Contestaţie la executare. Sentința nr. 7820/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7820/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 34699/215/2011

DOSAR NR._ - perimare -

R.

JUDECATORIA C. JUDETUL D.

SENTINTA CIVILA NR. 7820

Ședința publica de la 20 mai 2013

Președinte – M. M. – judecător

Grefier – C. C. S.

Pe rol, soluționarea sesizării Biroului Arhiva al Judecătoriei C., privind constatarea perimării acțiunii civile având ca obiect contestație la executare, formulata de contestatoarea R. I. M. în contradictoriu cu intimata B. G. SOCIETE GENERALE SUCURSALA D. și terții popriți A. A. B. R. București, A. B. R. București, A. B. SA București, B. P. SA București, B. R. SA București, B. T. SA Cluj N., B. C. Română SA București, B. C. SA Sibiu, C. E. B. R. SA București, B. C.R. F. R. SA București, I. B. București, O. B. SA București, P. B. București, P. B. București, R. B. SA București, R. B. SA Tg M., U. SA București, V. R. SA București.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța din oficiu invocă excepția perimării și reține cauza pentru soluționarea excepției invocate.

I N S T A N T A

La data de 23 decembrie 2011 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. acțiunea civila având ca obiect contestație la executare, formulata de contestatoarea R. I. M. în contradictoriu cu intimata B. G. SOCIETE GENERALE SUCURSALA D. și terții popriți A. A. B. R. București, A. B. R. București, A. B. SA București, B. P. SA București, B. R. SA București, B. T. SA Cluj N., B. C. Română SA București, B. C. SA Sibiu, C. E. B. R. SA București, B. C.R. F. R. SA București, I. B. București, O. B. SA București, P. B. București, P. B. București, R. B. SA București, R. B. SA Tg M., U. SA București, V. R. SA București.

Prin încheierea de ședință din data de 9 aprilie 2012 instanța a dispus suspendarea judecării cauzei in temeiul art 155 indice 1 C. p. c.

La data 15 aprilie 2013 Biroul Arhiva al Judecătoriei C. a solicitat constatarea perimării cauzei, întrucât dosarul a rămas in nelucrare, din vina părților, mai mult de un an.

Instanța considera ca sunt îndeplinite dispozițiile art.248, art.251,252 C. p. c. si urmează a constata perimata cauza ce face obiectul acestui dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂSTE

Constată perimată acțiunea având ca obiect obiect contestație la executare, formulata de contestatoarea R. I. M. domiciliată în C., . nr.25, ..1,. cu intimata B. G. SOCIETE GENERALE SUCURSALA D. și terții popriți A. A. B. R. București, A. B. R. București, A. B. SA București, B. P. SA București, B. R. SA București, B. T. SA Cluj N., B. C. Română SA București, B. C. SA Sibiu, C. E. B. R. SA București, B. C.R. F. R. SA București, I. B. București, O. B. SA București, P. B. București, P. B. București, R. B. SA București, R. B. SA Tg M., U. SA București, V. R. SA București.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 20 mai 2013

P. Grefier

M. M. C. C. S.

Red.M.M../tehnored.C.C.S.

22 ex./11.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7820/2013. Judecătoria CRAIOVA