Contestaţie la executare. Sentința nr. 6802/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 6802/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 2912/215/2013

Dosar nr._ -contestație la executare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6802

Ședința publică de la 24 Aprilie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: Anișoara G.- Judecător

Grefier: V. G.

Pe rol judecarea acțiunii civile privind pe contestatorii I. E. G. și I. A. și intimații . și B. L. N., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatorii, reprezentați de avocat M., lipsind intimații.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare cu înscrisuri anexă din partea intimatei, după care,

Se comunică contestatorilor, prin apărător, exemplarul doi de pe întâmpinare și înscrisurile anexă depuse de intimată.

Contestatorii, prin apărător, depune la doar copie de pe actul de proprietate al apartamentului lor, respectiv contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate încheiat cu RA Invest.

Instanța pune în discuție mențiunea făcută de intimată în notele de ședință, în sensul ca instanța să constate cererea de intervenție în interes propriu " de prisos".

Contestatorii, prin apărător, solicită să se ia act că intimata renunță la cererea de intervenție.

Instanța califică solicitarea intimatei ca o cerere de renunțare la judecată față de cererea de intervenție, motiv pentru care va lua act de această renunțare.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 150 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.

Contestatorii, prin avocat M., solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată, anularea actelor de executare ca fiind nelegale și netemeinice, învederând titlul executoriu în cauză îl privește pe I. A., astfel că I. E. nu poate fi executată pentru un titlu al soțului, aceasta fiind proprietarul exclusiv al apartamentului din momentul în care a achitat sulta în dosarul ce a avut ca obiect partaj. De asemenea, solicită admiterea excepției perimării și să se constate perimată executarea, deoarece actele de executare sunt făcute în afara termenului de 6 luni, cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata următoarele:

La data de 30.01.2013 a fost înregistrată pe rolul instanței sub nr._ contestația la executare formulată de contestatorii I. E. G. și I. A. împotriva somației imobiliare nr. 33/E/2010 emisă la 14.01.2013 și a procesului verbal de situație din 11.01.2013, acte de executare din dosarul nr. 33/E/2010 al B. L. N., solicitând anularea actelor de executare ca fiind nelegale și netemeinice. De asemenea, solicită suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare.

În fapt, contestatorii au arătat că la data de 15.01.2013 au primit somația imobiliară și planul de situație cu numerele de mai sus ce privesc imobilul din C., .. 103, .. 1, ., iar actele de executare au la bază un titlu cu debitor I. A., în speță sentința arbitrală nr. 156/01.07.2009 a Curții de Arbitraj Internațional.

S-a mai precizat că imobilul în discuție este un bun propriu al numitei I. E. în urma unei sentințe de partaj, iar față de aceasta creditorul nu are nici un titlu. Proprietarul exclusiv al apartamentului este I. E., iar lucrările de executare privesc un bun ce nu aparține debitorului, iar partajul despre care vorbește executorul judecătoresc este inutil în cazul bunului propriu.

Au mai învederat că actele de executare sunt nelegale și prin faptul că executorul, deși în mod greșit și netemeinic consideră că bunul este unul comun, întocmește acte de executare nu pe cota parte ci pe întreg imobilul înainte de cererea împărțelii, iar acest lucru contravine regulilor privind executarea bunurilor comune.

De asemenea, au solicitat să se constate perimată executarea, deoarece creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la ultimul act de executare.

În drept au invocat dispoz. art. 399 C.p.c..

În dovedirea cererii înțeleg să se folosească de proba cu înscrisuri și alte mijloace de probă a căror utilitate va rezulta din dezbateri.

Anexat cererii de chemare în judecată a depus somația imobiliară, proces verbal de situație emise în dosarul de executare ne. 33/E/2010 și dovada comunicării acestora.

La data de 20.02.2013, contestatorii au precizat cadrul procesual, în sensul că înțeleg să se judece în contradictoriu cu . și B. L. N..

În vederea soluționării cauzei a fost atașat dosarul de executare nr. 33/E/2010 al B. L. N..

La data de 21.03.2013, . a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele: respingerea contestației la executare; admiterea cererii de intervenție în interes propriu; să se constate că în timpul căsătoriei contestatorii au dobândit un imobil – apartamentul nr. 11 situat în C., cart. Brazda lui N., .. 103, .; să se constate care este cota parte ce revine fiecărui contestator din bunul imobil situat la adresa de mai sus; să se dispună ieșirea din indiviziune prin atribuirea în natură către contestatorul I. A. a acestui bun imobil cu plata unei sulte către contestatoare; obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, intimata a arătat că are calitatea de creditor personal al debitorului I. A., debitorul având obligația de a plăti creditorului suma de 5.104,60 lei, cu termen scadent în anul 2009 când debitorul a primit hotărârea arbitrală nr. 156/01.07.2009, dobânzile calculate după data scadenței, precum și cheltuielile cu executarea silită.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispoz. art. 400 ind. 1 coroborat cu art. 49 și urm., art. 493 alin. 1 și art. 673 ind. 1 și urm. din VCPC, art. 974, art. 1042, art. 1073 și urm. din VCPC coroborate cu art. 116 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil și prevederile de principiu ale art. 36 alin. 2 din C. Fam. coroborate cu cele ale art. 35 din Legea nr. 71/2011.

În susținerea cererii a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul contestatorilor, precum și o expertiză imobiliară prin care să se stabilească prețul actual de piață pentru bunul supus împărțelii.

La data de 11.04.2013, intimata . a depus întâmpinare prin care a învederat următoarele:

Cu privire la capătul de cerere prin care contestatorii arată că I. A. nu este coproprietar cu I. E. G., face precizarea că la întocmirea somației de plată din 14.01.2013 s-a avut în vedere certificatul privind identificarea numărului cadastral nr._/06.03.2012 emis de OCPI D., încheierea nr. 3129/2012, precum și adresa Direcției Finanțelor Publice a Primăriei C. cu nr._/10.10.2012 din care rezultă că cei doi soți sunt coproprietari. Aceste documente sunt la dosar și le anexează și prezentei întâmpinări. Faptul că, contestatorii nu și-au înregistrat documentele conform legii nu poate fi imputat executorului judecătoresc.

În ceea ce privește al doilea capăt de cerere solicită să se constate că în somație executorul judecătoresc a folosit formula chiar tipizată " În caz de neconformare, va începe procedura de vânzare a imobilului proprietatea dvs. situat în …"

Prin procedura de vânzare se înțelege fără îndoială cea prevăzută de lege și anume împărțeala conform art. 493 C.p.c. apoi vânzarea de către debitor dacă este preferabilă ori la licitație etc…

Cu privire la al treilea capăt de cerere solicită să se constate că executarea nu este perimată și să fie respins ca nefundat.

Față de cele prezentate a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și să se constate că cererea de intervenție în interes propriu este de prisos.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține că la data de 04.02.2010 creditoarea . a formulat cerere de executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentința arbitrală nr. 156/01.07.2009 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional în dosarul nr.65/2009, formându-se dosarul de executare nr. 33/E/2010 al B. L. N. .

Prin încheierea nr. 886/19.02.2010 a Judecătoriei C. Județul D. pronunțată în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de B. L. N., în sensul că încuviințează executarea silită a sentinței arbitrale nr.156/2009 .

B. L. N. a înaintat somația nr. 33/E/2010 emisă la data de 06.05.2010 și adresa de înființare poprire nr.33/E/2010 emisă la data de 06.05.2010. În acest dosar de executare s-a derulat procedura executării silite până la data de 09.03.2011 conform adresei către CEC BANK C. aflată în dosarul de executare, după care creditoarea a solicitat continuarea executării silite la data de 28.11.2011, conform cererii nr. 1100/28.11.2011 aflată în dosarul de executare nr. 33/E/2010, așadar în intervalul 09.03._11 nu s-a mai emis nici un act de executare. B. L. N. nu a emis nici un document în dosarul de executare din care să rezulte motivul pentru care în intervalul 09.03._11 nu s-a mai realizat nici un act de executare.

Potrivit art. 389 alin.1 C., dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei.

În speță, instanța constată și reține aplicabile dispozițiile art. 389 alin.1 C., și ca urmare va admite contestația la executare și va constata perimată executarea silită pornită în dosarul de executare nr. 33/E/2010 al B. L. N.. Potrivit art. 246 C. va lua act de renunțarea la judecată a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intimată, cu aplicarea art. 274 C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act că intimata . București renunță la judecata cererii de intervenție în interes propriu.

Admite contestația la executare formulată de contestatorii I. E. G. și I. A., ambii cu domiciliul în C., .. 103, .. 1, ., în contradictoriu cu intimații ., cu sediul în București, B.-dul Marasti, nr. 61, sector 1 și B. L. N., cu sediul în C., .. 74, jud. D.

Constată perimată executarea silită pornită în dosarul de executare nr. 33/E/2010 al B. L. N. și anulează actele de executare realizate în acest dosar de executare.

Obligă intimata . București către contestatori la plata sumei de 194,3 lei reprezentând taxă timbru și timbru judiciar.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din 24.04.2013.

Președinte Grefier

Anișoara G. V. G.

Red. A.G.

Teh. V.G. 6 ex./31.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6802/2013. Judecătoria CRAIOVA