Contestaţie la executare. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 12/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 18747/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civila Nr._

Ședința publică de la 12 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. D.

Grefier C. O.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent B. E. CIVILE și pe intimat R. R. M., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca la dosarul cauzei s-a depus la data de 12.09.2013, răspunsul la adresa emisa de către instanța la termenul anterior.

Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza in stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând cauzei de față constată următoarele:

La data de 06.06.2013 B. E. Civile din cadrul Judecătoriei C. a sesizat instanța pentru a constata intervenită prescripția executării sancțiunii prestării unei activității in folosul comunității aplicate intimatului prin sentința civilă nr._/10.09.2010 definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosarul nr._/215/2010 al Judecătoriei C..

S-a arătat că la data de 17.10.2011 a fost emis mandatul de executare al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunități nr. 254/2011, privind pe intimatul R. R. M..

Din verificările efectuate în „Registrul General pentru evidența înlocuirilor amenzilor contravenționale cu prestarea muncii în folosul comunității” rezultă că până în prezent intimatul R. R. M. nu a executat sancțiunea de 5 de ore de muncă în folosul comunității,trecând un termen de 2 ani de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea.

În cauză, a fost atașat dosarul nr._/215/2010 al Judecătoriei C. în care s-a pronunțat sentința civilă nr._/10.09.2010.

In cauză, s-a dispus efectuarea adresei către Primăria Caracal, jud, O., pentru a comunica instanței dacă a fost pus in executare mandatul privind prestarea unei activități in folosul comunității nr. 254/2011, răspunsul fiind înaintat la data de 12.09.2013.

Analizând sesizarea formulată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr._/10.09.2010 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2010 s-a admis acțiunea formulată de petentul IPJ D. în contradictoriu cu intimatul R. R. M. și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei, aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._/09.09.2008, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 5 ore.

La data de 17.10.2011 a fost emis Mandatul de executare nr. 254/2011, a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, iar din adresa depusă la dosar de Primăria Caracal, jud, O., rezultă că până în prezent intimatul nu a executat sancțiunea de 5 ore de muncă în folosul comunității.

Conform disp. art. 21^1 din OG nr. 55/2002, „executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea. Dacă până la punerea în executare a mandatului de executare a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității sau dacă în timpul executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității a intervenit o hotărâre definitivă de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, cu executare, sancțiunea contravențională nu se mai execută.”

Având în vedere că intimatul R. R. M. nu a executat mandatul nr. 254/2011, deși au trecut mai mult de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității, instanța urmează să admită sesizarea petentului și să constate prescrisă executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității dispusă față de intimat prin sentința civilă nr._/10.09.2010 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2010, în baza căreia a fost emis mandatul nr. 254/2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea privind pe petentul B. DE E. CIVILE DIN C. JUDECĂTORIEI C., cu sediul în C., .. D., în contradictoriu cu intimatul R. R. M., cu domiciliul în Caracal, ., județul O..

Constată prescrisă executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității la care a fost obligat intimatul prin Sentința civilă nr._/10.09.2010 pronunțată in dosarul_/215/2010 al Judecătoriei C..

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Septembrie 2013

Președinte,

F. D.

Grefier,

C. O.

Red./tehnored. DF/CO

4 expl./04.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria CRAIOVA