Contestaţie la executare. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 10/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 10-07-2013 în dosarul nr. 13940/215/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică de la 10 iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. N.

Grefier: D. S.

Pe rol, judecarea cauzei Civil privind pe contestator B. Ș., contestator B. S. și pe intimat ., având ca obiect - contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av.S. M. pentru intimată.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele ;

- prin serviciul registratură s-a depus de către av. D. S. pentru contestatori cerere de amânarea judecății fiind în imposibilitatea de a se prezenta la acest termen de judecată .

Instanța pune în discuția părților cererea de amânarea judecății formulată de către av. D. S. pentru contestatori .

Av. S. M. pentru intimată arată că se opune la cererea de amânarea judecății formulată de către av. D. S. pentru contestatori, prin cererea formulată se tergiversează cauza în mod nejustificat.

Cu privire la cererea de amânarea judecății formulată de către av. D. S. pentru contestatori, instanța o va respinge, având în vedere obiectul cererii –contestație la executare, ce se judecă cu celeritate și faptul ca s- a mai formulat o cerere în acest sens, iar potrivit statului de avocat avea obligația să –și asigure substituirea în cauza de față .

Instanța pune în discuția părților disjungerea petitului privind constatarea clauzei abuzive din contractul de credit.

Av. S. M. pentru intimată arată că nu se opune la disjungerea disjungerea petitului privitor la clauzele contractuale prevăzute la art.7 pct.1 lit.a din contractul de credit nr. 12EF_ din 22.08.2006, apreciind completul ca fiind nelegal neconstituit și având în vedere valoarea creditului, apreciază ca fiind de competența Tribunului D., totodată arată că nu mai insistă în excepția tardivității contestației la executare și nu mai are alte cereri de formulat.

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța declară, potrivit art.150 C.p.civilă ,închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Av. S. M. pentru intimată solicită respingerea contestației la executare promovată de către contestatori ca fiind neîntemeiată, creanța este certă ,lichidă și exigibilă, ea rezultă din contractul de credit încheiat între părți, iar cum contestatorii nu au înțeles să achite ratele, aspect recunoscut în cuprinsul cererii de chemare în judecată, banca a declarat scadența anticipată și exigibilă a facilității de credit în conformitate cu dispozițiile prevăzute în contractul credit, cu privire la cheltuielile de judecată își rezervă dreptul de a fi solicitate pe cale separată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 17.04.2013 contestatorii B. Ș. și B. S. au formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata . împotriva actelor de executare silită întocmite în dosarul de executare nr. 325/2012 al B. I. D. T., solicitând anularea executării silite și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații, stabilind cuantumul cauțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației, contestatorii au arătat că prin somație emisă în dosarul nr. 325/E/2012 al B. I. D. T. la 22.03.2013 comunicată la 03.04.2013, au fost somați la plata sumei de 41.278,41 euro în echivalent lei la data plății efective reprezentând debit conform titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 2EF_ din 22.08.2006, la care se adaugă suma de 7367,60 lei reprezentând cheltuieli de executare reținute prin procesul-verbal de cheltuieli.

Prin contractul de credit contestatorii au obținut un împrumut de nevoi personale în valoare de 45.000 euro, sumă ce urma ă fie restituită în 20 de ani.

Din cauza problemelor financiare, contestatorii s-au aflat în imposibilitatea îndeplinirii pe mai departe a obligației contractuale asumate, de plată.

Contestatorii menționează că, creanța pretinsă în cuantumul indicat nu îndeplinește cumulativ cele 3 cerințe legale, neaflându-se în prezența unei creanțe certe și lichide.

În cauză, cuantumul pretins cu titlu de debit, mai precis câtimea debitului pretins prin procedura de executare silită, nu este reținut nici prin actul de creanță reprezentat de contractul de împrumut bancar și nici determinabil cu ajutorul acestuia.

Contestatorii precizează că nici cerința caracterului cert al creanței pretinse nu este îndeplinită și nici cea referitoare la caracterul lichid al creanței.

Identitatea dintre suma pretinsă de către intimată și cea reală, datorată în urma deducerii plăților anterior efectuate, conduce la înlăturarea caracterului determinat respectiv determinabil al creanței, în sensul disp. Art. 379 al. 4 V.C.P.CIV. D. fiind caracterul incert și nelichid al creanței, nu poate fi reținut ca legal nici cuantumul cheltuielilor de executare, pe care contestatorii le apreciază ca fiind nejustificat de mari, acestea fiind calculate cu nesocotirea disp. art. 37 al. 1 Legea 188/2000 modificată prin Legea 151/2011.

În drept, a invocat disp. art. 371 ind. 7 al. 4, art. 379 l. 1 și 4, art. 399 al. 1, art. 403 al. 1, art. 444 al. 1.

La solicitarea instanței, B. I. D. T. a comunicat, în copie, dosarul de executare nr. 325/2012.

La data de 08.05.2013 intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestații la executare ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată și a solicitat ca aceștia să-și precizeze în fapt și în drept acțiunea.

Cu privire la cererea de suspendare a executării silită, solicită să se dispună plata cauțiunii în cuantumul legal, respectiv 10% din valoarea obiectului cererii de chemare de judecată, având în vedere disp. Art. 403 al. 1 C.P.CIV.

A invocat excepția tardivității contestației la executare.

Pe fondul cauzei, menționează că creanța îndeplinește cerințele prevăzute de art. 379 C.P.CIV. Deoarece contestatorii nu și-au achitat ratele, intimata a declarat scadența anticipată și exigibilă a creditului, conform disp. Art. 7 din contractul de credit. Posibilitatea declarării scadenței anticipate este prevăzută în contractul dintre părți, această posibilitate fiind stabilită doar în cazuri clar și strict determinate, care afectează dreptul intimatei de a recupera suma împrumutată ori de a executa garanțiile constituite ca urmare a unor fapte săvârșite de împrumutați.

Referitor la cererea de suspendare a executării silite, arată că este nemotivată.

Solicită, în principal respingerea contestații la executare ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

La data de 29.05.2013 contestatorii au formulat o precizare la acțiune, prin care au invocat caracterul abuziv al clauzei contractuale reținută la art. 7 cpt. 1 din contractul de credit.

Au solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului D. – Secția a II-a civilă, urmând a păstra spre soluționare doar contestația la executare propriu-zisă.

În motivare, arată că declararea facilității scadență anticipat și exigibilă, ca urmare a oricărei întârzieri de plată până la data scadentă sau la cerere, creează un dezechilibru evident în raporturile contractuale dintre clienți și finanțator, instituind un avantaj excesiv pentru aceștia din urmă, care legitimează un abuz de putere economică generând o prezumție de rea-credință.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Contestatorii au invocat ca motiv de anulare a executării silite faptul că s-a pornit executarea silită pentru o creanța ce nu îndeplinește cumulativ cele 3 cerințe legale, în sensul că nu este certă și lichidă.

Pornind de la această susținere, aceștia apreciază că nici cuantumul cheltuielilor de executare nu este legal, fiind nejustificat de mari.

Pe de altă parte, contestatorii arată că, din cauza problemelor financiare, s-au aflat în imposibilitatea îndeplinirii pe mai departe a obligației contractuale asumate, de plată.

Cu privire la declararea scadentă a creanței, instanța reține că, potrivit art. 7 din contractul de credit, împrumutătorul poate declara scadența anticipată și exigibilă a creditului, în cazul neplăți mai multor rate, iar contestatorii au recunoscut că nu au achitat aceste rate, datorită dificultăților financiare, astfel că această motiv de contestație nu este întemeiat.

În ceea ce privește lipsa caracterului cert și lichid al creanței, instanța constată că acest motiv nu privește legalitatea actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc.

Potrivit art. 399 Cod procedură civilă, ,,(1) Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281^1, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege.

(2) Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

(2^1) De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, dată fără îndeplinirea condițiilor legale.

(3) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac”.

Fiind vorba de un contract de credit, se pot invoca și apărări de fond împotriva acestuia, însă, în speță, contestatorii nu au făcut dovada susținerilor lor, conform art. 1169 Cod civil, în condițiile în care din contractul de credit rezultă o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Creanța este certă, aceasta rezultând din prevederile contractului, este lichidă, cuantumul ei rezultând din clauzele contractului (inclusiv graficul de rambursare) și este exigibilă, fiind declarată scadentă prin neplata mai multor rate, aspect recunoscut de contestatori.

Contestatorii nu au produs dovezi care să stabilească contrariul, iar instanța, cu tot rolul ei activ, nu putea să se substituie acestora, propunând probe în locul lor, mai ales în condițiile în care au beneficiat de apărare calificată.

Cu privire la actele de executare efectuate de executorul judecătoresc (somație, proces verbal de cheltuieli de executare), instanța constată că acestea respectă dispozițiile art. 379, 373, 3731 raportat la art. 120 din Legea 99/2006, 387, 388 Cod procedură civilă.

Instanța constată că cheltuielile de executare sunt stabilite printr-un proces verbal ce constituie titlu executoriu, potrivit art. 3177 alin. 4 Cod procedură civilă. De asemenea, onorariul executorului este stabilit în limitele fixate de dispozițiile art. 39 din Legea nr. 188/2000 republicată privind executorii judecătorești.

Pentru considerentele de fapt și de drept menționate mai sus, constatând că nu există motive de nelegalitate a executării silite, instanța va respinge contestația la executare.

În considerarea prevederilor art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge și cererea contestatorilor pentru acordarea cheltuielilor de judecată.

Referitor la petitul privind constatarea clauzei abuzive din contract, instanța îl va disjunge, întrucât întârzie judecarea cererii introductive de instanță, iar intimata a invocat o excepție privind competența acestei instanțe de a soluționa această cerere, astfel încât, în temeiul art. 165 Cod procedură civilă, va disjunge această cerere, formându-se un nou dosar, cu termen la data de 25.09.2013, când va fi discutată excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată de intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatorii B. S. și B. Ș., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat S. D., în C., ..23 ,județul D., împotriva actelor de executare întocmite în dosarul de executare silită nr. 325/2012 al B. I. D. T., în contradictoriu cu intimata S.C. U. Ț. Bank, cu sediul ales la SPRL ,,B. și Asociații", în București, ., nr.70, Sector 2.

Respinge cererea contestatorilor pentru acordarea cheltuielilor de judecată.

Disjunge de prezenta contestație la executare petitul privind constatarea clauzei abuzive din contract, formându-se un nou dosar, cu termen la data de 25.09.2013, când va fi discutată excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată de intimată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.07.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

L. N. D. S.

Red.L.N.

Tehnored.D.S.

5 ex/ 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria CRAIOVA