Pretenţii. Sentința nr. 5373/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 5373/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 22465/215/2011

DOSAR NR._ Plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5373

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 02.04.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: S. M. B. - judecător

GREFIER: A. S.

Pe rol, soluționarea sesizării Biroului Arhivă al Judecătoriei C., privind constatarea perimării acțiunii civile având ca obiect pretenții privind pe reclamantul S. G., în contradictoriu cu pârâtul P. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, lipsind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța invocă, din oficiu, excepția perimării prezentei cauze.

Reclamantul arată că lasă soluția la aprecierea instanței.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 03.08.2011, sub nr._, reclamantul S. G., a chemat în judecată pe pârâtul P. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 200 lei, cu titlu de împrumut, sumă actualizată cu indicele de inflație, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 06.02.2012, având în vedere lipsa nejustificată a părților, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242, alin. 1, pct. 2 C.p.civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an.

Având în vedere că în speță, de la data de 06.02.2012, când cauza a fost suspendată, a trecut mai mult de un an, în care timp acțiunea a fost lăsată în nelucrare, fără ca partea interesată să fi făcut o cerere de judecare a procesului, instanța urmează a admite excepția perimării și a constata din oficiu că acțiunea este perimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. G., cu domiciliul în comuna Celaru, ., jud. D., în contradictoriu cu pârâtul P. M., cu domiciliul în comuna Celaru, ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 02.04.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. S.M.B.

Tehnored. A.S. 2 ex./17.04 .2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5373/2013. Judecătoria CRAIOVA