Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 30/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 30/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 27177/215/2012

ROMÂNIA actiune în constatare

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă nr._

Ședința publică de la 30 octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-M. T.

Grefier L. V.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant D. M. A. și pe pârât PARJOL L. L., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. P. pentru reclamant, lipsind pârâtul .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Av. P. pentru reclamant depune la dosar chitanța în cuantum de 130 lei, reprezentând diferența de taxă judiciară de timbru.

Nefiind cereri noi de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, in vederea solutionarii cu celeritate a cauzei pendinte, instanta constata cauza in stare de judecata, acordand cuvantul in dezbateri asupra fondului cauzei reclamantului prin aparatorul ales.

Avocat P. pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii, să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Nu solicită cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată la data de 18.10.2012 reclamanta D. M. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta P. P. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare intervenită între părți pentru suprafața de_ m.p. situată în ., județul D. și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

În motivare a arătat că în fapt la data de 17.08.2011 a încheiat cu pârâta o promisiune de vânzare cumpărare pentru suprafața de teren de 10.000 m.p. situată în ., județul D., în T 78 . următoarele vecinătăți:la N- DE 589, la Est- P. M, la S- Cn 603/1, la V-N. A..

Terenul ce s-a vândut a fost dobândit de către pârât în baza titlului de proprietate nr. 312-_ eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor.

Prețul a fost achitat integral în momentul încheierii promisiunii de vânzare- cumpărare urmând să perfecteze actele în formă autentică la data de 22.09.2011 la BNP M. N..

Deși a stabilit în cuprinsul convenției de vânzare cumpărare că la acea dată să se prezinte la notar, pârâta nu a venit și nici nu l-a căutat ulterior în vederea întocmirii actelor de vânzare cumpărare în formă autentică.

În consecință, a formulat prezenta cerere prin care să solicite să se constate stabilirea convenției de vânzare cumpărare ( identitatea părților și conținutul actului fiind certificate de Cabinetul de Avocat Fusch I. ) și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 111 C.pr.civ și art. 1669 alin. 1 Cod civil.

S-au depus: împuternicire avocațială, contract de vânzare cumpărare din data de 17.08.2011, TDP nr. 312-_ din data de 03.01.1994, certificat fiscal privind impozitele și taxele locale în cazul persoanelor fizice, certificat de sarcini.

Acțiunea este legal timbrată.

În probațiune, reclamantul a solicitat și instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei, proba testimonială cu martorul Plimbatoiu A. E., (audiat la data de 09.01.2013), proba cu expertiza tehnică specialitatea topografie

Raportul de expertiză specialitatea topografie a fost efectuat de către expert L. F., depus la data de 19.04.2013 și refăcut cu privire la suprafața de teren raportat la suprafața de teren aflată în litigiu, respectiv 10.000 m.p., T 78 . de 25.06.2013 ,avizat de OCPI D. la data de 25.09.2013 și completat la data de 30.09.2013.

Pârâta nu a formulat întâmpinare în condițiile dispozițiilor art. 115-119 Cpciv. și, deși legal citată, cu mențiunea personal la interogatoriu, nu s-a prezentat la instanță, în vederea administrării probei cu interogatoriu, astfel încât, conform art. 225 C.pr.civ, instanța urmează să aprecieze refuzul nejustificat la pârâtului de a răspunde la interogatoriu, ca o prezumție legală de mărturisire deplină a susținerilor reclamantului din acțiunea dedusă judecății.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 17.08.2011, între reclamantul D. M. A., în calitate de promitent - cumpărător și pârâta P. P., în calitate de promitententa – vânzătoare, s-a încheiat un precontract de vânzare-cumpărare, având ca obiect vânzarea cumpărarea suprafeței de 10.000 m.p. situată în

T 78 parcela 41 din ., județul D..

Din ansamblul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, se reține că potrivit TDP nr. 312-_ din data de 03.01.1994, promitenta vânzătoare P. P. este proprietara exclusivă a suprafeței de teren în litigiu.

În cauză, s-a procedat la efectuarea unei expertize tehnice specialitatea topografie avizată de OCPI D., potrivit procesului verbal de recepție nr. 712/24.09.2013, expertul identificând terenul care a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare din17.08.2011, prin suprafață și vecinătăți, întocmind și schița topo. Instanța urmează a omologa raportul de expertiză întocmit în cauză de expert, acesta făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

Expertul a stabilit astfel, în urma deplasării la fața locului, faptul că terenul au suprafața de_ mp., astfel cum a fost identificat în planul de amplasament și delimitare a terenului anexă la raport, cu următoarele vecinătăți: la N- De 586, la E-Petrecu M., la S- c.N. 603/1, v-rest proprietate P. P. .

Din cuprinsul antecontractului de vânzare cumpărare instanța reține că prețul vânzării a fost stabilit la suma de 700 lei menționându-se că a fost achitat de promitentul cumpărător la data încheierii contractului.

Astfel, din coroborarea mențiunilor convenției de vânzare-cumpărare cu depoziția martorei Plimbățoiu A. E., rezultă îndeplinirea de către reclamant a obligației de plată a prețului convenit și îndeplinirea de către pârâtă a obligației ce-i revenea, aceea de predare către reclamant a suprafeței de teren_ mp., însă neîndeplinirea de către aceasta din urmă a unei obligații esențiale pentru a opera transferul dreptului de proprietate și anume încheierea contractului de vânzare în formă autentică, deși termenul de 22.09.2011 a expirat, termen la care pârâta era obligată să perfecteze contractul de vânzare cumpărare.

Convenția încheiată nu au putut duce la transmiterea dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător,deoarece se impunea încheierea actului de vânzare-cumpărare în forma autentică,forma cerută ad validitatem și care nu a fost respectată de părți.

Convenția constatată prin înscrisul sub semnătură privată existent la dosar a născut în patrimoniul cumpărătorului dreptul de a cere în viitor transmiterea dreptului de proprietate prin încheierea actului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

In cazul în care debitorul a refuzat îndeplinirea obligației conform art 1077 C.Civ.,creditorul poate duce la îndeplinirea obligației printr-un fapt al său personal sau prin recurgerea la instanța de judecată.

Față de cele reținute, instanța constată că, pe plan juridic, convenția încheiată între reclamant și pârât, la data de 17.08.2011, are valoarea unui antecontract de vânzare cumpărare, care naște în sarcina părților o obligație de a face, constând în încheierea în viitor a contractului, antecontractul neavând efectul transmiterii dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu.

Prin urmare, conform 1073,1077 C.Civ, instanța va admite cererea reclamantului și va pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare în favoarea acestuia pentru suprafața totală de teren de suprafață de

10. 000 mp. din tarlaua 78, . ., jud. D., cu vecinătățile menționate în raportul de expertiza întocmit de expert L. F..

În temeiul art. 274 C. proc. Civ, instanța va lua act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată, iar la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri, potrivit art. 35 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 și 771 alin. (6) din Codul Fiscal, urmează a fi comunicată OCPI D. și organul fiscal competent

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulata de reclamantul D. M. A., cu domiciliul ales în C., ., ., ., împotriva paratei P. P., domiciliată în ., jud. D..

Constată valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată între reclamant și parâta la data de 17.08.2011, având ca obiect imobilul compus din teren în suprafață de 10. 000 mp. din tarlaua 78, . ., jud. D., cu vecinătățile menționate în raportul de expertiza întocmit de expert L. F. .

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 30.10.2013

PREȘEDINTE, GREFIER,

R.-M. T. L. V.

Red. M.R.T/ Tehnored. L.V.

3ex/04.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 30/2013. Judecătoria CRAIOVA