Contestaţie la executare. Sentința nr. 6182/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6182/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 11136/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6182/2013
Ședința publică de la 15 Aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: O. - M. P.
GREFIER: A. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. E. CIVILE DIN C. JUDECATORIEI C., în contradictoriu cu intimații IPJ D. și T. G., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns partile.
In temeiul art. 104 alin. 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387 din 22 septembrie 2005, instanța a lăsat cauza la a doua strigare.
La a doua strigare nu au raspuns partile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează că s-a depus la dosarul răspunsul la adresa emisă și întâmpinare
Instanța, având în vedere cererea de judecare a cauzei în lipsă, și, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 25.03.2013 sub nr._, petentul B. E. CIVILE DIN C. JUDECATORIEI a solicitat să se constate intervenirea prescripției executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității dispusă prin sentința civilă nr. 7873/12.05.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
În motivarea în fapt a acțiunii, petentul a arătat că prin sentința civilă nr. 7873/12.05.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de petentul IPJ D. în contradictoriu cu intimatul T. G. și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 312 lei, aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._/11.01.2007, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității la Consiliul Local al mun. C. pe o durată de 80 ore.
Petentul a arătat că la data de 21.09.2009 a fost emis Mandatul de executare nr. 91/2009, a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, iar din verificările efectuate în "Registrul General pentru evidența înlocuirii amenzii contravenționale cu prestarea unei activități în folosul comunității" rezultă că până în prezent contravenientul nu a executat sancțiunea de 80 ore în folosul comunității, trecând un termen de 2 ani de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea.
În drept a invocat prevederile art. 21 ind. 1 alin. 1 din OG 55/2002 completată cu Legea nr. 42/02.03.2007.
S-a anexat dosarul nr._ .
Intimatul IPJ D. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual active a Biroului Executări Civile din C. Judecătoriei C., întrucât din cererea de chemare în judecată nu rezultă interesul petentei în promovarea acțiunii, conform art. 33 C.pr.civ. A invocat excepția lipsei calității procesual pasive a sa, întrucât, în cadrul unui litigiu având ca obiect o acțiune formulată în temeiul OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității și închisorii contravenționale, calitate de pârât poate avea doar instituția care are atribuții în aducerea la îndeplinire a mandatului de executare emis de instanța de judecată, respectiv primarul localității în care are domiciliul contravenientul.
În drept a invocat prevederile art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ.
Prin rezoluția pusă pe cererea de chemare în judecată, instanța a dispus emiterea unei adrese către Primăria C. pentru a comunica dacă a fost executat mandatul de executare a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității nr. 91/2009, răspunsul fiind depus la dosarul cauzei la data de 05.04.2013.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a petentului Biroului Executări Civile instanța reține că este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 15 alin. 1 din OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității "Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se pune în executare de către prima instanță de judecată prin emiterea unui mandat de executare".
Potrivit dispozițiilor art. 57 din Hotărârea nr. 387/2005 privind regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești " (1) Grefierul delegat la biroul executări contravenționale are următoarele atribuții:
a) efectuează înregistrările corespunzătoare în registrele de punere în executare a hotărârilor judecătorești privind sancțiuni contravenționale;
b) întocmește și expediază în termen mandatele de executare a sancțiunii contravenționale privind munca în folosul comunității, cu respectarea dispozițiilor legale;
e) rezolvă corespondența compartimentului de executări contravenționale și răspunde de expedierea ei;
f) asigură păstrarea în bune condiții a dosarelor și registrelor".
Din analiza textelor de lege mai sus amintite se reține că Judecătoria C. este autoritatea care emite mandatul de executare a prestării muncii in folosul comunității și cea care ține evidența modului in care sunt puse in executare mandatele emise prin completarea registrului de evidență a mandatelor privind prestarea unei munci in folosul comunității.
In condițiile in care Primăria C. nu a comunicat in termenul de 2 ani de prescripție a executării mandatului dacă a fost pus in executare sau nu acest mandat, instanța a fost sesizată de către B. Executări Civile cu privire la constatarea intervenirii prescripției executării sancțiunii prestării unei activității in folosul comunității aplicate intimatului T. G. prin sentința civilă nr. 7873/12.05.2009 definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C..
In aceste condiții calitatea procesuală activă a Judecătoriei C. - Biroului Executări Civile este justificată.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului de Poliție Județean D., instanța reține că este întemeiată.
Astfel, Inspectoratul de Poliție Județean D. este instituția care a întocmit procesul verbal contravențional ., nr._ din 11.01.2007 prin care intimatul T. G. a fost sancționat cu amendă in cuantum de 312 lei. Având in vedere că amenda nu a fost achitată, la solicitarea Inspectoratului de Poliție Județean D. s-a dispus înlocuirea acesteia cu prestarea unei munci in folosul comunității pe o perioadă de 80 ore.
Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. 4 din OG nr. 55/2002 "Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută în raza unității administrativ-teritoriale în care contravenientul își are domiciliul sau reședința".
Autoritatea care are atribuții in ceea ce privește aducerea la îndeplinire a acestuia este potrivit art. 17 din același act normativ primarul unității administrativ teritoriale a localității in care contravenientul iși are domiciliul sau reședința.
In aceste condiții intimatul Inspectoratul de Poliție Județean D. nu are calitate procesuală pasivă, urmând a fi admisă excepția și respinsă acțiunea in contradictoriu cu acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Analizând actele și lucrările dosarului pe fondul acțiunii, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7873/12.05.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de petentul IPJ D. în contradictoriu cu intimatul T. G. și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 312 lei, aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._/11.01.2007, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității la Consiliul Local al mun. C. pe o durată de 80 ore.
La data de 21.09.2009 a fost emis Mandatul de executare nr. 91/2009, a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, iar din adresa depusă la dosar de Primăria C. rezultă că până în prezent intimatul nu a executat sancțiunea de 30 ore de muncă în folosul comunității.
Conform disp. art. 21^1 din OG nr. 55/2002, „executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea. Dacă până la punerea în executare a mandatului de executare a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității sau dacă în timpul executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității a intervenit o hotărâre definitivă de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, cu executare, sancțiunea contravențională nu se mai execută.”
Având în vedere că intimatul T. G. nu a executat mandatul nr. 91/21.09.2009, deși au trecut mai mult de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității, instanța urmează să admită sesizarea petentului și să constate prescrisă executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității dispusă față de intimat prin sentința civilă nr. 7873/12.05.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în baza căreia a fost emis mandatul nr. 91/21.09.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a petentului Biroului Executări Civile din cadrul Judecătoriei C., cu sediul în C., ., nr. 20, jud. D., invocată de intimatul IPJ D., cu sediul în C., jud. D., prin întâmpinare.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului IPJ D., invocată prin întâmpinare.
Admite acțiunea formulată de petentul B. Executări Civile în contradictoriu cu intimatul T. G., domiciliat în C., .. Căm. 2 IUG, ., jud. D.
Constata prescrisa executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității dispusă față de intimat prin sentința civilă nr. 7873/12.05.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în baza căreia a fost emis mandatul nr. 91/21.09.2009.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2013.
Președinte,Grefier,
Red O.P/Tehnored. O.P./A.M.
5 ex./25.04.2013
← Fond funciar. Sentința nr. 6174/2013. Judecătoria CRAIOVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6620/2013. Judecătoria... → |
---|