Plângere contravenţională. Sentința nr. 8674/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 8674/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 12149/311/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 8674

Ședința publică de la 03 Iunie 2013

Completul compus din:

Președinte-A. P.- judecător

Grefier-D. G.

Pe rol, soluționarea cererii formulată de petenta Ș. A. I. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean D., având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- cauza are ca obiect„plângere contravențională”;

- prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat judecarea în lipsă a cauzei, conform dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cpciv.

Instanța dispune decăderea petentei din administrarea probei testimoniale, având în vedere că aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul depunerii listei sau prezentării martorului la acest termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a reținut spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra plângerii contravenționale dedusă judecății:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 12.12.2012, sub nr._ petenta Stirbu A. I. a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu intimatul IPJ D. să dispuna anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._/06.12.2012, exonerarea de plata amenzii contraventionale si anularea masurii retinerii permisului de conducere. In subsidiar, a solicitat inlocuirea amenzii contraventionale cu sanctiunea avertismentului.

În motivarea în fapt a cererii, petenta a învederat instanței ca in data de 06.12.2012, ora 14.36, in timp ce se deplasa cu autoturismul marca Volskwagwn Touareg cu număr de înmatriculare_ pe raza localității C., . oprita de către un echipaj al IPJ C. - S.R., care i-a adus la cunoștința ca la efectuarea virajului la stânga pe strada . respectat culoarea roșie a semaforului electric care funcționa. Pentru această faptă a fost amendata si i s-a reținut permisul de conducere pe drumurile publice. Arata ca nu se face vinovata de fapta reținuta in sarcina sa, deoarece nu putea sa efectueze acel viraj pe culoarea roșie întrucât ar fi intrat in coliziune cu celelalte autoturisme. A invocat petenta și nelegalitatea si netemeinicia procesului - verbal contravențional contestat, potrivit art. 1 din OG 2/2001, precum si deciziile CEDO.

In drept, a invocat dispoz. OUG 195/2002 si OG 2/2001.

In dovedire, a depus inscrisuri (f. 7-9).

La data de 07.01.2013, intimatul a formulat intampinare și a invocat excepția necompetentei teritoriale a Judecatoriei Slatina in cauza dedusa judecații, având in vedere ca fapta a fost săvârșită pe raza municipiului C., jud. D. și in conformitate cu prev. art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, solicita declinarea competentei de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei C.. De asemenea, pe fond solicita respingerea plangerii ca neintemeiata.

A aratat ca procesul-verbal de contravenție este incheiat cu respectarea conditiilor de fond si forma prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, a invederat ca deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probanta a actului de constatare, din economia art. 34 rezulta ca procesul-verbal face dovada deplina a situației de fapt si încadrării in drept.

Totodată, procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției beneficiază de prezumtia de legalitate si temeinicie, prezumție care, deși neconsacrata de legislatie, este unanim acceptata, in doctrina de specialitate, cat si in practica instanțelor judecătorești.

In drept, a invocat prevederile Codului de procedura civila si ale O.G, 2/2001 cu modificările si completarile ulterioare.

La termenul din 01.02.2013 instanta a rămas în pronunțare pe exceptia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Slatina, invocată de intimat in intampinare.

Prin sentința civilă nr. 1123/01.02.2013, a fost declinată competenta de solutionare a plangerii in favoarea Judecatoriei C., aceasta fiind instanta in circumscriptia careia s-a savarsit contravenția.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub același nr._ .

Analizând materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/06.12.2012 întocmit de un agentul constatator din cadrul intimatului IPJ D., petenta Stirbu A. I. a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 52 alin. 1 din RA a OUG 195/2002 cu amendă contravențională și sancțiunea complementară a suspendării exercițiului dreptului de a conduce.

S-a reținut că petenta a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_, pe . efectuarea virajului la stanga pe bld. D. nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric aflat în funcțiune.

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, care îndeplinește cerințele prevăzute de lege, beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie. Această prezumție este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești și nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. Așa cum reiese din jurisprudența Curții Europeane a Drepturilor Omului (N. G. c. României, hot. din 3 april. 2012, A. c. României, Telfner c. Austriei, hot. din 20 mart. 2001, hot. din 4 oct. 2007, Salabiakuc. Franței, hot. din 7 oct. 1988), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice. Utilizarea acestora este permisă și în materie penală - cum este calificată de către Curtea EDO materia contravențională, prin raportare atât la caracterul general al normei de drept încălcate, cât și la scopul disuasiv și punitiv al sancțiunii aplicate - pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de gravitatea faptelor, și respectarea dreptului la apărare.

În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 280 lei) cât și asigurarea posibilității petentei de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța constată că nu există niciun motiv pentru care să constate nulitatea sau să anuleze procesul-verbal contestat. Astfel, OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cuprinde norme juridice generale referitoare la procedura de constatare a contravențiilor și de întocmire a procesului verbal pentru ca acest act juridic administrativ unilateral să beneficieze de prezumțiile de legalitate,de autenticitate și de veridicitate.

Art. 17 din ordonanță, sancționează, cu nulitatea absolută, omisiunile din procesul-verbal privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator.

Examinând procesul-verbal contestat, instanța constată că acesta respectă toate aceste cerințe, sancționate cu nulitatea absolută.

În ceea ce privește temeinicia, astfel cum s-a reținut mai sus, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție simplă de legalitate și temeinicie, prezumție care permite petentului ca prin probele pe care le administrează in fața instanței să dovedească că situația de fapt reținută de agentul constatator nu corespunde realității.

Astfel, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre contravenții constatate pe loc de agentul constatator, care nu au lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Petenta nu a depus nicio diligență pentru a-și susține plângerea formulată și argumentele aduse în cuprinsul acesteia.

Astfel, la termenul din data de 04.03.2013, instanța a încuviințat pentru petentă proba testimonială solicitată in cuprinsul plângerii, însă administrarea acestei probe nu a fost posibilă, ca urmare nedepunerii listei cu numele și adresa martorului, in termen de 5 zile de la încuviințare, astfel cum i s-a pus in vedere petentei la termenele de judecată din 04.03.2013, respectiv 22.04.2013, instanța făcând aplicarea dispoz. art. 186 alin.2 C.pr. civ., privind decăderea petentei din proba testimonială.

Prin urmare, simpla negare a petentei în sensul că fapta contravențională nu corespunde adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Întrucât petenta nu a indicat elemente pertinente pentru a dovedi netemeinicia observațiilor personale ale agenților constatatori și nici nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica vreun dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia, instanța apreciază că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, fiind astfel înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură aceasta și confirmată situația de fapt reținută de agentul de poliție. Prin urmare, procesul-verbal de contravenție este legal și temeinic întocmit.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Dispozițiile din O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

În analiza proporționalității sancțiunii aplicate, instanța apreciază că, în raport de gradul de pericol social ridicat pe care îl prezintă fapta de trece pe culoarea roșie a semaforului, de împrejurările săvârșirii, respectiv în condiții de trafic intens, de urmarea ce s-ar fi putut produce asupra vieții și integrității fizice a persoanelor participante la trafic, dar și asupra propriei persoane a petentei, aplicarea sancțiunii contravenționale s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, fiind în limitele prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002.

În ce privește măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, prin reținerea permisului de conducere, instanța reține că aceasta se aplică obligatoriu, pe lângă sancțiunea principală, ori de câte ori se constată săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, iar nu în mod facultativ și indiferent de sancțiunea principală aplicată.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, instanța urmează a respinge plângerea dedusă judecății ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta Ș. A. I., domiciliată în Slatina, ., nr. 34, .. A, . în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean D., ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.06.2013.

Președinte,Grefier,

A. PătruDiana G.

Red. .>

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8674/2013. Judecătoria CRAIOVA