata ca in procesul-verbal au fost retinute doua contraventii ,aplicindu-se in mod corespunzator doua sanctiuni principale:avertismentul si amenda.

In ceea ce priveste temeinicia procesului verbal, instanta retine ca actul de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza de o prezumtie simpla de legalitate si temeinicie, care permite petentului ca prin probele pe care le propune in fata instantei sa dovedeasca faptul ca situatia de fapt retinuta nu corespunde realitatii.

Din declaratiile martorilor audiati in cauza rezulta ca la data de 31.08.2012 ora 2,30 aflindu-se pe . fata blocului 58 B1 impreuna cu petentul si prietena acestuia au purtat o discutie ,insa nu au savirsit fapte de natura a tulbura ordinea si linistea publica ,neproducind strigate si larma ,ci doar in masina numitului Tenovici D. era dat drumul la muzica insa la un nivel care nu era de natura a deranja locatarii ,si de asemenea nu au adresat injurii si expresii jignitoare nici unei persoane.Mai rezulta ca toti au fost sanctionati contraventional pentru fapte similare,iar din extrasele Ecris depuse la dosar rezulta ca plingerile contraventionale formulate de martori au fost admise ,unul fiind exonerat de plata amenzii ,iar celuilalt aplicindu-i-se sanctiunea avertisment.

Dealtfel din intimpinare si adresa nr._/30.10.2012 emisa de intimata

rezulta ca aceasta nu detine material probator care sa stea la baza incheieirii procesului-verbal ,faptele fiind constatate in mod direct de agenti..

F. de cele expuse si cum din probele administrate –declaratiile martorilor- a rezultat o stare de fapt contrara celei retinute in procesul-verbal instanta va admite plingerea fiind intemeiata ,va anula procesul-verbal ,va exonera petentul de plata amenzii .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul N. M. domiciliat in .,.,nr.109 A ,jud.D. în contradictoriu cu intimata Gruparea de Jandarmi Mobila C.-UM 0449 C. cu sediul in C.,A. Macedonski,nr.7,jud.D..

Anuleaza procesul-verbal . nr._ încheiat la 31.08.2012

de intimata si exonereaza petentul de plata amenzii .

Irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 05. 04. 2013.

Președinte, Grefier

Red.CM/Tehn.CM 2ex./20.05.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5601/2013. Judecătoria CRAIOVA