Evacuare. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 27/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 29961/215/2012

Dosar nr._ - reziliere contract-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 27 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C.

GREFIER G. D.

Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe reclamantele MUNICIPIUL C. PRIN PRIMAR și C. L. AL MUNICIPIULUI C., în contradictoriu cu pârâții F. M. T. și F. E., având ca obiect evacuare .

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care;

Se constată că prin serviciul registratură al instanței a fost depuse de către reclamante procesul verbal de licitație întocmit de către B. B. T. în dosarul de executare nr.153/E/2001 în data de 18.09.2003.

Nemaifiind cererii de formulat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 13.11.2012, reclamantele MUNICIPIUL C. PRIN PRIMAR și C. L. AL MUNICIPIULUI C. au chemat în judecată pe pârâții F. M. T. și F. E., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 11.539 lei, reprezentând chirie și majorări aferente perioadei 01.11.2012, să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul cu destinație locuință, situat în C., ., camera 3, județul D., ocupat de pârâți în mod abuziv, precum și evacuarea acestora

din spațiul cu destinație de locuință, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată .

2

În motivarea acțiunii, reclamantele arată că locuința în litigiu a fost cumpărată de Municipiul C. prin procedura de vânzare prin licitație publică de la debitorul ., prin actul de adjudecare încheiat la data de 17.10.2003 de B. B. T., iar pârâți au fost notificați prin adresa nr._/10.02.2012 să achite cheltuielile ocazionate de folosirea locuinței care se ridică la data de 11.539 lei.

Mai arată că din verificarea transmisă de către Direcția Impozite și Taxe a Primăriei Municipiului C. sub nr._/01.11.2012, la data de 01.12.2012, pârâții figurau cu debite restante mai mari de 3 luni consecutiv și chirie în sumă totală de 11.539 lei.

Precizează că nici până în prezent pârâții nuau achitat cheltuielile ocazionate de utilizarea locuinței proprietatea Minicipiului C., astfel că aceasta este păgubită de șlipsa folosinței locuinței care să fie repartizată unei persoane nevouașe regăsită pe lista de priorități, aprobată de C. L. al Municipiului C. .

În drept își întemeiată acțiunea de dispozițiile art.555, art.563, art.566, art.1345, art.1349, art.1357, art.1381, art.1382,art,1385 cod civil și Legea 114/1996 Rep. .

În dovedirea acțiunii sunt depuse la dosar: notificarea nr._/10.02.2012 emisă de Primăria Municipiului C., actele adițional nr.1, 2 și 3 la contractul de închiriere nr._/20.04.2004, contractul de închiriere nr._/20.04.2004, procesul verbal de licitație întocmit de către B. B. T. în dosarul de executare nr.153/E/2001 în data de 18.09.2003.

Deși legal citați pârâții F. M. T. și F. E., nu s-au prezentat în instanță pentru a depune întâmpinare în termen legal și a-și face probe în apărare .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:

Potrivit art.1 din Legea nr.17/1994, contractele de închiriere indiferent de proprietari privind suprafețele locative cu destinație de locuințe, aflate în curs de executare, se prelungesc de drept pe o perioadă de 5 ani.

În acest sens, prelungirea contractului de închiriere al pârâtului operează și prin efectul OUG nr.40/1999, prevăzându-se în articolul 1 că toate contractele de închiriere deținute de stat sau de unitățile administrative ale acestuia, folosite de anumite subiecte de drept s-au prelungit de drept pe o perioadă de 5 ani, de la . acestui act normativ.

Închirierea este o varietate a contractului de locațiune de drept comun, de care se deosebește prin caracterul ei specific-obiectul - care este

3

locuința, în schimbul unei sume de bani denumiră chirie .

Ca și locațiunea, închirierea este un contract sinalagmatic cu titlu oneros, comutativ, consensual, cu executare succesivă care transmite dreptul de folosință temporară a locuinței, reglementată în principal de Legea nr.114/1996.

Locațiunea așa cum este definită de art.1777 Cod civil, este contractul prin care o parte, numită locator se obligă să asigure celeilalte părți, numită locatar folosința unui bun pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preț numit chirie.

Prin contractul de închiriere înregistrat sub nr._/20.04.2004, reclamanta C. L. AL MUNICIPIULUI C., în calitate de locator a închiriat pârâtului F. M. T., în calitate de locatar, locuința situată în C., . nr.2, Camera 3, cu o suprafață locuibilă de 22,60 mp, prevăzută în Anexa 1, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 20.04.2004 și până la 20.04.2007, iar prin Anexa nr.2 la contract s-a dispus prelungirea contractului pe încă 4 ani, de la data de 20.04.2004 la data de 20.04.2008.

Deși, reclamantele MUNICIPIUL C. PRIN PRIMAR și C. L. AL MUNICIPIULUI C. au depus la dosar notificarea înregistrată sub nr._/10.02.2012, nu au făcut dovada că aceasta a fost comunicată în termen legal pârâților F. M. T. și F. E. și că aceștia au fost încunoștiințați despre debitele restante acumulate.

Totodată instanța, apreciază că reclamantele nu au depus înscrisuri justificative cu care să facă dovada și a celor solicitate prin capetele subsidiare ale cererii principale.

În sensul celor reținute mai sus, instanța urmează a respinge acțiunea, formulată de către reclamantele MUNICIPIUL C. PRIN PRIMAR și C. L. AL MUNICIPIULUI C. în contradictoriu cu pârâții F. M. T. și F. E., ca neântemeiată .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

H O T A R A S T E:

Respinge acțiunea formulată de către reclamantele MUNICIPIUL C. PRIN PRIMAR și C. L. AL MUNICIPIULUI C. domiciliat în C., A.I.C., nr.7, județul D., în

4

contradictoriu cu pârâții F. M. T. și F. E., domiciliați în C., . nr.2, camera 3, județul D., ca neântemeiată .

Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată, în ședință publică, azi 27.09.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. C. G. D.

Redactat/CC/Tehnored/GD

6/Ex/15.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria CRAIOVA