Plângere contravenţională. Sentința nr. 4648/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 4648/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 28610/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 4648/2013

Ședința publică de la 21 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. F.

Grefier C. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. N. și pe intimata P. P., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. M. B. pentru petent, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată depusă la dosar, prin serviciul registratură, notă de ședință formulată de intimată.

Av. M. B., pentru petent, depune, în xerocopie, act de identitate al petentului și procese-verbale nr. 4415/18 10 2012, nr. 4388/17 10 2012, nr. 4347/16 10 2012 și nr. 4318/15 10 2012.Invocă nulitatea procesului-verbal de contravenție, arătând că acesta nu a fost semnat pe toate paginile, iar CNP petentului nu a fost menționat în procesul-verbal contestat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Av. M. B., pentru petent, solicită admiterea plângerii și anularea procesului-verbal de contravenție contestat. În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment.

In conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 01.11.2012 sub nr._ la Judecătoria C., petentul B. N. a formulat, în contradictoriu cu intimata P. P., plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție nr. 4388/17 10 2012, solicitând anularea acestui proces-verbal.

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat contravențional pentru că nu a plătit pășunatul animalelor.A mai arătat petentul că nu i s-a trimis înștiințare că trebuie să plătească pășunatul animalelor, în nici o comună din jud. D. neplătindu-se acest pășunat.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept.

A depus în susținere procesul-verbal contestat în original.

Intimata, legal citată, a depus întâmpinare la data de 13 11 2012, solicitând respingerea plângerii.

În motivarea în fapt a acesteia s-a arătat că petentul a fost sancționat contravențional pentru faptul că a pășunat un număr de 147 ovine și caprine pe izlazul comunal, fără să fi achitat taxa de pășunat stabilită conform HCL P. nr. 25/16 03 2012.

A mai arătat intimata că motivul invocat de contestator, acela că trebuia înștiințat, nu are relevanță deoarece aceasta este obligația fiecărui crescător de animale.

În drept, au fost invocate dispoz. art. 115 C.pr.civ.

S-a anexat, în copie xerox, HCL nr. 25/16 03 2012.

La data de 24 01 2013 petentul a depus precizare la plângere, invocând nulitatea absolută a procesului-verbal întrucât nu au fost respectate dispoz. art. 19 din OG 2/2001, procesul-verbal nefiind semnat pe fiecare pagină.Mai mult, în procesul-verbal nu este trecut codul numeric personal al contravenientului, fiind astfel încălcate dispoz. art. 16 alin. 1 din OG 2/2001.

Pe fondul cauzei, petentul a arătat că nu i s-a adus la cunoștință termenul până la care trebuia să plătească taxa de pășunat, neprimind nici o înștiințare în acest sens.Pe de altă parte, perioada de pășunat a fost până la 15 11 2012, iar petentul a fost sancționat în luna octombrie 2012, înainte de a se încheia perioada de pășunat, până când putea să plătească.

În drept, au fost invocate dispoz. art. 31 din OG 2/2001, art. 17-19, art. 21 și art. 28 din OG 2/2001.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție nr. 4388/17 10 2012 încheiat de P. P., petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 22 050 lei pentru săvârșirea contravenției constând în aceea că, în urma verificărilor, s-a constatat că acesta pășuna un număr de 107 ovine și 40 caprine pe pășunea comunală a satului P., în punctul Teaja, animale pentru care nu a achitat, pentru anul 2012, taxele de pășune, faptă prev. de art. 3 din HCL P. nr. 25/16 03 2012.

Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța constată că nu există nici un motiv pentru care să constate nulitatea sau să anuleze procesul-verbal contestat. Astfel, OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cuprinde norme juridice generale referitoare la procedura de constatare a contravențiilor și de întocmire a procesului verbal pentru ca acest act juridic administrativ unilateral să beneficieze de prezumțiile de legalitate,de autenticitate și de veridicitate.

Art. 17 din ordonanță, sancționează, cu nulitatea absolută, omisiunile din procesul-verbal privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator.

Petentul a invocat ca motiv de nulitate încălcarea disp art 19 din OG 2/2001.

Potrivit art. 19 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor "(1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia."

Instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentului în sensul că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută deoarece nulitatea absolută, care nu poate fi acoperită și poate fi constatată, din oficiu, de instanța de judecată, intervine numai pentru omisiunile prevăzute expres și limitativ de art. 17 din O.G nr. 2/2001.

Restul condițiilor procedurale, în măsura în care nu sunt respectate de către agentul constatator nu atrag nulitatea absolută, ele putând fi acoperite (confirmate) de organul competent a soluționa plângerea (calea de atac), fapt ce rezultă din interpretarea per a contrario a disp art. 17 din OG 2/2001. Astfel, rezultă că necompletarea altor mențiuni, decât cele prevăzute de art. 17 din O.G nr. 2/2001 sau încălcarea altor dispozitii legale atrage nulitatea relativă, iar anularea procesului verbal poate fi realizată doar in condițiile art. 105 din C.proc.civ fiind necesar ca petentul să facă dovada vătămării ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului, ori în speță acest fapt nu s-a realizat.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține pe de o parte că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de probă care nu face dovada vinovăției petentului, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Pe de altă parte, instanța apreciază că petentul beneficiază în prezenta cauză de o prezumție de nevinovăție care nu este însă absolută, așa cum nu este absolută nici prezumția de legalitate a procesului verbal. Faptele constatate personal de către agentul de poliție dau naștere unei prezumții simple în ce privește situația desfășurării evenimentelor, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Instanța are obligația de a asigura un raport de proporționalitate între aceste prezumții în vederea respectării caracterului echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.

În ceea ce privește temeinicia, instanța reține că aspectele consemnate în cuprinsul procesului verbal contestat corespund realității, fapt dovedit și cu planșele depuse la dosar, petentul nefăcând nicio dovada în sens contrar și nesusținând în plângere că fapta reținută in sarcina sa nu ar fi reală.

Deoarece petentul a solicitat și înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment, instanța, în temeiul art. 34 din OG 2/2001, care constituie dreptul comun în materie contravențională, coroborat cu art. 38 al 3 din același act normativ, va aprecia inclusiv natura sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului verbal nu a fost răsturnată.

Având în vedere dispozițiile art. 5 alin 5 din O.G. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea stabilită de organul constatator trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite și art. 21 alin 3 din același act normativ conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul si mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului, instanța apreciază că sancțiunea aplicată nu a fost corect individualizată. Pentru a aprecia în acest sens, instanța constată că petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 22 050 lei pentru că a păscut oile/caprele pe islaz, fără să plătească taxa de pășunare. Or, această amendă este foarte mare depășind și valoarea animalelor care au pășunat. Mai mult petentul a făcut dovada că a fost sancționat în fiecare zi, mai multe zile la rând, cu amendă în cuantum de 22 050 lei.

Instanța apreciază că, dat fiind faptul că amenda contravențională este stabilită prin HCL 25/2012 într-un cuantum foarte mare, iar instanța nu poate coborî sub minimum de 150 lei/ animal, sancțiunea avertismentului este suficientă totuși pentru a atenționa petentul ca, pe viitor, să nu mai săvârșească astfel de fapte și să achite taxa de pășunat stabilită prin hotărârea Consiliului Local, dat fiind scopul HCL nr 25/2012, pericolul social concret, precum și faptul că nu s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu, împrejurări care îi circumscriu favorabil petentului.

În consecință, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul B. N. în contradictoriu cu intimata P. P. împotriva procesului – verbal nr 4388/17 10 2012 de constatare și sancționare a contravențiilor și va modifica procesul verbal nr 4388/17 10 2012 de constatare și sancționare a contravențiilor în sensul că va înlocui amenda contravențională în cuantum de 22 050 lei cu avertisment.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul B. N., domiciliat în P., ., jud. D., în contradictoriu cu intimata P. P. împotriva procesului – verbal nr 4388/17 10 2012 de constatare și sancționare a contravențiilor.

Modifică procesul verbal nr. 4388/17 10 2012 de constatare și sancționare a contravențiilor în sensul că înlocuiește amenda contravențională în cuantum de 22 050 lei cu avertisment.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 03 2013.

Președinte,Grefier,

V. F. C. R.

Red. V.F./Tehnored. V.F/C.R.

4 expl. / 09 Aprilie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4648/2013. Judecătoria CRAIOVA